„Ajungi greu în oraș”, „Nu o să mai ai viață socială”- mituri despre ce înseamnă să locuiești într-un complex rezidențial

Dacă plănuiești să-ți cumperi o casă într-un complex rezidențial, iata sunt care sunt cele mai întâlnite 5 mituri de care te poti lovi.

Andreea Radu

Eu locuiesc într-un complex rezidențial de fix 10 ani. Tot ce a însemnat alegerea unui apartament și mutarea în el, a fost un proces complicat cu gândit și răzgândit, dus și întors, așa cum se întâmplă atunci când vine vorba despre cumpărarea unei locuințe… pe viață. Nouă, mie și soțului meu, care pe vremea aceea, era doar iubitul meu, ne-a luat mai bine de un an ca să ne decidem ce vrem de la viitoarea noastră casă. Evident că până am ajuns să luăm o decizie finală, ne-am lovit de tot felul de mituri referitoare la traiul într-un complex rezidențial.

Acum zece ani, piața imobiliară nu era atât de ofertantă ca acum. Spre exemplu, nu ne-am fi gândit noi că am putea avea „acasă” piscină ori teren de tenis. Noi eram mulțumiți că plecam de la casa părinților și puteam să avem parte de intimitatea pe care ne-o doream. Așa e când ești tânăr, îți ajung doar patru pereți și un pat, la piscină nici nu visam, nici nu ne-o doream (atunci!). Dar aveam și noi de bifat niște lucruri de pe o listă lungă – casa în care urma să ne mutăm trebuia să fie pe aici și pe dincolo, dar mai ales să nu fie la capătul pământului.

Noi am copilărit amândoi în comuna Afumați, care e în zona de nord a Bucureștiului, la vreo 16 kilometri de centrul capitalei. Am făcut liceul și facultatea în oraș și în tot acest timp și naveta – ia maxi taxi ori RATB-ul ca sa ajungi la Bucur Obor pentru ca mai apoi să te aventurezi către autobuz, tramvai, metrou. Iar naveta a durat chiar și după ce am terminat școlile că nu ne-am mutat imediat în București.

Evident, că primul criteriu pe lista noastră a fost ca locuința în care ne vom muta să fie într-o zonă accesibilă ca să nu facem o mie de ani pe drum de colo colo. Făcusem asta ani de zile și ne ajunsese.

Și aici incepe călătoria noastră către apartamentul mult visat și momentul în care ne-am lovit de tot felul de mituri despre ce înseamnă să locuiești într-un ansamblu rezidențial. Am întocmit o listă cu cinci dintre ele, poate vă ajută și pe voi să luați mai ușor o decizie atunci când vreți să vă cumpărați o casă.

5 mituri despre ce înseamnă să locuiești într-un complex rezidențial

1. Ajungi greu în oraș

Ideea e că noi socoteam că trecusem prin iad făcând naveta atâția ani și că nu mai vrem să o facem! De data asta, aveam să alegem calea mai simplă. Ne-am concentrat căutările având în minte acest criteriu mega important – casa să nu fie prea la periferie. Evident că am făcut slalom printre ansamblurile rezidențiale poziționate cât mai în buricul târgului. Abia după lungi căutări am început să acceptăm că trebuie să ne orientăm și un pic mai spre periferie din cauza bugetului. Voiam noi să stăm cât mai aproape de centrul orașului, dar nu puteam să ne întindem mai mult decât ne era plapuma. Într-un final, ne-am cumpărat apartamentul mult visat, mult mai aproape de Afumați decât am fi crezut!

Anii au trecut și noi ne-am mai maturizat puțin – acum cochetăm cu ideea de a ne mutăm într-o casă construită într-un complex rezidențial, poate chiar și mai spre periferie, unde putem avea și un pic de curte și un pic mai multă liniște ca la bloc. Faptul că avem un băiețel de doi ani și pandemia care a venit peste noi, ne-a făcut să reconsiderăm aproape tot din ce ne doream înainte. Iar adevărul este că acum nu mai ajungi chiar atât de greu de în oraș, chiar dacă stai mai la periferie. Pe noi ne-a ajutat și faptul că avem mașină și că suntem amândoi matinali; plecăm la birou la prima oră ca să nu stăm prea mult în trafic și, uneori, avem timp și de o cafea împreună.

În căutările noastre, timide momentan, am descoperit Liziera de lac. Este un proiect imobiliar îndrăzneț, un smart city (o comunitate orientată către tehnologie și care pune preț pe sustenabilitate) care se află în sud-estul capitalei, la 15 minute de stația de metrou Anghel Saligny și la 35 de minute de Piața Unirii.

2. Nu o să mai ai viață socială

Din mitul de mai sus, decurge acesta: dacă te muți într-un ansamblu rezidențial, situat la periferie, sigur, nu o să te mai vezi atât de des la cafea cu prietena cea mai bună. Acum că stai mai “departe” îți va fi greu să te deplasezi cu ușurință de colo colo. Normal că ăsta e doar un mit și încă unul mare! Mie niciodată nu mi s-a întâmplat să refuz o întâlnire cu prietenii în oraș doar pentru că mi-e greu să ajung! Și nu, nu am metrou aproape de casă și nici carnet de conducere! Recunosc, însă, că sunt o mare iubitoare de cafea și de brunch-uri care conduc apoi către prânzuri târzii și discuții interminabile, mai ales când las copilul la bunici în weekend!

Mai mult, când stai într-un complex rezidențial, de obicei, vecinii tăi sunt oameni tineri, care îți seamănă și cu care poți lega adevărate prietenii. Eu după ce am născut și am început să ies la plimbări lungi cu bebelușul, m-am împrietenit rapid și cu câteva tipe dornice să vorbească despre copil și perioada prin care trec (ca și mine, de altfel!). Altfel, vecina mea Monica, pe care am cunoscut-o încă de când ne-am mutat, a fost mereu acolo, vizavi de ușa mea, ca să mă ajute cu câte o pățanie – ca atunci când am rămas blocată în casă ori când am fost inundată de vecinul de deasupra.

Dacă îți cauți acum o casă, partea interesantă la ansamblurile rezidențiale noi, este că oferă și zone orientate către comunitate. La Liziera de lac există și un community hub unde poți să lucrezi, să bei o cafea sau mănânci o cină la restaurant când nu ai chef să gătești.

3. Costă mult întreținerea

Hmm… întreținerea s-ar putea să coste chiar mai mult dacă stai într-un bloc vechi unde echipamentele sunt și ele la fel de vechi. Chiar vorbeam cu o prietenă vizavi de întreținerea pe care o plătim iarna – amândouă ne învârtim cam în aceeași sumă, deși eu stau într-un ansamblu rezidențial și ea într-un bloc vechi construit în anii ’70.

Într-un ansamblu rezidențial nou, unde beneficiezi de echipamente de ultimă generație, e posibil să plătești chiar mai puțin la întreținere, dar acest aspect depinde și de mărimea locuinței și a numărului de oameni care stau în ea.

Ce mi-a plăcut mie când am început să citesc despre Liziera de lac este că își propune să fie o comunitate orientată către sustenabilitate – complexul beneficiază de panouri solare, de sistem independent de irigații și de stații proprii de tratare a apei potabile și uzate.

4. Nu ai la îndemână facilități importante precum grădinița

E drept că atunci când ne-am mutat noi, nu ne-a interesat să bifăm și criteriul de a avea o grădiniță aproape (perspectiva unui copil era depaaarte). În momentul de față, o grădiniță aproape de casă, pare să devină un subiect pe care îl abordăm tot mai des. Nu avem nevoie momentan de grădiniță, dar știm că vom avea și atunci proximitatea va fi un criteriu cheie de alegere.

Dar poate până atunci, ne vom așeza la casa noastră pe pământ și vom avea o grădiniță chiar în complexul în care vom sta. Și asta pentru că în complexurile rezidențiale noi există chiar și grădiniță, pentru ca totul să fie mult mai ușor pentru tinerii părinți. Mie mi-ar plăcea să știu că doar ies din casă și ajung în 5 minute la grădiniță, fără să stau în trafic și fără ca drumul până și de la grădiniță să devină o corvoadă.

Marele avantaj al unei grădinițe integrate într-un complex rezidențial este că este și una modernă. Copiii au la dispoziție spații mai mari pentru diferite activități, spații exterioare în care se pot mișca și pot explora lumea cu curiozitatea specifică, așa cum ar trebui să facă orice copil, cabinet medical sau spațiu pentru dormit.

5. Nu ai suficient spațiu

Când ne-am mutat noi în București, sigur că am căzut pradă și acestui mit – vom sta înghesuiți și ne vom simți ca într-o cutie. Cumva era de așteptat să ne fie frică de asta – până atunci locuisem amândoi în casele părinților, case cu multe camere, cu grădină, cu vie, cu curte nu mare, ci foarte mare. Am căutat să ne cumpărăm un apartament decent ca și spațiu, ca să nu ne simțim claustrofobi.

Am găsit unul puțin peste 70 de metri pătrați, mic în comparație cu spațiul de care dispuneam la casa părintească. Și așa a trecut un an, doi, trei și eu am reflectat adesea la chestia asta – simt că nu am spațiu? Și mereu răspunsul a fost “Nu, nu simt”. Mi-au ajuns cei 70 de metri pătrați și nu am făcut niciodată comparația cu spațiul pe care îl aveam înainte de a mă muta. M-am acomodat imediat cu ce aveam, deși unii dintre prietenii noștri ne avertizaseră că ne va fi foarte greu sa trecem de la casă la apartament tocmai din rațiuni de spațiu. Probabil că depinde de așteptările pe care ni le setăm fiecare.

Abia acum, pentru că avem și un copil și pentru că, inevitabil, casa s-a umplut cu tot felul de lucruri, de la jucării și până la biciclete, trotinete, corturi și alte minunății de care nici nu auzisem înainte, încep sa simt că spațiul nu ne mai ajunge. Pentru noi, începe să fie important nu doar spațiul interior, ci și cel exterior – vrei să ai unde să ieși cu copilul la plimbare, vrei să petreacă timp în aer liber și să fie un aer curat și nepoluat, vrei să crească mai aproape de natură decât de betoane.

Ce să mai, acum parcă chiar ne-am făcut mari, iar după anii rebeli de tinerețe, în care apartamentul nostru chiar ne-a fost suficient, acum ne dăm seama că vrem să ne întoarcem spre niște lucruri de care am fugit când ne-am mutat la apartament. Sunt lucruri simple, la care, probabil, ajungi să tinzi după ce ai un copil – o casă care să-ți ofere mai mult confort (mai mult spațiu, un petic de iarbă), dar care să fie totuși integrată într-o comunitate de oameni tineri, și la care să ajungi relativ repede seara când pleci de la birou.

Dacă ești interesat/ă să afli mai multe multe informații despre avantajele vieții într-o comunitate în care viața modernă se îmbină cu traiul sănătos, în natură, la distanță de zgomote și poluare, dar totuși aproape de oraș, îți recomandăm Liziera de lac, un proiect care bifează toate aceste nevoi.

Te-ar mai putea interesa