Trăiesc de 8 ani într-un complex rezidențial de lângă București, alături de soțul meu și cei doi copii. A durat mult până să decidem dacă alegem viața la curte la periferia orașului sau viața la bloc, în inima lui. Nu regret nicio clipă decizia luată.
De când sunt mamă, am tot felul de frici legate de viața noastră și a copiilor, iar orice mamă care citește acest text sunt convinsă că mă înțelege. Frica de musafiri nepoftiți ce-ți intră în casă în toiul nopții este una dintre ele. Iar o alta, frica de șoferii grăbiți, pentru care nu contează că pietonii n-au trotuare, că mamele care împing cărucioare printre mașini nu au alternativă, că un copil care merge spre parc cu bicicleta e obligat să iasă și în stradă când trotuarul e transformat în loc de parcare.
În cartierul în care locuiesc, temerile de acest tip mi-au fost, în timp, înlăturate. Complexul este păzit și știm în permanență cine intră și cu ce scop. Pietonii au trotuare, iar copiii folosesc pistele de biciclete ca să ajungă în locul de joacă amenajat. Mamele nu împing cărucioare pe șosea, iar băncile pe care se odihnesc și socializează nu sunt „decorate” nici cu gume lipite, nici cu resturi de semințe.
Comunitatea de mamă din cartier, mană cerească
Copiii mei și-au făcut prieteni ușor și nu am nicio temere să-i las la locul de joacă și să plec pentru o oră, două, știind că sunt supravegheați de alte mămici. Suntem o mică comunitate de mame, avem grupul nostru de whatsapp, iar când una are o urgență se găsește imediat o „bonă” care să-i supravegheze copiii.
În toată perioada când copiii au fost mici, faptul că știam că mă pot baza pe alte mame a fost de mare ajutor. Chiar dacă familia și prietenii sunt de mare ajutor, să știi că ai pe cineva lângă tine care sare imediat ce ai o nevoie și poate fi la ușa ta în câteva minute este esențial pentru psihicul unei mame.
Și noi, adulții, ne-am împrietenit ușor cu vecinii noștri, care au vârste similare și, spre norocul nostru, și valori comune și stil de viață apropiat de al nostru. Ne udăm unii altora florile în vacanțe, ne ocupăm de animalele de companie cu rândul atunci când nu le putem lua cu noi în concediu și, pentru că ne ducem copiii la școli și grădinițe în oraș, o facem tot cu rândul. Stabilim săptămânal cine e „autobuzul școlii”, îi „încărcăm” pe toți din gașcă în două mașini și îi ducem și aducem. Pentru vecinii noștri cu copii mici, recent mutați, lucrurile sunt mai simple, pentru că în cartier s-a construit anul trecut o grădiniță de stat și urmează și o școală.
Traiul la curte, terapie împotriva anxietății
În pandemie, avantajele traiului la curte și în comunitate au fost și mai evidente. Nu a fost nevoie să ne izolăm, pentru că ne-am putut întâlni în continuare afară. Ne-am amenajat terasele, am luat vetre de foc, pături și haine groase, am respectat distanțarea și am reușit în felul acesta să stăm la un vin fiert, să ne serbăm zilele de naștere și să socializăm chiar și atunci când era foarte frig afară.
Viața noastră socială a devenit chiar mai intensă în pandemie pentru că, pe lângă serile pe terasă cu vecinii, organizam mici întâlniri și cu prietenii din oraș, dornici de întâlniri cu prietenii fără să stea însă pe terase aglomerate sau în spații închise. Faptul că la curte este în permanență ceva de făcut este, de asemenea, de mare folos în această perioadă, în care suntem măcinați cu toții de anxietate. Noi avem de îngrijit mica grădiniță de flori, de tuns gazonul, de reparat câte ceva, de pregătit curtea pentru iarnă/ vară, de strâns frunzele, de amenajat terasa în funcție de anotimp etc.
Pentru copii, perioada online a fost mai puțin chinuitoare, atâta timp cât după ore ieșeau la joacă în curte, cu vecinii. În fiecare curte a găștii lor de prieteni e câte o sursă de distracție diferită: unii au vara piscină gonflabilă, alții au coș de baschet și poartă de fotbal, unii trambulină, alții leagăne sau tobogan.
Cu atâtea oportunități de petrecere a timpului în aer liber, îmi este destul de ușor să le pun limite ferme în ceea ce privește timpul pentru ecrane și, de multe ori, și ei preferă să ceară o oră extra afară. Și au toate motivele să o facă, pentru că joaca lor afară e sănătate curată. În plus, seamănă cu propriile noastre copilării la bunici, când nu ne certa nimeni nici că făceam gălăgie, nici că tropăiam, ci exploram în voie, ne făceam corturi, cazemate și ne jucam de-a indienii cât era ziua de lungă. Pentru toate acestea, nu regret decizia de a mă muta în afara orașului nici măcar în zilele în care fac 40 de minute până la școală. Cu o așa gașcă veselă în mașină, drumul este o bucurie, nu o corvoadă.
Casa ta la marginea pădurii
Cu gândul la nevoile pe care le au familiile cu copii interesate de traiul în apropierea naturii, s-a născut proiectul imobiliar Liziera de lac, la 15 minute de București, pe malul lacului Tătaru, exact lângă pădure. Dezvoltatorul imobiliar a creat un spațiu în care se poate închega ușor o comunitate, cu familii care pun preț pe aerul curat, pe educația în natură, pe mișcarea în aer liber și pe respect față de mediu. Locuitorii cartierului, mari și mici, au toate motivele să petreacă timp cât mai mult plimbându-se și socializând afară: promenada în jurul lacului, pistele pentru biciclete, locurile de joacă, pădurea pentru drumeții alături, piscina, terenurile sportive, community hub-ul cu spații comerciale și spațiile de co-working integrate, cafenelele și restaurantele – toate acestea te fac să te simți ”acasă” și în afara locuinței.
Dacă ești interesat/ă să afli mai multe multe informații despre avantajele vieții într-o comunitate în care viața modernă se îmbină cu traiul sănătos, în natură, la distanță de zgomote și poluare, într-o comunitate cu oameni ca tine, găsești aici mai multe detalii: Liziera de lac.
De asemenea, pentru a înțelege mai bine ce înseamnă pentru părinți și copii viața la curte, aproape de natură și în comunitate, îți recomandăm să citești și:
- De ce este bine pentru un copil să trăiască la curte. Cele mai importante motive, explicate de psiholog
- „Este nevoie de un sat pentru a crește un copil” – Cum te poți bucura de „satul” tău trăind aproape de București
- Cum e să-ți crești copiii lângă pădure, cu vecini care nu se tem că ”îi trage curentul”
