Cele 3 tipuri de gravide. Tu care ești?

TOTUL DESPRE MAME
tipuri de gravide

Tipuri de gravide. Când vine vorba de sexul viitorului copil care trebuie să sosească în familie, taţii, bunicii, verişorii, surioarele şi frăţiorii pot fi împărţiţi în două: cei care îşi doresc o fetiţă şi cei care îşi doresc un băieţei. Ei bine, când vine vorba despre viitoarele mămici, clasificarea nu are cum să fie atât de superficială. În mare, am putea să facem trei grupuri de gravide: cele care ştiu ce vor, cele care nu ştiu ce vor şi cele pe care nu le înteresează. Să le luăm pe rând, zic.

Tipuri de gravide. Cele care ştiu ce vor.

Acestea se împart în şapte subcategorii:

a. Gravidele care se simt născute pentru a fi mame de baieţi (sau de fete, dar experienţa de viaţă mi-a demonstrat că mai mult mamele de băieţi simt că au o înclinaţie de genul acesta). Nu ştiu de ce, dar întotdeauna am trăit cu impresia că băieţii sunt la modă.

b. Gravide stresate: nu cumva sexul bebeluşului să nu fie cel aşteptat şi care încearcă prin orice metode să elucideze misterul. Sunt cele care stau pe lângă solniţa cu sare şi tot întreabă lumea dacă o fi adevarată chestia aia cu sarea-n cap. Doar, doar s-o nimeri vreun deştept să le deşerte conţinutul solniţei în creştetul capului şi să le servească rezultatul.

c. Gravide calculate. Sunt gravidele de la cea de-a doua subcategorie, dar care au renunţat la prostiile cu sarea sau cu verigheta legată cu aţă deasupra burţii. Ele aplică o formulă de calcul, bazată pe data lor de naştere, data partenerului, anul şi luna concepţiei, iar rezultatul acestui artificiu indică cu marjă de eroare de doar 50% sexul bebeluşului.

d. Gravidele care ştiu ce vor, dar care nu-şi asumă nicio responsabilitate. Sunt cele mai deştepte. Ele au înţeles că bărbatul deţine materialul care decide sexul copilului şi, cu siguranţă, dacă e fată în loc de băiat, partenerul e de vină. Ea nu a avut absolut niciun amestec. Ea a stat degeaba.

e. Gravidele competente. În general, categoria aceasta cuprinde gravidele care au făcut parte din categoria mai sus menţionată. Sunt cele care nu şi-au asumat nicio responsabilitate, dar s-a întâmplat să iasă ce-au vrut ele şi atunci au părăsit imediat tabăra. Au trecut în rândul femeilor care ştiu ce fac, ba chiar au impresia că deţin secretul stabilirii sexului.

f. Gravidele care simt sexul bebeluşului. După părerea mea, acestea sunt cele mai amuzante. Am cunoscut câteva şi era o adevărată desfătare să le asculţi cum povestesc că ele simt dacă e băiat sau că e fetiţă. Eu vă mărturisesc că am trecut prin două sarcini şi nicio clipă n-am simţit ceva care să mă facă să-mi dau seama în ce tabără se înscrie copilul din mine.

g. Gravidele care nu-şi asumă public dorinţa de naşte fată sau băiat sau „în urma războiului mulţi viteji se arată!”. Se arată în sensul că se vor mulţumi cu ce iese şi vor spune că în sinea lor chiar asta şi-au dorit.

Tipuri de gravide. Cele care nu ştiu ce vor

Acestea fac exerciţii de imaginaţie să vadă ce rol li s-ar potrivi mai bine. Parcă le-ar plăcea să aibă un băieţel, dar sunt frumoase şi rochiţele. Ce-o vrea Dumnezeu, deci.

La prima sarcină am făcut parte din acest grup. Destul de obositor aş zice. Devenea cu atât mai apăsător cu cât tot mai mulţi mă întrebau ce vreau să fie: fată sau băiat. Ca şi cum asta ar fi putut schimba cu ceva lucrurile.

Tipuri de gravide. Cele pe care nu le interesează să afle

Acestea sunt cele mai fericite. Stau liniştite până află sexul şi abia atunci încep să-şi facă planuri de viitor cu bebeluşul din burtică.

La a doua sarcină am intrat în tabăra aceasta. Îmi doream un copil care putea să fie de două feluri: fată sau băiat. E băiat mare acum!

Fiţi sincere, din tip de gravide faceţi parte?

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa