Săptămâna 7 de sarcină

În săptămâna 7 de sarcină embrionul din burta ta este de 10.000 de ori mai mari decât a fost în prima lui zi de viață. Creșterea lui este și acum la fel de rapidă. În fiecare minut generează 100 de noi celule la nivel cerebral. De fapt, în această perioadă capul fătului tău se dezvoltă mult mai rapid decât restul corpului.

Săptămâna 7 de sarcină. Cum se dezvoltă bebelușul

embrionul la 7 săptămâni de sarcină
În săptămâna 7 de sarcină bebelușul tău este cât o afină

Membrele bebelușului încep să se formeze, deși în acest moment aduc mai degrabă cu niște vâsle decât cu degețelele pe care visezi să le dezmierzi. Tehnic, în acest moment, bebelușul este încă un embrion și are ceva asemănător unei cozi, care este de fapt o extensie a coloanei vertebrale.

În următoarele săptămâni, aceasta se va micșora. La această vârsta, bebelușul și-a dublat lungimea, ajungând să măsoare 12 milimetri. Este de mărimea unei afine.

Dacă ai putea vedea în interiorul uterului tău, ai observa că începe să se dezvolte cristalinul și retina. Creierul s-a mai dezvoltat și acum este transparent și neted. S-au format cavitățile și conductele necesare circulației lichidului cefalorahidian, cel care protejează creierul.

Emisferele acestuia sunt în plină dezvoltare și unii nervi cranieni sunt vizibili. Ficatul fabrică acum globule roșii până când măduva spinării se va forma și va prelua aceasta funcție. Bebelușul are si pancreas, care va produce insulină și va ajuta digestia.

Intestinele în curs de formare sunt legate de cordonul ombilical, care are acum vase distincte de sânge care cară nutrienți și oxigen în trupul minuscul.

Săptămâna 7 de sarcină. Cum se schimbă viața ta

Cum arată embrionul în săptămâna 7 de sarcină

Uterul tău și-a dublat dimensiunile în ultimele cinci săptămâni. Probabil că te chinuie grețurile matinale și abia poți mânca. De asemenea, urinezi mai des din cauza volumului de sânge în continuă creștere și a lichidului în plus ce trece prin rinichii tăi. Până acum ai deja cu 10% mai mult sânge decât aveai înainte de a rămâne însărcinată, iar la sfârșitul sarcinii prin venele tale va curge cu 40-45% mai mult sânge.

Pe măsură ce uterul crește în dimensiuni, presează vezica urinară și aste te va face să mergi mai des la baie.

Aproximativ jumătate dintre femei care au grețuri matinale scapă în primul trimestru scapă de ele pe la 14 săptămâni (la celelalte mai durează o lună, două).

Simptome supărătoare în săptămâna 7 de sarcină

Schimbări bruște de dispoziție

Până în săptămâna 10 de sarcină vei simți că ai mai multe personalități. Vei trece de la melancolie la entuziasm în doar câteva minute, de mai multe ori pe zi. Nu doar hormonii sunt de vină, ci și oboseala, stresul și schimbările prin care trece corpul tău și pe care îți este greu să le gestionezi.

Salivare excesivă

Este normal să ai o cantitate mai mare de salivă în gură atunci când ești însărcinată. Hormonii de sarcină, amețelile și arsurile de stomac duc la producerea unei cantități mai mari de salivă. Pentru a o limita încearcă să te speli mai des pe dinți, să mănânci mai puțin și mai des și să te hidratezi bine.

Constipația

Mai bine de jumătate dintre femeile însărcinate suferă de constipație în primul trimestru se sarcină. Acest lucru se întâmplă pentru că hormonii de sarcină relaxează toți mușchii din corp, iar mâncarea circulă mult mai greu prin tractul digestiv. Pentru a combate constipația este recomandat să consumi mai multe alimente bogate în fibre, să bei apă în cantități mari, să faci mișcare.

Reflux gastrointestinal

Refluxul gastrointestinal sau senzația de arsuri de la stomac poate să îți dea bătăi de cap încă din săptămâna 7 de sarcină. Ca să le eviți sau să le scazi intensitatea este important să renunți la anumite alimente care știi că îți fac rău. De asemenea, mănâncă mai des în porții mai mici, bea apă suficientă între mese, mestecă gumă, dormi cu capul puțin mai ridicat decât restul corpului și nu mânca cu 2-3 ore înainte de a merge la culcare.

Kilogramele în plus

Deja observi că ai început să câștigi kilograme în plus. Nu multe, dar se văd mai ales atunci când încerci să te îmbraci. În această săptămână probabil ai cu 1-2 kilograme mai multe decât aveai înainte să rămâi însărcinată. Dacă nu se întâmplă acest lucru, nu te impacienta. Multe gravide rămân la aceeași greutate mult timp pe parcursul sarcinii.

Controalele prenatale

Cândva în următoarele zile ar fi bine să programezi primul consult prenatal. Aceste controale vor asigura sănătatea ta și a copilului.

Cum să te pregătești pentru primul consult

Notează-ți toate întrebările pe care vrei să i le pui medicului și ia lista cu tine. Menționeză orice ți se pare important, indiferent cât de nesemnificativ pare. În plus:

Ce se întâmplă în timpul consultului prenatal

Medicul va începe prin a te întreba cum te simți din punct de vedere fizic și emoțional, dacă îți faci griji în legătură cu un anumit aspect și ce întrebări ai legate de sarcină. Ar putea discuta și alte probleme în funcție de fiecare caz.

Scopul controalelor prenatale este să urmărești evoluția sarcinii și să capeți cele mai sigure informații privind starea de sănătate a bebelușului. Medicul te va cântări, îți va măsura tensiunea arterială și va analiza urina, îți va măsura abdomenul, va verifica poziția fătului, îi va asculta bătăile inimii și va cere anumite teste și analize.

La finalul consultului, îți va prezenta un soi de raport și-ți va explica la ce să te aștepți până la următoarea vizită, te va avertiza asupra unor anumite semne și te consilia în legătură cu stilul de viață pe care trebuie să-l adopți (să te hrănești bine și să eviți fumatul, alcoolul și medicamentele!). Tot atunci îți va prezenta argumente pro și contra față de testele pe care vrei să le efectuezi.

Ar trebui să te însoțească partenerul?

Asta depinde doar de tine. Unele cupluri consideră benefic să meargă împreună la consultul prenatal. Conform unui sondaj, 88% dintre femei au spus că vor să fie însoție de partenerii lor la aceste consultații.

Ce ar trebui să faci săptămâna asta

Începe o serie de fotografii

Nu o să-ți vină să crezi cât de mult o să-ți crească burtica, așa că ar fi plăcut să ai o evidență a evoluției. Pentru asta fă o poză. Stai în fața oglinzii sau roagă-l pe partener sau pe o prietenă să-ți facă o poză. Ca să-ți da seama mai ușor de diferență, îmbracă-te în fiecare lună cu aceleași haine și stai în aceeași poziție. Fotografiile din profil evidențiază cel mai bine burtica, iar cele alb-negru au un farmec aparte.

Informează-te

Citește cărți ale specialiștilor despre sarcină și despre primii ani de viață ai bebelușului. Este important să fii pregătită, atât cât se poate. Îți recomandăm:

Ce trebuie să facă partenerul

În săptămâna 7 de sarcină partenerul tău are rolul de suport, mai ales că hormonii îți dau bătăi de cap și s-ar putea să nu fi chiar în toanele cele mai bune mereu. De asemenea, trebuie să își găsească timp să meargă cu tine la medic și să citească și el cărți despre perioada sarcinii și cea de după nașterea bebelușului.

Documentează-te! Îți recomandăm cărțile din pachetul ”La început de drum”. Detalii AICI.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

copilul meu

Copilul tau este foarte ocupat! Inima lui incepe sa capete o forma impreuna cu primele vase de sange ale sistemului circulator. Totodata, mugurii pentru dintisori, cerul gurii si limba incep sa se formeze, in timp ce urechile se dezvolta in continuare si pleoapele incep sa acopere ochii copilasului. Aceasta perioada timpurie de dezvoltare este foarte importanta deoarece structura de baza a corpului si toate organele se formeaza in primele 12 saptamani. Aminteste-ti ca unele medicamente ar putea fi daunatoare, discuta cu medicul inainte de a-ti administra orice tratament.

sfaturi

Sfaturi pentru sarcina: consumul de ghimbir poate diminua senzatia de greata in timpul sarcinii, iata o scuza grozava pentru a avea un pachet de biscuiti cu ghimbir langa pat. Rontaie un biscuit sau doi inainte de a te scula din pat dimineata pentru ameliorarea starii de greata. Este posibil sa dureze cateva zile pana cand ghimbirul isi face efectul, asa ca tine-i aproape.

ce spun studiile
  • mergi la doctor (moasa)
  • nu uita sa iei acid folic
  • incearca o pozitie noua la yoga