Transformările sânilor pe parcursul sarcinii, săptămână cu săptămână

Dacă până în momentul sarcinii sânii aveau pentru tine doar un rol estetic, acum ei sunt gata să-şi îndeplinească funcţia pentru care au fost creaţi. Nu vor suferi, dar cu siguranţă se vor modifica. Iată care sunt principalele transformări!

Adriana Moscu
transformările sânilor
Sânii se pregătesc pentru alăptate de la începutul sarcinii

Încă de la concepție, sânii să pregătesc de alăptat, indiferent de planurile tale. Află totul despre transformările sânilor și despre durerile de sâni în sarcină, pe care le poți experimenta de când rămâi gravidă și până când naști!

75 B – un simbol care le „incomodează” pe multe femeile cu sânii mici. De fapt, pentru necunoscătoare, reprezintă cupa cea mai mică la sutien din câte s-au inventat. Atâta am purtat până să rămân însărcinată și, spre disperarea mea, atâta port și în prezent, după două nașteri, în ciuda proporțiilor pe care le-a luat trupul meu pe ici, pe colo – mai peste tot, în afară de singura zonă unde mi-aș fi dorit să se producă transformări: bustul.

Transformările sânilor din primul trimestru de sarcină

Însă timp de 18 luni, cât au durat, cumulat, sarcinile mele, mi-am luat revanșa cu vârf și îndesat, chiar dacă în unele momente decolteul generos era plătit cu prețul unor dureri greu de ignorat. Dacă ești curioasă să afli care sunt transformările sânilor de când rămâi însărcinată și până când naști, am pregătit pentru tine o evidență amănunțită, pe săptămâni.

În Cartea bebelușului, scrisă de Dr. William Sears, întemeietor al conceptului de attachment parenting, vei afla toate informațiile esențiale despre sarcină și despre îngrijirea copilului până la trei ani. Cartea poate fi comandată de AICI. 

Săptămâna 1

În timpul ciclului menstrual, în fazele foliculară și ovulatorie, se formează și se dezvoltă rapid conductele de lapte și mugurii alveolari. Pesemne că ești deja obișnuită cu schimbările sânilor din timpul unei luni obișnuite.

Săptămâna 2

Aceste schimbări ale sânilor (dezvoltarea și creșterea rapidă a conductelor de lapte și a mugurilor aveolari) au loc în ultima fază luteală a ciclului menstrual. Este momentul în care ovulul este fertilizat și se implantează în uter.

Săptămâna 3

La unele gravide, sânii încep să se întărească la numai câteva zile după concepție. De cele mai multe ori, această senzație este resimțită în partea inferioară a sânilor. Asta pentru că artera mamară internă coboară în partea mediană a sânilor, zonă care vascularizează sangvin în întregime sânii.

Săptămâna 4

Apar furnicături si înțepături, în special în jurul mameloanelor, ca urmare a creșterii volumului de sânge. Evită să porți un sutien care are cusături sau dantelă în dreptul mameloanelor, pentru pielea este sensibilă și se poate irita ușor. Schimbarea temperaturii corpului poate provoca, la o lună după concepție, furnicături.

Săptămâna 5

Celulele responsabile cu producerea laptelui se înmulțesc cu rapiditate. Dacă mai ai un copil, o parte din celulele produse pentru sarcina anterioară sunt încă prezente.

Transformările sânilor apar încă din primul trimestru de sarcină prin creșterea acestora în volum și o ușoară de disconfort.

Săptămâna 6

Sarcina îți reconstruiește, practic, structura sânilor – felul celulelor și proteinele conținute în viitorul lapte se schimbă dramatic. Hormonii denumiți lactogeni placentari transmit informații celulelor despre sexul viitorului bebeluș, iar structura laptelui se modelează în funcție de aceste informații. Areolele din jurul mameloanele devin mai proeminente și pigmentul pielii din această zonă se închide la culoare pentru a fi mai ușor perceptibil de către nou-născut. În prima lună după naștere, cel mic nu are vederea complet formată, astfel încât trebuie să depisteze cu ușurință „hrana” la purtător. Senzația de disconfort de la nivelul sânilor se poate accentua – acest lucru se datorează acțiunii hormonilor estrogeni, responsabili cu formarea țesutului glandular.

Săptămâna 7

În această perioadă, se observă o creștere în greutate a organismului și, odată cu el, și a sânilor. Unele femei adaugă aproape 700 g la fiecare sân, iar motivul este producerea de estrogen și progesteron. Acești hormoni ai sarcinii stimulează producerea grăsimii din laptele matern. Țesutul mamar se extinde până spre axilă, motiv pentru care poate fi nevoie de schimbarea cupei sutienului.  

Săptămâna 8

Îți poți simți sânii tăi tari și dureroși, din cauza hipertrofiei alveolei (creșterea în volum). Vasele de sânge pot fi destul de vizibile sub pielea sânilor, dându-le acestora un aspect „marmorat”. Această rețea delicată de vene albăstrui este în curs de dezvoltare, pentru a permite aprovizionarea suplimentară cu sânge. Aspectul lor este mai vizibil la femeile cu un pigment mai deschis al pielii și, uneori, nici măcar nu este observabil la femeile cu un pigment închis sau la cele supraponderale

Apar mici umflături care arată ca niște coșuri mici în jurul mameloanelor, numiți tuberculii lui Montgomery. Aceste glande sebacee hipertrofice vor secreta un ulei care păstrează pielea suplă și descurajează apariția bacteriilor. Acest ulei are un miros unic de la mamă la mamă și va ajuta copilul să te recunoască și să își dezvolte instinctele de-a se hrăni. În jurul fiecărui mamelon se pot forma între 4 și 28 de tuberculi și pot rămâne acolo pentru tot restul vieții, indiferent dacă vei mai rămâne sau nu însărcinată.

Săptămâna 9

Areolele continuă să se închidă la culoare și se pot mări în diametru. Pot deveni, în același timp, mai erectile. Începe să apară un țesut exterior în formă de cerc, mai deschis la culoare, numit areola secundară. Dacă ai sfârcurile întoarse înăuntru și te temi că nu vei putea alăpta, nu trebuie să-ți faci griji: acestea își vor corecta poziția înainte de naștere.

Săptămâna 10

Sânii continuă să fie dureroși la atingere, dar ai trecut de prima fază de creștere rapidă a acestora. E momentul să investești într-un sutien adecvat, special conceput pentru sarcină, care să susțină sânii fără să fie incomod. Durerile de sâni în sarcină te-ar putea face să nu mai suporți sutiene care îți păreau comode până acum, așa că încearcă mai multe variante până ajungi la ceea ce ți se pare confortabil.

Transformările sânilor în trimestrul doi de sarcină

Transformările sânilor sunt din ce în ce mai vizibile odată cu avansarea sarcinii. Apariția vergeturilor este una dintre ele.

Săptămâna 12

Dacă ești la prima sarcină, e posibil ca mamelonul să nu se umfle cu totul. Aproximativ o treime din viitoarele mame vor avea un anumit grad de inversiune, însă datorită schimbărilor la nivelul pielii, care devine mai elastică, doar 10% vor mai suferi de un anumit grad de inversie a mamelonului la data stabilită pentru naștere. Dacă ai implanturi mamare, sânii ar putea fi mai dureroși, pentru că țesutul care se formează crește în jurul implantului. Și pielea care îmbracă sânul la exterior ar putea dveni dureroasă pe măsură ce se întinde.

Săptămâna 14

Îți vei simți sânii tot mai îngreunați, ca rezultat al circulației crescute a sângelui. Areola poate deveni chiar mai pigmentată și ușor pătată. Unele „pete” pot părea mai întunecate decât altele. Acestea nu vor dispărea în totalitate după naștere.

Săptămâna 16

Areolele continuă să se mărească. Țesutul glandular își continuă modificarea – sacii alveolari încep să fie căptușiți cu celulele care vor produce laptele, numite celule acinare. Poate apărea colostrul – un lichid gros, dulceag, gălbui, care va hrăni nou-născutul în primele zile după naștere, până la apariția laptelui. Colostrul conține zahăr, proteine și anticorpi – toate nutrimentele de care are nevoie micuțul pentru a se devolta și a prinde puteri.

Unele gravide se pot confrunta cu sângerări ocazionale observate pe sutien – o parte din pielea mamelonului poate fi eliminată din cauza creșterii rapide a vaselor de sânge. Este un fenomen firesc, care se vindecă de la sine, dar este bine să discuți situația cu medicul care te are sub supraveghere. Iată și o veste bună: durerea sânilor începe să slăbească în intensitate.

Săptămâna 18

Acumulezi depozite de grăsimi în sâni, însă surprlusul de greutate al sânilor este datorat în cea mai mare măsură creșterii volumului de sânge. În această perioadă se pot forma noduli mamari – cele mai des întâlnite forme sunt chisturile, galactocelul (chist mamar umplut cu lapte) și fibroadenomul (țesut fibros). Dacă aveai deja un fibroadenom, poți observa că acesta se mărește în timpul sarcinii. Marea majoritate a chisturilor mamare din timpul sarcinii sunt benigne (nu produc cancer). Cu toate acestea, este o idee bună să aduci la cunoștința medicului orcie astfel de transformare.

Săptămâna 20

S-ar putea să fi apărut deja vergeturi în jurul sânilor, mai ales dedesubtul lor, datorită greutății neobișnuite. Numărul și gradul de extindere al vergeturilor depinde de moștenirea genetică și de vârsta gravidei – cu vârsta, pielea își pierde elasticitatea și e predispusă la apariția vergeturilor. În această perioadă, estrogenul și progesteronul își încetează secreția, astfel încât organismul este la adăpost în fața apriției cancerului.

Săptămâna 22

S-a încheiat și a doua etapă importantă de creștere și transformare a sânilor. E posibil să fie nevoie încă o dată de schimbarea numărului sutienului cu o cupă mai mare – lucru de care suntem sigure că nu te vei supăra. Această schimbare este necesară pentru a evita obstrucționarea circulației sângelui pe suprafața sânilor. În acest caz, ar putea apărea riscul înfundării canalelor galactofore. Pentru că probabil vei transpira mai abundent ca de obicei, alege un sutien din bumbac în locul unuia din material sintetic.

Săptămâna 26

Îți simți sânii tot mai grei și în unele cazuri se pot lăsa. Scurgerile de colostru se pot înmulți și pot apărea mai ales în timpul unui contact intim sau atunci când faci baie – nu te îngrijora, este un fenomen firesc. Nu-ți face griji nici dacă nu te confrunți cu aceste scurgeri – dimpotrivă, simte-te norocoasă: la momentul potrivit, micuțul tău se va hrăni cu acest lichid complet din punct de vedere nutritiv.

Săptămâna 27

De acum, sânii sunt pregătiți pentru a produce lapte cu ajutorul glandelor lactogene, însă concentrațiile crescute de progesteron va preveni scurgerea laptelui până la apariția nou-născutului.

Săptămâna 28

Vasele sangvine din jurul sânilor sunt mai vizibile ca oricând, pe măsură ce volumul de sânge care circulă prin organism continuă să crească. Mameloanele sunt tot mai închise la culoare, iar canalele galactofore încep să se dilate.

Transformările sânilor. Ultimul trimestru de sarcină

Transformările sânilor sunt evidente, cumpără un sutien confortabil!

Săptămâna 30

Sânii se pot mări și mai mult, datorită producției crescute de progesteron. S-ar putea să te confrunți cu o erupție cutanată – asta pentru că vasele de sânge și pielea se dilată, încercând să facă față surplusului sangvin. Pudra de talc poate ajuta. De asemenea, încearcă să lași zona de sub sâni și cea de la subraț să se aerisească pentru cât mai mult timp. Dacă iritația persistă, poate fi vorba de o infecție fungică – în acest caz, trebuie tratată de un medic specialist, care îți va prescrie medicamente care nu interferează cu dezvoltarea sarcinii.

Săptămâna 32

Areolele s-au mărit și și-au închis considerabil tonul de pigment. E posibil ca tuberculii Montgomery să secrete lichid uleios. Nu spăla sânii cu săpun – vei îndepărta acest sebum care previne uscarea pielii, și-așa suprasolicitate, din jurul sânilor. Pentru a reduce pruritul datorat uscăciunii, poartă numai sutiene din bumbac – acest material ajută pielea să respire.

Săptămâna 36

Este momentul cel mai potrivit să-ți cumperi un sutien pentru alăptare ajustabil, care să ți se potrivească și după naștere, când nu vei mai avea burtică, dar transformările sânilor continuă – sânii s-ar putea să se mai micșoreze, sau, dimpotrivă, să mai crească.

Săptămâna 40

Bebe întârzie să apară? Atingerea ușoară a mameloanelor cu mâna poate determina corpul să elibereze oxitocină, hormon care poate stimula apariția contracțiilor. Acest lucru nu se poate însă întâmpla dacă sarcina este la început, întrucât schimbările hormonale care fac uterul să fie sensibil la oxitocină au loc de-abia când sarcina este la final.

Transformările sânilor în timpul nașterii și în perioada post-partum

În timpul travaliului, după eliminarea placentei și a membranelor, scade nivelul de estrogen și progesteron și crește cel al prolactinei și oxitocinei. Acești hormoni stimulează sânii să producă, inițial, colostru, apoi lapte. Sfârcurile se vor întări după 2-3 săptămâni de alăptare, pentru ca suptul să nu deterioreze pielea din jurul lor.

După naștere, asigură-te cât de repede că pozițiile în care alăptezi sunt corecte și că bebelușul este atașat cum trebuie. Astfel, alăptatul va deveni o plăcere iar tu te vei bucura de un bebe sănătos și fericit!

Pregătește-te pentru alăptare! Citește și ”Ghidul pentru alăptare” al dr. Jack Newman și Teresa Pitman este o carte esențială pentru proaspetele mame și o carte pe care toți membrii familiei ar trebui să o citească. Detalii AICI.

Tuberculii Montgomery

Dacă te-ai uitat vreodată la sfârcurile tale mai cu atenție ai observat niște mici umflături pe pielea din jurul areolelor tale. Ele pot părea oarecum ciudate, dar sunt de fapt complet normale. Sunt cunoscute sub numele de tuberculi Montgomery sau glande Montgomery și sunt acolo pentru un motiv voarte clar: să te ajute în alăptarea copilului.

Tuberculii Montgomery mențin areolele și mameloanele moi în timp ce alăptezi.

Ce sunt tuberculii Montgomery sau glandele Montgomery?

Tuberculii Montgomery sunt glande de lubrifiere care produc ulei și te ajută să îți menții areolele și mameloanele moi în timp ce alăptezi. Numele lor provine de la obstetricianul irlandez William Fetherstone Montgomery, care le-a descris pentru prima dată în 1837. 

Uleiul pe care îl produc aceste umflături are proprietăți antibacteriene – și poate chiar un miros special. Există unele cercetări care sugerează că nou-născutul tău poate mirosi uleiul și îl folosește pentru a localiza mamelonul și sfârcul. 

Tuberculii Montgomery nu ar trebui să-ți provoace nicio durere, dar trebuie să fii atentă să nu se infecteze.

Cum arată tuberculii Montgomery?

Tuberculii Montgomery arată ca niște umflături mici, ridicate, pe areolele tale. Numărul de umflături variază de la persoană la persoană. Unele femei nu au, în timp ce altele au mai mult de 20. Uneori se umplu cu o substanță cerată, deci pot ocazional să arate ca un cos cu capul alb sau gălbui.

Când apar glandele Montgomery?

De fapt, ai întotdeauna glande Montgomery, dar acestea devin adesea mult mai mari, mai întunecate și mai vizibile la începutul sarcinii. 

De fapt, această transformare poate fi unul dintre primele semne că ești gravidă, împreună cu alte modificări ale sânilor cum ar fi sfârcurile mai fragede. Poți observa tuberculii Montgomery chiar dacă nu ești gravidă, așa că vei avea nevoie în continuare de un test de sarcină la domiciliu și de o confirmare de la cabinetul medicului tău pentru a te asigura că un copil este pe drum! 

Însă aspectul lor proeminent nu este permanent. De obicei, se vor micșora înapoi la dimensiunea inițială, după ce bebe va fi înțărcat.

Cum să ai grijă de tuberculii Montgomery

Cel mai bun mod de a avea grijă de aceste glande este pur și simplu să le lași în pace. Poate fi tentant să le strângi, mai ales dacă au capete galbene sau albe, dar rezistă dorinței! Poți introduce bacterii care pot duce la infecție. 

Spală glandele Montgomery împreună cu restul mamelonului cu săpun și apă caldă, dar evită produsele de curățare dure. Nu încerca să îndepărtezi uleiul, deoarece acesta ajută la menținerea zonei umede și fără germeni.  

Dacă alăptezi, poți pune câteva picături de lapte peste ele, după ce l-ai hrănit pe bebe și freacă mameloanele, deoarece acestea au și proprietăți hidratante și antimicrobiene. Poartă sutiene și tampoane de sutien confecționate din material respirabil, cum ar fi bumbacul, care te vor ajuta să menții glandele uscate și fără infecții. 

Ce trebuie făcut dacă glandele Montgomery se umflă, se blochează sau se infectează

Dacă observi semne de infecție precum roșeață, durere și umflături, consultă medicul degrabă. Compresele calde și antibioticele orale pot trata cu ușurință o infecție și pot aduce umflăturile la normal. Rar, totuși, aceste simptome pot indica boala Paget a sânului, un tip neobișnuit de cancer de sân, deci este important să le verifici.

Cum să scapi de glandele Montgomery

Nu există niciun motiv pentru a scăpa de glandele Montgomery, deoarece te ajută să îți protejezi mameloanele, hidratându-le și evitând infecția. 

În timp ce intervenția chirurgicală, un laser sau un electrod le poate îndepărta, de obicei nu este recomandată. Dacă, după sarcină și alăptare, aspectul acestor glande te deranjează cu adevărat, discultă cu medicul tău despre această îngrijorare.

Poți avea tuberculi Montgomery și să nu fii gravidă?

Multe femei își observă tuberculii în timpul sarcinii. Dar dezechilibrele hormonale, stresul sau schimbarea semnificativă a greutății le pot face să pară mai vizibile. Dacă nu ești gravidă, poți vorbi cu medicul tău despre verificarea nivelului hormonal. 

Tuberculii Montgomery sunt o parte normală a vieții majorității femeilor. Este posibil să nu iubești întotdeauna modul în care arată, dar nu uita că oferă un beneficiu valoros pentru tine și copilul tău în timpul sarcinii și alăptării. 

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa