Insomnii în sarcină: Sunt gravidă şi nu dorm!

TOTUL DESPRE MAME

Insomnii în sarcină. Când vine vorba despre somn în sarcină, lucrurile pot fi complicate. Ştiţi la ce mă gândesc eu când vine vorba despre ultimul trimestru de sarcină? Prima oară la Totul despre sex, apoi la Dinastia Tudorilor, apoi la Un veac de singurătate, şi mai ales la Ursula, personajul veşnic insomniac din acest minunat roman al lui Gabriel García Márquez.

Momentul în care am ajuns cu lectura la perioada în care tot satul Macondo s-a confruntat cu insomnia a fost tot ce-mi mai lipsea ca să devin şi mai îngrijorată. Insomnia personajelor combinată cu insomnia mea şi cu schimbările hormonale m-au făcut să cred că încep să urmez traseul de viaţă al Ursulei.

Încă mai sunt convinsă că voi îmbătrâni ca ea. După ce am citit că era oarbă, dar nimeni din familie nu observase, pentru că ea ştia atât de bine locul obiectelor în casă încât nu avea nevoie să le vadă, făceam şi eu exerciţii cu ochii închişi. Da, aş fi putut să fiu un fel de Ursula Iguaran.

M-am confruntat cu insomnia în sarcină şi am făcut tot posibilul s-o combat. Cum am făcut asta, v-am povestit pe scurt mai sus: filme şi cărţi. Dar să vedem care sunt cauzele insomniei în sarcină.

Insomnii în sarcină. Cauze

  • În primul rând, burtica. Aceasta e o cauză destul de serioasă deoarece creşte din ce în ce mai mult şi nu mai poţi dormi în poziţiile în care te simţeai cel mai bine. La mine a fost principala cauză a nopţilor albe, poziţia mea preferată de somn fiind întinsă pe burtă, aftfel încât pe toată perioada sarcinii nu am reuşit să-mi găsesc o altă poziţie confortabilă de somn.
  • În al doilea rând, urinările dese. Acestea se datorează creşterii în volum a uterului care apasă pe vezica urinară şi nu-i mai permite să colecteze aceeaşi cantitate de lichid ca de obicei, lucru care te face să simţi frecvent nevoia de a merge la toaletă.
  • În al treilea rând, schimbările hormonale din timpul sarcinii care îţi afectează şi stilul de viaţă. În prima jumătate a sarcinii trăiam după fusul orar al New-York-ului, dormeam ziua, dar noaptea mi-era imposibil să mai închid un ochi.
  • La acestea se mai adaugă şi pirozisul (arsurile în gât), cauzate tot de mărirea uterului care exercită presiune asupra stomacului, fapt ce provoacă refluxul gastro-esofagian.
  • Să nu uităm de mişcările fătului din timpul nopţii. În ultima parte a sarcinii, când se măreşte, acestea nu mai pot fi deloc trecute cu vederea. Băieţelul meu, în ultima lui perioadă de viaţă intrauterină, îmi provoca dureri intercostale şi făcea o serie de mişcări care îmi îngreunau respiraţia.

Ei bine, dragi mămici sau viitoare mămici, după cum vedeţi, niciuna din cauzele insomniei nu poate fi cu adevărat înlăturată până la DPN. Prin urmare, nu vă rămâne decât să găsiţi soluţii care să vă facă sa suportaţi mai uşor această perioadă.

Pentru a fi pregătită să îți întâmpini bebelușul, își recomandăm câteva cărți care îți vor fi de mare ajutor. Găsești pachetul La început de drum, la un preț special, AICI. 

Soluții pentru insomnii în sarcină

Încercaţi să vă găsiţi totuşi o poziţie în care să puteţi să dormiţi. Îmi amintesc că foloseam atât de multe perne încât dormeam aproape în poziţie şezut (aveam impresia că se reduce şi pirozisul în acest fel), iar soţul meu, în glumă, mă trimitea să dorm pe scaun că ocup degeaba locul în pat.

Mutaţi-vă în camera de lângă baie şi luaţi-vă o lampă de veghe. Astfel nu va fi nevoie să aprindeţi luminile şi să luaţi vreun hol sau vreun living imens la picior ca să ajungeţi la toaletă de câteva ori pe noapte, lucru care poate să vă alunge tot somnul. Eu lăsam inclusiv uşa deschisă la baie ca să-mi scurtez timpul de parcurs. Un singur lucru mi-a scăpat: nu i-am spus şi soţului să aibă grijă şi să n-o închidă. Aşa se face că prin luna a opta am avut şi un cucui în frunte.

Verificaţi temperatura din cameră, s-ar putea să fie prea ridicată şi să vă provoace disconfort – somnul în sarcină e și-așa delicat!

Insomnii în sarcină. După naștere, lucrurile se schimbă

De altfel, beţi un ceai cald de plante înainte de culcare, evitaţi alimentele care provoacă aciditate şi nu mâncaţi mult (mai ales la cină) ca să nu aveţi arsuri. Nu în ultimul rând, eliminaţi consumul de alimente sau băuturi care conţin cofeină. Aceasta oricum nu e indicată în sarcină, şi, dacă nu aţi renunţat la cafeaua zilnică cu prietenele sau la ciocolata ronţăită în faţa televizorului, aţi putea s-o faceţi cu această ocazie.

În caz că niciuna dintre variantele de mai sus nu funcţionează împotriva insomniei în sarcină, luaţi-vă multe filme, multe cărţi sau apucaţi-vă să învăţaţi tehnica origami (o să vă fie de folos când o să meargă cel mic la grădiniţă, cu condiţia să n-o uitaţi până atunci). Găsiţi orice vă poate ajuta să omorâţi timpul cu plăcere!

În rest, insomnia în sarcină este absolut normală, şi avem două veşti pentru voi: una bună şi una proastă. Voi începe cu cea bună: insomnia va trece imediat după naştere. Vestea proastă e că e posibil să nu mai aveţi când să dormiţi.

Voi v-aţi confruntat cu insomnia în sarcină? Cine a câştigat, ea sau voi?

Dacă ești gravidă, îți recomandăm și următoarele articole care te vor ajuta să reziști cu bine acestei perioade: 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa