Meditaţia în sarcină te ajută să fii liniștită și să ai o naștere mai ușoară

TOTUL DESPRE MAME
meditaţia în sarcină femeie gravidă
Meditația în sarcină te ajută să comunici mai bine cu copilul. Iar prin practicarea cu regularitate a acesteia te vei bucura şi de o naştere mai uşoară.
meditația în sarcină naștere ușoară
Meditaţia în sarcină te ajută să ai o naștere mai ușoară

Meditația în sarcină te ajută să ai o sarcină sănătoasă și plină de calm

Alimentaţia şi exerciţiul fizic zilnic nu sunt singurul aspect care ar trebui să te preocupe pe parcursul lunilor de sarcină. La fel de multă grijă trebuie să îi acorzi stării de spirit, minţii, sufletului, iar meditaţia în sarcină poate fi soluţia pentru ca tu să găseşti echilibrul emoţional atât de necesar în această perioadă. Reuşind să ai o stabilitate emoţională vei contribui nu numai la sănătatea ta, ci şi la cea a fătului. Meditaţia în sarcină te ajută să comunici mai bine cu copilul, iar, prin practicarea cu regularitate a acesteia, te vei bucura şi de o naştere mai uşoară.

Meditaţia în sarcină. Viitoarele mămici debutante într-ale meditaţiei trebuie să ţină cont de câteva elemente

1. Alege un loc în care să te simţi bine. Acesta poate fi o cameră sau un spaţiu în care să nu existe anumiţi factori perturbatori, de genul electrocasnicelor, şi nici stimuli care te pot distrage şi îţi pot aduce aminte de o activitate de rutină stresantă (locul în care se află biroul, spre exemplu). Nu este o noutate faptul că sarcina este perioada în care ai nevoie de linişte mai mult că niciodată.

2. Aşază-te într-o poziţie confortabilă, luând în calcul şi luna de sarcina în care te afli. În primul trimestru ai ca variante să stai întinsă pe spate sau poţi încerca poziţia clasică de meditaţie, poziţia lotus, în care picioarele sunt încrucişate. Meditaţia din următoarele luni ale sarcinii trebuie să se desfăşoare într-o poziţie care să implice un confort suplimentar, coloana trebuind să fie cât mai dreapta indiferent de poziţia adoptată.

3. Focus pe respiraţie. După ce ai găsit poziţia ideală trebuie doar să fii atentă la respiraţie: inspiră şi expiră adânc şi vei simţi cum mintea şi corpul încep să se relaxeze. O respiraţie corectă e cel mai bine observată urmărind cum ţi se mişcă abdomenul la fiecare inspiraţie-expiratie. Rămâi aşa timp de 10-15 minute, iar, după ce vei acumula experienţă, poţi să măreşti intervalul la 20-30 de minute.

Meditaţia în sarcină. Beneficiile şedinţelor de meditaţie prenatală

Atât sănătatea fizică, cât şi cea psihică sunt importante pentru mama şi copil. Meditaţia reuşeşte să îţi aducă un echilibru emoţional şi o linişte care te scapă de stresul şi de oboseala care se acutizează în timpul sarcini şi după naştere.

Meditația te poate ajută să te regăseşti. Deoarece în perioada sarcinii şi multă vreme după corpul tău trece prin schimbări majore, meditaţia te ajută să te redescoperi şi să te iubeşti aşa cum eşti.

Meditația îţi elimină fobiile. Dacă practici cu regularitate şedinţe de meditaţie, vei putea să scapi de frici şi de anxietăţi.

Vei avea o respiraţie corectă. Concentrându-te pe inspiraţie şi expiraţie, vei învăţa să respiri corect, la capacitate maximă. Tot corpul tău se va bucura de beneficiile unei oxigenări mai bune.

Daniela Mihalcea/andreearaicu.ro

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa