Gripa în timpul sarcinii. Riscuri pentru mamă și copil

Marina Rosenfeld

Gripa în timpul sarcinii poate fi periculoasă, pentru că în această perioadă sistemul imunitar e mai slăbit. Orice viroză poate da ușor în pneumonie.

Femeile însărcinate care fac gripă au riscuri mai mari ca fătul să fie afectat și ca travaliul să se declanşeze prematur, iar copilul să se nască prea repede.

Bineînţeles, multe femei pot răci în sarcină şi nu fac complicaţii cum e gripa. Dar, statistic, gripele sunt mai severe în sarcină.

La ce simptome să fiţi atentă?

Gripa începe cu febră, dureri, oboseală, urmate de simptome de răceala cum ar fi nas înfundat, strănut, dureri de gât, tuse, frisoane. Aţi putea avea diaree şi vărsături.

Apelaţi la ajutor medical dacă observaţi următoarele simptome:

  • Dificultăţi de respiraţie, apnee
  • Mucus cu sânge
  • Durere sau presiune în abdomen
  • Vărsături persistente
  • Încetarea mişcărilor bebeluşului

Ce să fac dacă simt că se instalează gripa?

Dacă aveţi simptome de gripă, staţi acasă, limitaţi contactul cu ceilalti şi sunaţi medicul. Medicul va decide dacă trebuie să vă testaţi sau nu. Testul include analiza secreţiei nazale, mai ales în primele zile boală. Dacă sunteţi singură acasă, rugaţi pe cineva să vă verifice din când în când.

Dacă aţi intrat în contact cu cineva care are gripă, sunaţi medicul şi discutaţi despre tratamentul ce ar reduce riscul de a dezvolta boala. Reţineţi că persoanele cu gripă sunt contagioase din ziua anterioară manifestării simptomelor şi rămân aşa încă o săptămână după ce se îmbolnăvesc.

Cum ar trebui tratată gripa dacă sunteţi însărcinată?

Trataţi febra imediat. Paracetamolul este tratamentul recoandat pentru febră când sunteţi însăcinată.

Beţi multe lichide.

Medicul va decide dacă aveţi nevoie de medicamente antivirale. Medicamentele antivirale sunt medicamente sub formă de pilule, injecţii, substanţe pentru inhalat care luptă cu gripa, împiedicând microbii  să se dezvolte. Aceste medicamente vă pot face să vă simţiţi bine mai repede şi să facă simptomele mai uşoare. Antiviralele au efectul cel mai bun dacă sunt luate în primele două zile după ce simptomele încep, dar având în vedere categoria de risc ( femei însărcinate) ele îşi fac efectul chiar dacă sunt luate mai târziu.

Nu se ştiu prea multe despre efectul antiviralelor la femei însăcinate sau bebeluși, dar nici nu s-au raportat efecte secundare grave.

Cum pot evita gripa?

Faceţi vaccinul antigripal cum devine disponibil toamna, e nevoie de câteva săptămâni pentru a obţine imunitatea. În plus, şi copilul va fi protejat până la şase luni.

Spălaţi-vă des pe mâini, înainte de a mânca, după ce strănutaţi, după ce folosiţi toaleta. Folosiţi tehnici corecte de spălare a mâinilor, frecaţi mâinile pe ambele părţi cu săpun cel puţin 20 de secunde. Când săpunul şi apa nu sunt disponibile, folosiţi şerveţele dezinfectante pentru mâini care conţin alcool în proporţie de 60%.

Nu tuşiţi şi nu strănutaţi în mâini. Aşa, împrăştiaţi viruşii şi e uşor să-i transmiteţi mai departe. Acoperiţi-vă gura şi nasul cu un şerveţel de unică folosinţă şi aruncaţi-l imediat după ce l-aţi folosit. Mulţi experţi recomandă metoda “mâneca”, să strănutaţi în mânecă deoarece un şerveţel vă contaminează mâinile şi tot transmiteţi boala mai departe.

Nu atingeţi ochii, nasul sau gura, Aţi putea crede că aveţi mâinile curate, dar dacă atingeţi o cană sau mânerul frigiderului sau orice alt obiect pe care altcineva l-a atins cu o mână plină de virusuri, vă puteți infecta.

Virusurile şi bacteriile pot trăi între două şi opt ore pe suprafeţe. Stergeţi în mod regulat suprafeţele de acasă, cum ar fi jucării, măsuţe, telefoane şi suprafeţe din baie şi bucătărie cu dezinfectant.

Staţi departe de oameni bolnavi chiar şi sub acelaşi acoperiş.

Dacă cineva din familie are gripă, medicul vă va sfătui să luaţi medicaţie antivirală.

Sursa: www.babycenter.com

AAP Committee on Infectious Diseases. 2016a. Recommendations for prevention and control of influenza in children, 2016-2017. Pediatrics 138(4): e20162527. http://pediatrics.aappublications.org/content/pediatrics/early/2016/09/01/peds.2016-2527.full.pdf

AAP. 2016b. Influenza implementation guidance for pediatricians, physicians, nurse practitioners, physician assistants, nurses, medical assistants, and office managers. American Academy of Pediatrics. https://www.aap.org/en-us/Documents/immunization_influenza_implementation_guidance.pdf

CDC. 2016a. Influenza (flu). Centers for Disease Control and Prevention. http://www.cdc.gov/flu/

CDC. 2016b. ACIP votes down use of LAIV for 2016-2017 flu season. Centers for Disease Control and Prevention. http://www.cdc.gov/media/releases/2016/s0622-laiv-flu.html

CDC. 2016c. Key facts about seasonal flu vaccine. Centers for Disease Control and Prevention. http://www.cdc.gov/flu/protect/keyfacts.htm

CDC. 2016d. Children, the flu, and the flu vaccine. Centers for Disease Control and Prevention. http://www.cdc.gov/flu/protect/children.htm

CDC. 2016e. Frequently asked flu questions 2016–2017 influenza season. Centers for Disease Control and Prevention. http://www.cdc.gov/flu/about/season/flu-season-2016-2017.htm

CDC. 2016f. Vaccination: Who should do it, who should not and who should take precautions. Centers for Disease Control and Prevention. http://www.cdc.gov/flu/protect/whoshouldvax.htm

Grohskopf LA, et al. 2016. Prevention and control of seasonal influenza with vaccines: Recommendations of the advisory committee on immunization practices – United States, 2016-17 influenza season. Morbidity and Mortality Weekly Report 65(5): 1-54. http://www.cdc.gov/mmwr/volumes/65/rr/rr6505a1.htm?s_cid=rr6505a1_w

Iată o listă de câteva afecțiuni ce pot pune în pericol sarcina:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa