”Burtica” unei gravide se simte bine acolo unde se simte bine și viitoarea mamă. Dacă îți place să conduci sau nu ai încotro, o poți face până în ultima zi de sarcină, cu puțin mai multă atenție și responsabilitate.
Conduc de la 18 ani și este o mare pasiune de-a mea, așa că, în timpul celor două sarcini nimic nu m-ar fi ținut departe de volan. Nu văd mersul cu mașina neapărat ca pe o comoditate, căci în București nu mai e de mult un lux să ajungi cu mașina la job, ci mai degrabă ca pe o plăcere de-a mea. Merg cu metroul la serviciu pentru că ajung mai repede și fără stres, iar în rest, orice alt drum îl fac cu mașina pentru că-mi place să conduc. Exact același lucru s-a întâmplat și când eram însărcinată. M-am documentat puțin despre ce măsuri de siguranță suplimentare trebuie să adopt pentru a nu mă pune în pericol nici pe mine și nici bebelușul și am plecat la drum. Am condus în fiecare zi, chiar și în dimineața în care am plecat la maternitate să nasc. În ultimele săptămâni de sarcină, când burtica a crescut foarte mult în volum, aveam un oarecare disconfort în special la parcări deoarece nu prea mai aveam aceeași flexibilitate de a mă întoarce în stânga și în drapta. În rest, totul a fost ca și înainte.
Cu burtica la volan – reguli de urmat
În primul trimestru de sarcină, când încă nu se vede burtica, trebuie să te preocupi în primul rând de stările de greață care te pot apuca la volan.
Dacă ai drumuri mai lungi de făcut și te știi sensibilă, cu grețuri și stări de vomă, este bine să fii precaută. Trebuie să ai tot timpul o sticlă cu apă pentru a te hidrata, iar niște bombonele cu ghimbir pot face minuni pentru a alunga greața. În rest, ori de câte ori simți că trebuie să mergi la toaletă, oprește mașina, pentru a elimina orice risc de infecție urinară. De asemenea, oprește-te de fiecare dată când simți că ceva nu e în regulă cu tine. La drum lung, este indicat să faci opriri cât mai dese pentru a-ți întinde și dezmorți picioarele.
După ce burtica începe să devină vizibilă, trebuie să acorzi atenție centurii de siguranță. Chiar dacă aceasta nu este obligatorie în sarcină, sfatul meu ar fi să nu renunți la ea. Dacă o porți corect te poate proteja în situații de accident. Un studiu recent efectuat de cercetătorii din SUA pe un număr semnificativ de gravide a arătat faptul că cele care au purtat centura de siguranță au fost mult mai puțin expuse accidentelor. Același lucru a fost valabil și pentru cele care au optat să păstreze activat airbagul. Aceste două dispozitive pot salva vieți fie că este vorba de gravide sau nu.
Centura de siguranță trebuie plasată astfel:
– Brațul lung trebuie să treacă peste claviculă, printre sâni;
– Brațul scurt trebuie să fie poziționat sub burtă, însă cât mai aproape de șolduri, pentru a nu apăsa pe burtă și pentru a nu te incomoda, dar să poată fi capabil să te protejeze.
În ultimul trimestru de sarcină ar trebui să eviți drumurile lungi în primul rând pentru că sunt destul de obositoare iar statul în șezut multă vreme îți poate crea probleme. În al doilea rând ar trebui, totuși, să fii aproape de spitalul în care vei naște. De asemenea, este vital să ai tot timpul telefonul la îndemână și cu bateria încărcată.
Alte reguli sunt legate de comportamentul tău de șofer. Dacă înainte de a fi însărcinată te machiai la stop, mai vorbeai la telefon sau ascultai muzică tare, poate acum ar fi timpul să te mai potolești puțin. Încearcă să-ți concentrezi toată atenția condusului. Traficul de la noi este destul de periculos pentru orice persoană, cu atât mai mult pentru o viitoare mămică, responsabilă pentru două vieți.