Crampele în timpul sarcinii. Când să te alarmezi

Iulia Mirică
Crampele în timpul sarcinii

Crampele în timpul sarcinii sunt simptome comune, dar reușesc să sperie multe mămici. Este util să știi că acestea sunt, de fapt răspunsul uterului tău cu privire la ceea ce se va întâmpla. Crampele din timpul sarcinii sunt cauzate de uter, care este un mușchi, iar singurul lucru pe care știe să îl facă un mușchi este să se contracte, ceea ce duce la apariția crampelor.

Crampele, împărțite pe trimestre

Crampele din timpul primului trimestru de sarcină sunt pentru multe femei primul simptom că sunt gravide. Crampele din această perioadă sunt obișnuite, atunci când un ou fertilizat se prinde de peretele uterin. Acestea se numesc crampe abdominale de implantare, iar sentimentul este similar cu perioada de dinaintea menstruației. Creșterea rapidă a uterului din primele două trimestre de sarcină poate duce, de asemenea, la crampe. Majoritatea sarcinilor vor avea crampe ușoare intermitent în primele 16 săptămâni de sarcină.

Al doilea trimestru de sarcină poate fi momentul în care este cel mai posibil să apară crampele abdominale sau alte simptome incomode ale sarcinii. Excepția este reprezentată de femeile care sunt însărcinate cu mai mult de un copil, din moment ce uterul va crește mai rapid și va ajunge la proporțiile din al treilea trimestru înainte cu un trimestru. O altă excepție comună este durerea de ligamente rotunde, care apare în momentul în care ligamentele de susținere a uterului sunt întinse, pe măsură ce uterul crește în sus. Acest tip de durere este de obicei rapidă, ascuțită.

În al treilea trimestru, apar de obicei contracțiile Braxton Hicks. Acestea sunt aceleași contracții pe care le vei avea atunci când începe travaliul, dar diferența dintre acest moment și travaliul este că nu vor progresa în timpul travaliului. Trebuie să te asiguri că atunci când ai contracții în timpul celui de-al treilea trimestru, nu intri de fapt în travaliu prematur.

Crampe în timpul sarcinii, care nu ar trebui să te îngrijoreze:

1. Ai avut parte de activitate sexuală. Aceasta este una dintre cele mai comune cauze ale crampelor, deoarece sperma conține prostaglandine, ce stimulează uterul. Nu este interzis să ai o viață activă sexuală în timpul sarcinii, dar, uneori, vei simți niște contracții destul de puternice.

2. Schimbarea poziției poate să le agraveze sau să le facă să dispară. Acest lucru este, de obicei, un semn că ceea ce simți este legat de întinderea uterului sau a ligamentelor sale de sprijin.

3. Eliminarea gazelor intestinale poate face ca durerea să treacă. Acest lucru înseamnă că durerea este legată de o problemă gastro-intestinală mai degrabă decât de una la nivelul uterului.

Dacă experimentezi următoarele tipuri de crampe, ar trebui să-ți contactezi doctorul imediat:

  • Durere severă care nu trece;
  • Șase sau mai multe contracții într-o oră, ceea ce poate fi un semn al travaliului prematur;
  • Durere abdominală în partea de jos, acompaniată de contracții;
  • Crampe vaginale, sângerări, simptome gastrointestinale și amețeală;
  • Crampe, împreună cu durere la nivelul umerilor și/sau la nivelul gâtului.

Cum să scapi de crampele din timpul sarcinii

Primul sfat dat pacientelor cu această problemă este să se odihnească, să bea lichide și să ia o pastilă bazată pe acetaminofen, în cazul în care au nevoie de aceasta pentru ameliorarea durerii. Nu folosi un dispozitiv de încălzire a burticii, deoarece creșterea temperaturii bazale este periculoasă în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru de sarcină.

Poți încerca să faci un duș cald și să iei pauze de întins și stat în timpul unei zile, în special în cazul în care cramele sunt mai rele după perioade lungi în care ai stat într-o singură poziție. Întotdeauna apelează la medicul tău, chiar dacă e vorba de crampe. Preferi să auzi că a fost o alarmă falsă decât să regreți că nu ai intervenit mai repede.

Dacă ești însărcinată, îți recomandăm să te documentezi și din aceste articole: 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa