Travaliu de 120 de ore. „Înainte de expulzie, medicul mi-a cerut să nu împing timp de o oră și jumătate. Nu pot descrie durerea în cuvinte”

În ciuda travaliului dureros prin care a trecut, Nicoleta își dorește să nască natural și următorii copii.

Theodora Fintescu, redactor
travaliu de 12 de ore în Germania
Deși contracțiile din travaliu erau puternice, dilatarea a fost foarte lentă, iar acest lucru a prelungit chinul mămicii. FOTO: Arhiva personală

    Cititoarea noatră Nicoleta Ștefan a născut la Spitalul St. HEDWIG din Regensburg, Germania, după un travaliu de 120 de ore. Pentru că fetița nu era poziționată corect, la dilatație maximă, medicul i-a cerut să nu mai împingă și să aștepte o oră și jumătate schimbarea poziției copilului. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

    Povestea familiei mele începe cam așa: la vârsta de 17 ani și jumătate descopăr că prietenul antipatic al vecinului meu are o „o dublură”. În mintea mea, apare instant gândul: Dumnezeule, încă un antipatic! Spre surprinderea mea, această „dublură”, care a locuit cu el timp de 9 luni într-un pântec, nu îi semăna decât fizic.

    Trei ani de luptă cu infertilitatea

    Am descoperit un om blând, haios, cu un extraordinar bun simț și foarte timid care avea, după 10 ani, să imi devină soț. Si aici începe călătoria noastră împreună. În 2018 ne-am căsătorit la starea civilă și am hotărât să lăsăm destinul să decidă pentru noi. Aceasta avea însă pregătită pentru noi o încercare: infertilitatea.

    Au urmat 3 ani de luptă, lacrimi, durere și tratamente, care au culminat cu ceea ce noi numim cadoul suprem. În data de 20 martie 2021 am aflat că vom deveni părinți, iar următoarele 9 luni de zile se anunțau a fi pline de aventură. Timpul a zburat incredibil de repede și m-am trezit la 36 de săptămâni cu prima contracție dureroasă. Vitează din fire, am așteptat să treacă și să îmi continui activitatea, însă la 5 minute distanță a mai apărut una, și încă una, și încă una, timp de 2 ore.

    Nicoleta, cu 24 de ore înainte de a intra în travaliu

    După două ore, s-a așternut iar liniștea în viața noastră, până într-o miercuri când m-am trezit din somn cu o durere în zona pelviană, iar mai apoi cu o contracție. Am stat cumințică în pat să nu îmi deranjez soacra, care venise să stea cu mine, soțul fiind la lucru în schimbul de noapte. După 2 ore contracțiile s-au intensificat și am decis să intru în cadă, după cum fusesem sfătuită de moașa care mă monitoriza.

    Am stat acasă cât de mult am putut

    Pentru câteva minute contracțiile s-au oprit, eu am decis să mănânc și să beau un ceai, însă nu apuc să termin ultima îmbucătură că din nou apar durerile. Îmi rog soacra să stea cu mine, mă așez pe mingea de exerciții și încep cuminte să pun în aplicare tot ce învățasem la cursul de naștere. Orele au trecut, contracțiile deveneau din ce în ce mai dureroase, însă am decis să rămân acasă cât mai mult posibil.

    Ziua a trecut fulgerator de repede, cu plimbări în parc, urcat de scări, băi calde și exerciții. La ora 21.00 s-a făcut din nou liniște pentru 1 oră, timp în care am mâncat și mi-am trimis soțul la serviciu, asigurându-l că încă nu a venit momentul, cu toate că eu aveam contracții din 4 în 4 minute și mă țineau cam 1 minut și jumătate.

    Mi-au spus să merg la spital când nu mă mai pot ține pe picioare de durere

    La ora 02.00 contracțiile erau atat de intense încât nu mai puteam vorbi și trăiam doar pentru pauze. La insistențele soacrei și ale verișoarei care a venit și ea să mă susțină, l-am chemat pe soț acasă, să mergem la spital. La camera de gardă mi s-a confirmat că am contracții din 3 în 3 minute, însă dilatația era de 1 cm. M-au trimis acasă și m-au rugat să revin când mi se rup membranele sau când nu mă mai pot ține pe picioare de dureri.

    Mi-am înghițit lacrimile, am ieșit pe ușa cabinetului și am alergat în brațele soțului. Ziua de vineri avea să fie una stresantă, deoarece în jurul nostru se crease deja agitație, iar mesajele de genul „A născut Nico?”/ „Noutăți?”/ „Deci?”/” Nu mai naști odată?”/ „Aoleo, eu nu am mai auzit asa ceva”/ „Off, săraca de tine!” puneau o presiune suplimentară pe noi.

    „Nici nu știi ce te așteaptă”

    Noapte a fost extrem de grea, eram epuizată fizic și psihic, dar în același timp și amuzată, fiindcă începusem să facem haz de necaz. Sâmbăta la amiază am decis să mergem din nou la urgențe, fiindcă timp de 4 ore nu am mai simțit-o pe cea mică și aveam o scurgere apoasă abundentă. Din nou control, din nou monitorizare și din nou am fost trimisă acasă, cu dilatație 1.5 cm.

    La ora 17.00 am sunat-o plângând pe moașă i am rugat-o să vină să îmi dea sau să îmi facă ceva, fiindcă eram nedormită de miercuri și durerile erau din ce în ce mai intense. Am primit un calmant și am dormit 2 ore. La ora 00.50 am simțit că mi se ia respirația și o durere puternică îmi fulgeră pântecul. Am apucat doar să mă arunc în genunchi lângă pat și am simțit ca o pocnitură de oase. Când m-am ridicat, am avut senzația că am făcut pe mine și, cu lacrimi în ochi am exclamat: A venit momentul, mi s-a rupt apa!

    Am început să țopăi prin casă și să urlu de fericire ca nasc. Si acum am în ochi imaginea soacrei, care stătea în pragul ușii, își făcea cruce și spunea „Nico dragă, nu stii ce te asteaptă!”. Într-un extaz și o fericire aparent neînțelese de cei din jur, m-am urcat în mașină și am pornit spre spital. La jumătatea drumului, durerile au devenit din ce în ce mai mari, dar gândul că în sfârșit mă va băga și pe mine cineva în seamă la spital și în curând se va sfârși totul și eu îmi voi putea strânge puiul la piept, mă ținea pe poziție.

    Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

    Relaxarea de după epidurală

    La spital, s-a constatat ruperea membranelor, însă dilatația rămăsese de 1.5 cm. Am fost trimisă în salon, iar soțul, acasă. În salon era o mămică ce născuse de câteva ore și un pui de om care abia descoperea lumea. Chinul meu abia acum avea sa înceapă cu adevărat. Timp de 4 ore, am strâns din dinți la fiecare contracție, pentru a nu trezi puiul de om ce dormea lângă proaspăta mămică.

    M-am ghemuit în pat, am tras aer în piept și am spus tatăl nostru la fiecare contracție, iar în pauze mă rugam neîncetat la Dumnezeu să îmi dea putere. La ora 08.00 dimineața, altă dezamăgire: în cele 4 ore mă dilatasem doar 1 cm. Plângând, am rugat moașele să ii dea voie soțului să mă însoțească. Am fost chemată din 2 în 2 ore la control, însă mă dilatam doar o jumătate de cm în 4 ore.

    La ora 16.00 am ajuns la dilatație 5 cm și am primit epidurala. Trăiască epidurala! Am cerut să mănânc și să beau, iar apoi am așteptat cuminte clipa cea mare cuminte. Mi-am sunat familia, le-am trimit poze amuzante, am glumit cu toată lumea, iar la ora 21.00 am remarcat că în jurul meu era o oarecare tensiune. Moașele vorbea între ele codat, iar mie mi se băgau tot felul de medicamente în perfuzie. Am întrebat ce se întâmplă, dar am fost asigurată că totul este în regula, că așa este protocolul și trebuie să primesc antibiotic, fiindcă trecuseră mai mult de 12 ore de când mi s-au rupt membranele. Am primit oxitocină pentru dilatare și paracetamol, fiindcă îmi crescuse temperatura.

    Să nu împing pe contracții a fost un coșmar

    La ora 22.00, o moașă a decis să începem nașterea propriu zisă. Am împins pe prima contracție, iar la a doua am fost oprită. Moașa a apăsat butonul de urgente, iar în secunda a apărut o doctoriță care, după control și ecografie, m-a informat că avem o problemă. Bebelina nu era poziționată bine și rămăsese blocată. Pentru o secundă m-am blocat, timp în care doctorița le-a instruit pe moașe să îmi schimbe poziția timp de o oră și jumătate, iar eu am fost rugată să țin contracțiile de împingere, adică să nu împing.

    Nu pot descrie în cuvinte acea oră și jumătate. Cred că doar cine a trecut prin asta poate să înteleagă cu adevarat coșmarul prin care am trecut. La ora 00.30, la ecografie s-a văzut că fetița este în poziție corectă, așa că mi-am strâns toate puterile care mi-au mai rămas și am început să împing. În nici 15 minute am făcut cunoștință cu îngerul meu cu ochi de safir. Mi-am privit soțul în ochi și i-am mulțumit pentru sprijin. 

    „Tot ce e de neprețuit se obține greu”

    Însă aventura nu avea să se încheie aici pentru că, după câteva minute, doctorița a sesizat că nu am eliminat placenta. I-am citit în ochi teama de a mă informa și am încercat să rămân calmă. Am cerut încă o doză de anestezie și am așteptat următoarea contracție. Într-un final, coșmarul a luat sfârșit, iar eu am rămas să mă bucur de minunea mea.

    Uitându-mă în urmă, pare că relatez un film pe care l-am vizionat împreună cu soțul meu. Nu cred că conștientizez cu adevărat că eu am trecut prin această experiență și, în mod surprinzător, îmi mai doresc 2 copilași, pe care îi voi naște tot natural. Cred că Dumnezeu nu ne dă niciodată mai mult decât putem duce, iar tot ceea ce este de neprețuit se obține greu. Aveți încredere în voi și în corpul vostru. Ne naștem să dăm naștere!”

    Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

    Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere cu un travaliu de 120 de ore, îți recomandăm să citești și:

    Îți recomandăm și

    Te-ar mai putea interesa

    Te-ar mai putea interesa