Șpagă la maternitatea din Galați. „I-am pus moașei în buzunar 30 de lei, i-a numărat și a zis că nici la piață nu îi ajung”

Cea mai dureroasă parte a fost cea în care a fost cusută, fără anestezie.

Theodora Fintescu, redactor
mama cu noi nascut pe piept
Toată durerea a fost dată uitarii odată ce copilul a venit pe lume.

Cititoarea nostră Florentina C. ne-a scris experiența ei de naștere, modul în care a fost tratată și replicile primite când a dat șpagă la maternitatea din Galați. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Vreau să vă împărtășesc și eu experiența mea nu prea placută de la Maternitatea de pe Chicos. Prima mea nastere a fost pe data de 21.11.2012, după un travaliu lung de dureros, care a durat 13 ore. Am ajuns la spital în jurul orei 7 seara, cu apa deja ruptă de acasă, dar fără dureri.

Șpagă la maternitatea din Galați. ”A zis că nu are ce să facă cu acei bani”

Încă de cum am ajuns la spital, am dat de o moașă de vârstă mijlocie, cu părul scurt, care se vedea, după felul cum vorbea, că nu avea chef de mine, dar nu am băgat prea mult în seamă. După ora 7 s-a schimbat tura, venind o moașă care era mai în vârstă, cu părul roșcat, dar la fel de plictisită de tot ce era în jurul ei.

După câteva ore, au început durerile insuportabile, iar pe la 2-3 noaptea deja nu mai puteam de durere. Așa că m-am dus la moașă, care se odihnea, i-am zis că nu mai pot de durere și am rugat-o să îmi verifice dilatație, băgându-i în buzunar 30 de lei. I-a scos, s-a uitat la ei și a zis că nu are ce face cu acei bani, că nici la piață nu îi ajung.

M-am hotărât să împing singură

Până la urmă, s-a încumetat să mă verifice și aveam dilatația doar de 3 cm. Durerile au continuat în camera de gravide, fără ca cineva să mă mai controleze, nici pe mine și nici pe celelalte gravide venite între timp. La ora 7 dimineața s-a schimbat iar tura, venise aceeași moașă cu părul scurt pe care am întâlnit-o prima dată.

A intrat în cameră și i-am spus să mă ajute, că nu mai pot, dar mi-a răspuns, rece, că până nu vede capul copilului nu mă bagă în sala de naștere. Văzând asta, m-am hotărât să împing singură, ținându-mă de bara de fier a patului. Nu mi-a mai păsat de durere, voiam doar să scap, eram prea epuizată.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Fetele din camera mă încurajau și, la un moment, mi-au spus că se vede capul copilului, iar una dintre ele s-a dus să cheme moașa. A venit și mi-a spus să nu mai împing, să mergem repede la sala de naștere. Când ne îndreptam spre sală, pur și simplu țineam capul copilului în mână, să nu mai iasă.

Când am văzut copilul, am uitat tot

M-am așezat pe masă, ea tot îmi repeta să nu împing, în timp ce își punea halatul și mănușile. După ce mi-a spus că pot împinge, copilul a și ieșit. Dacă mai întârzia puțin, îl aduna de pe jos. Când am văzut copilul, am uitat de tot chinul, dar după, el a revenit și a fost și mai intens. Doamna a hotărât să mă coase pe viu, fără pic de anestezie.

Vreau să spun că nașterea a fost minciună pe lângă cusătură, simțeam pe creier durerea. Am uitat să zic că înainte, ca să iasă placenta, două ajutoare, femei în toată firea, m-au apăsat cu toată puterea pe burtă. Am țipat, iar moașa m-a certat că am făcut asta. A fost o experiență groaznică, când ar fi trebuit să fie ceva de care să îmi amintesc cu bucurie. Nu voi uita niciodată!”

DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă exclusiv punctul de vedere al autoarei. Este o expunere subiectivă a unui moment trăit de cititoarea noastră.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la maternitatea din Galați, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa