Sarcină pierdută în săptămâna 21. „Pentru a doua oară în doi ani, plec acasă după naștere fără copil. Ce poate fi mai dureros pentru o mamă?”

Deși a stat doua în pat și a făcut o serie de investigații și tratamente, Ecaterina a pierdut și al doilea copil.

Theodora Fintescu, redactor
sarcină pierdută
În săptămâna 8 de sarcină, Ecaterina a aflat că suferă de trombofilie.

La doi ani după ce a trecut printr-o tragedie în săptămâna 18 de sarcină, cititoarea noastră Ecaterina a rămas însărcinată din nou și, în ciuda faptului că a făcut tot ce i-a stat în putință, s-a confruntat din nou cu aceeași situație: sarcină pierdută în săptămâna 21. Redăm povestea celei de-a doua sarcini, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră, iar AICI puteți citi cum a decurs și cum s-a încheiat prima ei sarcină.

„La doi ani de la un coșmar, cu pierderea sarcinii la 18 săptămâni și copilul scos mort prin cezariană, mi s-a întâmplat un alt coșmar. În luna iunie 2021 am aflat că sunt din nou însărcinată. Bucuroasă dar și speriată, am comunicat familiei și soțului. Dar la nici două săptămâni de la rezultatul pozitiv, a început coșmarul. Nici măcar nu apucasem să fac programarea pentru a stabili vârsta sarcinii, că am fost nevoită să sun la Salvare, deoarece aveam sângerări.

Am stat doar în pat

Ajunsă la Urgențe la mine în oraș, am luat decizia de a mă externa pe propria răspundere după două zile, pentru că urma controlul programat în Iași. Și mă simțeam mai în siguranță să ajung la doctorița căutată mult timp. Ajunsă în Iași, am aflat că sarcina avea 6 săptămâni, inima fătului bătea normal, doar că se deplasase puțin săculețul și de acolo erau sângerările.

Am vorbit cu doctorita și mi-am luat concediu două săptămâni, pentru a-mi menține sarcina. Din fericire, am reușit să remediez problema stând doar în pat. La 12 săptămâni, aveam programată o intervenție de cerclaj la rece, cunoscandu-se situația de acum doi ani și având colul scurtat, dar oarecum la limită, și închis. Din nefericire, nu am ajuns la această intervenție, deoarece pe 23 septembrie, dimineața la 6, am sunat la Salvare deoarece prezentam hemoragie.

Ajunsă la spital, medicii erau foarte rezervați din cauza unui hematom prezent și a altuia care s-a scurs la acea sângerare, dar care a desprins pe jumătate placenta. Trebuia să stau doar la pat 90% din timp, dar nimeni nu garanta că prind luna octombrie cu sarcina. Spre bucuria mea, ca prin minune, pe la jumătatea lunii octombrie am aflat că placenta s-a prins chiar bine, hematoane nu mai aveam, colul era ok, copilul se dezvolta bine.

Fătul era bine, dar sângerările nu încetau

De data aceasta, investigațiile mele au fost făcute din săptămâna în săptămâna, totul a fost urmărit de aproape de trei medici, în trei orașe diferit. Pentru că fusesem depistată de la 8 săptămâni cu trombofilie (făceam Clexane de 0,4), eram urmărită și de un medic hematolog. Părea totul sub control, dar eu eram super stresată din cauza sângerărilor (minore, când maro, când rozalii), care erau zilnic prezente. Și, din nou, medicii nu știau cauza, însă mi-au spus că mai sunt femei care duc sarcina așa, voi reuși să duc sarcina măcar până după 28 de săptămâni. Dar zilele de groază și teroare se apropiau fără nici un semn.

În dimineața zilei de 27 noiembrie, fără dureri, m-am trezit udă toată. Uitându-mă pe lenjerie, am văzut curgând un lichid gălbui pal. Am trimis soțiul să ia un test, banda se făcea albastră, semn că pierd lichid. Am fugit din spital în spital cu mașina, iar de la jumătatea drumului am chem o Salvare din Iași să mă preia. Am preferat să plec din spitalul mic în care eram și să caut o maternitate mai mare, în speranța că voi putea duce sarcina încă vreo 5 săptămâni măcar, cât să fie viabil fătul. Și cea din Iași era oarecum mai aproape decât București, Cluj, Brașov, la care oricum nu aveam timp să ajung.

Mi s-a rupt lumea, sufletul, tot

Am ajuns la Iași, iar prognosticul era unul sumbru: Avort în desfășurare, tardiv, cu membrane rupte complet, fără șanse de supraviețuire bebe. Mi s-a rupt lumea, sufletul, tot. Ulterior, am aflat că mă vor lăsa să nasc fetița decedată practic pe uscat, cu naștere provocată. Ceea ce a fost dureros și fizic și psihic. Decizie pe care am acceptat-o cu teamă și groază, mai ales că nu știam ce travaliu mă așteaptă, dar și cu speranța că reușesc fără altă cezariană, având și 27 de ani. Prin urmare, așa am ajuns ca, la doi ani, să-mi scriu iar coșmarul, de pe patul de spital, neștiind încă de ce se tot întâmplă asta, în semestrul 2. Cu toate investigațiile mele și o groază de tratamente de menținere, plec din nou acasă după o naștere, dar fără bebe. Ce poate fi mai dureros pentru o mamă?” 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă vrei să citești mai mult pe tema sarcinilor pierdute, îți recomandăm și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa