„După 10 inseminări intrauterine nereușite, am rămas însărcinată în mod natural”

În urma unui accident de mașină, Veronica a pierdut copiii obținuți prin FIV.

Theodora Fintescu, redactor
test pozitiv de sarcina
Veronicăi nu i-a venit să creadă că sarcina a apărut natural după atâția ani de investigații și proceduri eșuate.

Cititoarea noastră Veronica ne-a scris cum a reușit să rămână însărcinată natural după 10 inseminări intrauterine nereușite și patru ani în care nu a obținut nicio sarcină, în ciuda faptului că analizele arătau că nici ea, nici soțul nu ar avea vreo problemă. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Povestea mea începe în 2018, când, deși trecuse un an de la căsătorie, nu reușeam să rămân însărcinată. Conform recomandărilor medicale, am făcut o serie de investigații împreună cu soțul, și toate au arătat că nu avem nicio problemă. Deci am continuat încercările. A trecut încă un an de eșecuri. Lucrând în domeniul medical, am început să fac investigații din propria inițiativă și am nimerit-o din prima: testul postcoital a ieșit negativ, adică organismul meu nimicea toți spermatozoizii soțului. Bat-o soarta de imunitate!

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Primul test pozitiv după 4 ani de încercări

Cu acest test, am mers la mai mulți doctori, care dădeau din umeri. Am găsit un bun doctor care ne-a sfătuit să încercăm inseminări intrauterine. Așa am și făcut. 10 încercări fără de succes. Nici măcar o sarcină nu a fost. Între timp, s-au mai scurs doi ani. Ne-am decis să încercăm fertilizarea in vitro pe ciclu natural, pentru că ovulam în fiecare lună fără nicio stimulare. Am început protocolul, a mers totul perfect, s-au colectat 2 ovule din care s-au obținut 2 embrioni prefecți. După embriotransfer, am așteptat 2 săptămâni ca să fac testul de sarcină, care a ieșit pozitiv. Primul test pozitiv în 4 ani!

Necazul a venit chiar a doua zi, când, după un accident rutier, mi-am pierdut copiii. Culmea, s-a întâmplat chiar de 8 Martie! Halal cadou! Dar nu ne-am lăsat bătuți, am zis că așa a fost să fie. Urma să mai aștept încă minim o menstruație ca să purcedem la următorul protocol de fertilizare. Dar menstruația următoare nu a venit. La o lună distanță de primul test pozitiv, l-am făcut pe al doilea care, miracol, era pozitiv! Copila mea a decis să vină la noi natural, atunci când a vrut ea, nu când am vrut noi.

O naștere rapidă

A fost o sarcină perfectă! Dar când am ajuns la naștere… a fost una fulminantă. Travaliul a fost scurt, de 4 ore, iar expulzia a durat 30 de minute. Medicul de gardă dormea, convins fiind că eu nu voi naște în noaptea aceea.

Nu am crezut că voi face față durerilor. La internare, spuneau că am dilatația de 1 cm și îi auzeam cum vorbeau între ei, spunând că mă port ca la dilatație de 10 și că sunt o prefăcută. În timpul acesta, eu nici nu reușeam să respir între contracții, care erau la 2 minute, în ciuda dilatației mici. Am născut ascultându-mi propriul corp, fiind încurajată doar de moașă. Nu s-a așteptat nici ea să nasc atât de repede, pentru că la 4 ore de la internare am început să împing, simțind nevoia să fac acest lucru.

Moașa mă oprea, spunând că voi traumatiza copilul, că e prea devreme, dar a rămas șocată când m-a controlat și a văzut că eram cu colul uterin total deschis, gata de a naște. Dar totul a trecut în momentul în care am văzut copilul, mai ales că a fost așteptat atâția ani, cu atâtea investigații și cu atâtea eșecuri. Acum mă bucur de o fetiță perfect sănătoasă și as vrea ca prin povestea mea să încurajez toate viitoarele mămici și să le spun că natura are planurile ei”.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă povestea acestei mămici, care a rămas însărcinată natural după 10 inseminări intrauterine eșuate, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa