„Am avut ruptură de uter și dezlipire de placentă din cauza medicului care a insistat să nasc natural după cezariană”

Gravida avea recomandare de cezariană de la medicul care a monitorizat-o, însă doctorul din maternitate a considerat că poate naște natural.

Theodora Fintescu, redactor
ruptură uterină totală
În travaliu, din cauza durerii și a faptului că s-a văzut plină de sânge, Anda a leșinat. FOTO: Shutterstock

O cititoare Totul Despre Mame ne-a scris povestea ei de naștere în Germania, ea confruntându-se cu o serie de complicații, printre care ruptură de uter și de placentă. Deși după prima naștere, prin cezariană, i s-a recomandat ca următoarele să fie la fel, medicul cu care a născut al doilea copil nu a luat în seamă acest lucru. Fetița, al cărei creier a fost privat de oxigen câteva secunde, încă se recuperează, la doi ani de la naștere. Mai jos, povestea Andei, așa cum a fost scrisă chiar de ea:

„Eu sunt Anda și am 25 de ani. M-am născut în Deva (Hunedoara) și de șapte ani locuiesc în Germania. Am născut de două ori, ambele dăți prin cezariană. Prima naștere a fost la 19 ani, a doua, la 23. Prima naștere a fost cea mai frumoasă experiență – totul a decurs bine, iar bebe a cântărit 3.635 de grame și a avut o lungime de 48 de centimetri. Am născut în Germania, la Clinica de Ginecologie și Obstetrică din orașul Heilbronn. A doua naștere, din păcate, a fost o experiență foarte urâtă, din cauza unor doctori care au trecut peste cuvântul medicului meu ginecolog de se evita nașterea naturală, deoarece la prima naștere, în travaliu, am avut un risc de ruptură uterină de 85% (ulterior am ajuns la cezariană).

Sarcină cu risc, ignorată de medici

Pe 20 noiembrie 2021, am primit de la ginecologa mea o trimitere pentru a mă programa la a doua cezariană. Eram în a 37-a săptămână de sarcină. În trimitere, se specifica clar riscul pe care l-aș putea avea dacă nasc natural, dar și recomandarea de a nu fi lăsată să nasc natural, având pereții uterini foarte subțiri. Cu trimiterea în mână, am ajuns la spital și i-am înmânat-o doctoriței ginecolog de acolo.

După ce a citit ce era scris pe trimitere, mi-a că vrea și ea să-mi facă o ecografie. În urma acesteia, mi-a zis că totul e în regulă și că nu este nevoie de cezariană, că pot naște natural fără probleme. Ginecologa mea, specialistul care scrisese trimiterea, îmi urmărise și prima, și a doua sarcină, de la început până la final. Adevărul e că aveam încredere în ea, însă doctorița de la spital a ținut să-mi spună că ruptura de uter se întâmplă rar, la o sarcină din 10.000.

„Contracțiile erau atât de puternice, încât simțeam că nu pot să respir”

M-am internat pe 25 noiembrie 2021. Pentru a-mi induce travaliul, am primit primele patru pastile. Toate odată, ca să fie siguri că se va declanșa nașterea. Apoi am mai primit patru, așa că la ora 17:00 începuseră să își facă efectul: aveam contracții din 5 în 5 minute, la început, apoi s-au intensificat, apărând din două în două minute. Mi s-a rupt și apa. Contracțiile erau atât de puternice, încât simțeam că nu am aer să respir. La ora 19:00, am fost dusă din sala de travaliul la sala de nașteri, însă, între timp, mai primisem încă 4 pastile. În total, 12!

La sala de nașteri, am fost preluată de alte două doamne. Mi s-a administrat un supozitor și mi-au pus cardiotocograful (monitorul fetal) pe burtă. Între timp, mi-au pregătit și o cadă cu apă, căci mi-au spus că sunt prea mari contracțiile. Când am intrat în cadă, mi-au zis să-mi spun soțul să vină, că în seara aceea voi naște. Când soțul meu a ajuns la spital, aveam dilatație de 10 centimetri. Eram tot în cadă, însă durerile erau cumplite, de neimaginat; simțeam cum se rupea uterul în mine (mă rog, asta știu acum și îmi explic de ce durea așa de tare).

„Ultimul lucru de care îmi aduc aminte…”

La un moment dat, o doamnă îmi spune să mă ridic din cadă, că trebuie să mă mut pe patul de naștere, pentru că nu este în regulă fetița. Aveam dureri atât de mari, încât îmi era greu să fac și cel mai mic efort! De reușit, am reușit să mă ridic, dar când am ajuns la pat s-a produs ruptura de uter. Groaznice dureri! Îmi mai aduc aminte că din acel moment au început să intre în sală mulți doctori, pur și simplu veneau în fugă! Ultimul lucru de care îmi aduc aminte e că am văzut mult sânge pe mănușile doctorilor, sânge și cheaguri de sânge, și am leșinat. M-am trezit la țipetele soțului meu – medicii nu reușiseră să mă trezească – și mi-am întrebat soțul: „Am născut?!” Iar el mi-a zis că da și că totul este în regulă.

După trei zile, fetița a intrat în stop cardiorespirator

Dimineața am aflat, însă, că nu era chiar deloc în regulă. Ruptura totală a uterului a determinat și o dezlipire prematură de placentă. Acest lucru a făcut ca micuța să nu primească suficient oxigen la creier. Am aflat că fusese preluată imediat de medicii neonatologi, care i-au făcut toate cele necesare: au intubat-o, i-au pus acele căști de monitorizare pentru creier pe cap, i-au dat dopamină, morfină și multe altele. Cu toate acestea, la trei zile de la naștere, fetiței i-a cedat și inimioara și a intrat în stop cardiorespirator.

3 săptămâni și 4 zile spitalizare pentru micuța nou-născută

Au reușit, însă, să o stabilizeze. A fost nevoie să treacă prin multe examinări și teste timp de 3 săptămâni și 4 zile cât a stat în spital. În această perioadă, nu a făcut convulsii, inimioara ei a început să funcționeze bine, a fost alimentată natural și totul a mers spre bine.

Acum are aproape doi ani (fără o lună), merge de-a bușilea, răspunde și înțelege tot ceea ce îi spunem noi, dar încă nu vorbește. Merge sprijinindu-se de toate paturile, canapelele și scaunele din casă, se joacă cu frățiorul ei și cu noi toți. Își recunoaște bunicii, mănâncă foarte bine și doarme câte opt ore pe noapte. Cu dințișorii nu am avut probleme deloc, e tare cuminte noaptea!

Recuperarea continuă

Facem încă terapie, care constă în gimnastică, o oră pe săptămână. Asta pentru că i-a fost afectată partea motrică puțin, fiindcă a fost nevoie să i se facă terapie hipotermică (n.red. o formă de tratament care implică scăderea controlată a temperaturii corpului pentru a reduce daunele celulare și pentru a îmbunătăți rezultatele în anumite condiții medicale. În cazul în care un nou-născut suferă de o lipsă de oxigen – hipoxie – în timpul nașterii, terapia hipotermică poate ajuta la prevenirea leziunilor cerebrale).

Această terapie i-a afectat mușchii, astfel încât, când avea 1 an, nici nu putea sta în funduleț fără sprijin. Acum, la doi ani, nu mai e deloc așa! Face năzbâtii, caută în toate sertarele din bucătărie și living, e curioasă de absolut tot! Îi mulțumim lui Dumnezeu că a făcut această minune în viața noastră! Aceasta este poveste mea și sper să le dau curaj și altor mămici – cu încredere în Dumnezeu, el nu ne va dezamăgi niciodată! Dacă El a vrut viață pentru fetița mea, așa a fost!”

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere, te invităm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa