Cititoarea noastră Cristina, care a născut într-un spital din Germania, ne-a scris cât de importantă a fost pentru ea prezența soțului la naștere și cum a ajutat-o să gestioneze durerile travaliului. Nașterea ei a fost una grea, dureroasă, însă a avut norocul de a avea alături un personal medical implicat. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Nașterea copilului meu nu a fost deloc așa cum mă așteptam eu să fie. Contracțiile au început cu două zile înainte de a naște, într-o zi de sâmbătă, la 7 seara. I-am spus soțului că nu are rost să mergem încă la spital și că voi sta acasă până când le voi simți din 5 în 5 minute. Le-am monitorizat toată noaptea și au fost exact din 10 în 10 minute, dar suportabile, puțin mai durereroase decât durerile menstruale.
Deși mi-am propus să nu țip în travaliu, nu am reușit
A doua zi, la 11 dimineața am ajuns la spital, având contracții din ce în ce mai dese. Eram dilatată 3 cm. Mi-au dat niște pastile care sa iau din 10 în 10 minute, contracțiile erau la 3 minute, însă până seara, la ora 22, dilatația era de doar 4 cm. Soțul, care stătuse toată ziua cu mine, a plecat acasă, iar mie mi-au dat ceva de dureri ca să pot dormi.
Nu m-a ajutat medicamentul, durerile avansau, nu mă mai puteam abține și cred că am spus toate înjurăturile pe care le știam în acel moment. La un moment dat, văzând că sângerez, am chemat asistenta, care mi-a spus că e ceva normal. La ora 1, când nu mai puteam deja de durere, am mers în sala de nașteri. Mi-au pus aparatul pentru monitorizarea bătăilor inimii copilului și a contracțiilor, dar nu puteam sta liniștită, mă tot zvârcoleam.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Durerile erau atât de mari, parcă vedeam iadul
Deși îmi propusesem înainte să nu țip la naștere, nă mă puteam abține. La următorul control, aveam dilatație de 6 cm, așa că mi-am sunat soțul să vină. Noi locuim la 20 de km de spital, a ajuns repede. Când l-am văzut intrând în sală, parcă l-am vazut pe Dumnezeu, am zis că a venit scăparea mea. Până la ora 4 dimineața am stat împreună și m-a ajutat să trec peste contracții făcând tot ce se gândea că m-ar putea ajuta.
Îi eram atât de recunoscătoare, țin minte că îi sărutam mâinile și îi mulțumeam că nu m-a lăsat singură să nasc și a vrut să stea cu mine din proprie inițiativă. La 4 dimineața, moașa mi-a rupt apa. Durerile erau atât de mari, parcă vedeam iadul! Mi-a zis că sunt dilată total și când simt că vreau să împing să o chemăm. La 10 minute după ce a plecat, am început să simt nevoia de a împinge.
Am împins o oră și jumătate
În acele clipe, nu pot să zic că țipam, era un urlet de ajutor, un urlet și o durere ca și cum ți s-ar rupe toate coastele odată. Am cerut epidurală, au zis că e târziu pentru ea, am vrut cezariană, au zis că deja copilul e pornit spre ieșire. Am început să împing, dar copilul nu se vedea și nu ieșea. Am încercat să stau în tot felul de poziții. Dacă stăteam în 4 labe, mă durea foarte tare spatele. Am încercat să împing stând pe spate, era degeaba, copilul nu cobora.
Moașele au început să vorbească între ele, spuneau că e copilul prea mare pentru mine. Până la urmă, m-au pus pe o parte și mi-au ridicat un picior pe suportul de la pat. Am împins o ora și jumate în toate pozițiile și simțeam că mi-am pierdut toate puterile. Mi-au pus apoi un medicament prin branulă care să mă ajute la împins. Când mi-au zis că a ieșit capul, mi-am adunat toate puterile ca să împing iar și să iasă.
Durerile nu s-au terminat odată cu expulzia
Soțul a stat la capul meu, ținându-mă de mână și spunând că sunt o femeie puternică și că mă descurc foarte bine. La 5.29 am născut un băiețel de 56 cm și 3,830 kg. Când mi l-au pus pe piept, nu îmi venea să cred că s-a terminat. Fericirea a durat până mi-au scos placenta și au început să mă coase, că aveam rupturi mari înăuntru. Am înțeles atunci că nu s-a terminat. Simțeam fiecare împunsătură și fir de ață care trecea.
Durerile mele au durat mult, corpul meu se pare că suferise un șoc la naștere și mi-a fost greu chiar și să mă mișc după această experiență. Norocul meu a fost că nașterea a fost în Germania, iar personalul a fost jos pălăria, niște oameni cu suflet mare!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste despre prezența soțului la naștere, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la Munchen. „Soțul meu este un munte de om, dar i-a fost teamă să asiste la naștere”
- „După naștere, soțul era alb ca varul, iar moașa a început să strige: „Soțul, soțul!!”.
- Naștere în pandemie în Italia. „Soțul meu a stat în permanență lângă mine și asta a ajutat enorm”
- Durerile travaliului – o experiență personală. „Posedare. Asta am simțit. Mă dureau toți mușchii, toate oasele și nu mă puteam controla”
