Cititoarea noastră Mădălina, de 25 de ani, mama unui prematur de 33 de săptămâni, ne-a povestit cum a decurs ultima parte a sarcinii ei, când a făcut preeclampsie severă, și cât de complicată a fost perioada de după naștere, când micuțul ei s-a luptat pentru supraviețuire. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Experiența mea de naștere nu a fost chiar plăcută, mai ales că am născut la 33 de săptămâni, la maternitatea Ginecologie 2 din Cluj Napoca. Pe data de 24 februarie 2023, am mers la spital cu tensiune, mai exact 186 cu 110. M-au internat imediat, mi-au făcut analize, iar doamna doctor care îmi urmărea sarcina mi-a spus că am trombocitele extrem de mari, suspectând că am preeclampsie. Deoarece aveam tensiune mare, mi-au dat o pastilă, însă după ce am luat-o mi-a crescut pulsul la 140. Simțeam de parcă îmi iese inima din piept. M-au mutat la Terapie Intensivă, unde m-au conectată la aparate timp de trei zile.
Nu puteam să merg sau să țin ochii deschiși
Din păcate, din cauza tensiunii mi s-au blocat rinichii, iar câteva zile nu am reușit să urinez deloc, motiv pentru care mi-au pus sondă. Picioarele și fața au început să mi se umfle, analizele de ficat au început să iasă prost și eram din ce în ce mai rău. După multe analize, cu mâinile pline de înțepături și branule, mi-au spus că am preeclampsie severă și că băiețelului i-ar fi mai bine afară. Totuși, au recomandat să mai încercăm puțin și să mai duc sarcina cât pot.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Am reușit până în data de 1 Martie, când ajunsesem să fiu în ultimul hal. A început să mi se umfle fața pe partea stângă și să îmi amorțească (la fel și capul), nu puteam să merg pentru că amețeam extrem de tare și nu vedeam nimic, dar cel mai rău era că nu suportam să văd nici o lumină, stăteam doar cu ochii închiși. Când m-a vazut doamna doctor așa, m-a băgat de urgență în operație, spunând că risc să fac edem cerebral și că mă poate pierde.
Sunt mândră de el
Așa s-a născut puiul meu, de Mărțișor, la ora 13:17, având 1, 945 kg, 42 cm și APGAR 9. A urmat o perioadă de stres și plâns, deoarece l-au dus la Terapie Intensivă și aveam voie la el maximum 3-4 minute pe zi, uneori nici atât. Acest chin a durat o săptămână, după care ne-au transferat încă două săptămâni la Centrul de prematuri, unde aveam voie puțin mai mult să stau cu el. În prezent, are aproape șapte luni, este foarte bine și energic, nu stă locului o secundă, iar din fericire este atât de puternic încât am reușit acasă să recuperăm partea motorie și n-am avut nevoie de kinetoterapie. Sunt foarte mândră de el, că împreună am învins moartea și ne bucurăm de fiecare clipă pe care o trăim împreună”.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă ți-a plăcut această poveste de naștere, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la Spitalul „Dominic Stanca”, Cluj. „Dacă ești de treabă și vorbești frumos, ți se răspunde la fel”
- Gemeni născuți la Ginecologie 1, Cluj. „Mi-au fost alături doar persoane calme, pozitive, zâmbitoare”
- Naștere la 36 de săptămâni. Ce înseamnă un bebeluș prematur
