O cititoare Totul Despre Mame ne-a scris povestea ei de naștere, arătând cum a decurs pregătirea pentru cezariană, ce a copleșit-o în momentul nașterii și după, în primele zile de viață ale fetiței. Mămica a născut prin cezariană, s-a recuperat greu, iar alăptarea în primele zile a fost o experiență chinuitoare. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea nostră:
”Tot citesc articole pe pagina dvs și văd povești despre experiențele altor mame care au născut prin cezariană. Este ceva despre care nu se vorbește sau cel puțin nu am văzut și nu am auzit, și care pentru mine a fost un fel de traumă.
Am fost programată pentru cezariană din cauza miopiei, deși am sperat că voi putea naște natural. La recomandarea medicului ginecolog și a medicului oftalmolog, am ales totuși cezariana. Am fost foarte dezamăgită când mi s-a spus că este indicată cezariana din cauza riscurilor la care m-aș expune altfel. Totuși, nu despre asta am vrut să vă povestesc. Vedeți voi, toată viața am fost destul de pudică în ceea ce privește corpul meu. Am fost rușinoasă să îmi vadă cineva părțile intime sau chiar să port vara ceva foarte scurt.
A fost un șoc să stau goală în fața tuturor
Așa se face că a sosit ziua în care trebuia să nasc prin cezariană. Totul a decurs ok până în momentul în care am intrat în sala de operații și am rămas șocată când a spus asistenta să mă dezbrac. Eu aveam pe mine atunci doar un halat primit de la ei și mi s-a spus că trebuie să-l dau jos. Sala era plină de medici și asistenți, și deși sunt conștientă că asta e meseria lor, pentru mine a fost un șoc să stau total goală în fața lor. Nu știam atunci că avea să urmeze ceva și mai șocant în câteva secunde.
Asistenta mi-a spus să mă așez în șezut pe masă, cu picioarele ușor desfăcute, pentru că urma anestezia în coloană. Nu știam la ce să mă aștept. Nu acul în sine a fost dureros pentru mine, ci poziția în care mi s-a cerut să stau. Asistenta și-a pus un braț sub sânii mei și mă apăsa foarte tare, iar cu brațul celălalt m-a apăsat foarte tare de ceafă în jos.
Nicio mămică nu mi-a povestit ceva asemănător
Era o poziție atât de incomodă încât simțeam că urmează să fac un atac de panică, pentru că nu reușeam să inspir cantitatea de aer de care aveam nevoie. Îmi spuneam în gândul meu că trebuie să rezist pentru că, dacă nu reușește din cauza mea să nimerească locul anesteziei, va trebui repetată toată procedura.
Am avut noroc și a reușit să îmi administreze anestezia. A urmat operația în sine. A fost ok câteva minute, dar mai apoi efectiv am simțit cum smulge copilul din mine. Am întrebat și alte mămici despre asta, dar niciuna nu a povestit că ar fi trecut prin ceva asemănător. Era o senzație ca și cum ar fi tras de intestine, iar apoi le-ar fi îndesat înapoi, operațiune care s-a repetat de câteva ori.
A fost foarte neplăcut și mă gândeam atunci că e ireal ce mi se întâmplă și aș vrea cumva să scap de acolo, dar eram conștientă că nu aveam cum. După asta, a fost cât de cât ok, până în următoarea zi, când a trebuit să mă ridic din pat. A fost groaznic. Nici nu știu cum să descriu durerea din zona abdomenului. Ca și când ești tăiat pe viu și trebuie să te ții de burtă să nu cadă organele din tine. Și mergeam foarte greu; de-abia am reușit să fac câțiva pași.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Somn Ușor”.
A fost un chin să stau fără soț
La un moment dat, am început să văd negru și simțeam că o să leșin, dar m-am agățat de marginea patului și ușor, ușor mi-am revenit. Pe lângă toate acestea, am mai avut o experiență foarte neplăcută și anume probleme cu somnul. Am stat internată 3 zile, dar în cele 3 zile nu știu dacă am reușit să dorm în total 8 ore. Patul era groaznic de incomod, dar ce-l făcea să fie și mai incomod era faptul că nu puteam să stau decât pe spate și amorțeam foarte repede în zona aceea.
În cele 3 zile de spitalizare, timpul pentru mine trecea extrem de greu, părea mult mai mult și nu doream altceva decât să ies și să îmi revăd soțul. Faptul că a trebuit să stau atâtea zile fără el a fost un chin. Și da, multe s-ar întreba ce anume a fost greu fără el, că doar sunt 3 zile și nu este nicio tragedie, totuși, de câte ori vorbeam cu el la telefon, plângeam fără oprire și nu doream altceva decât să îl revăd.
Nu erau permise vizitele, din păcate, așa că nu am reușit să îl văd. De când suntem împreună (aproape 5 ani), nu am stat nici măcar o zi unul fără celălalt și pentru mine, el este și cel mai bun prieten. Discut totul cu el, îmi place să fac totul cu el. Când am o zi proastă, el mă înveselește și mă face să mă simt mai bine și chiar dacă de multe ori eram supărată din lucruri minore, acum, la un pas așa de important, el nu a putut fi alături de mine și din cauza asta am suferit. Mare mi-a fost bucuria când l-am revăzut. Nu m-am săturat de pupicii lui și, în sfârșit, am putut merge acasă cu omul iubit și cu fetița făcută de noi din dragoste.
- CITEȘTE ȘI: Partenerul poate fi prezent la naștere și în maternitățile de stat. Care sunt condițiile
Când fetița era la sân, plângeam de durere
Au urmat totuși zile de chin. Îmi doream din tot sufletul să alăptez și a fost foarte greu. Am făcut mastită și doar cele care au avut așa ceva știu cât este de dureros. O lună m-am chinuit să îmi pornească laptele. De câte ori o puneam la sân, simțeam că cineva îmi smulge sfârcurile cu un clește sau mi le taie cu lama. Era acceptabilă durerea dacă mă mulgeam. Îmi venea lapte foarte puțin, dar puținul acela i-am dat fetiței mele dragi.
Mă luptam efectiv pentru fiecare strop. Eram dezamăgită de mine când vedeam că abia scot 15 ml din ambii sâni. Am făcut un fel de depresie și îmi spuneam în sinea mea că eu nu sunt mamă pentru că nu sunt în stare să îmi alăptez copilul. Mă mulgeam și de 4 sau 5 ori pe zi și, pe măsură ce treceau zilele, tot mai puțin lapte aveam. O puneam apoi la sân, că ea tot mai bine trăgea decât pompa, dar era un chin. Ea se chinuia să tragă puținul pe care-l aveam, iar eu plângeam de durere.
Numai de dragul ei am rezistat și nu mai povestesc că a trebuit să îmi pun compresă rece pe sâni pentru că simțeam că îmi iau foc. Azi, când mă uit la ea, îmi spun că aș fi trecut iar și iar prin asta, doar de dragul ei, și chit că a fost greu, îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat un soț minunat, care m-a sprijinit și mi-a fost alături, și o fetiță sănătoasă și frumoasă. Să dea Domnul sănătate și putere atât mamelor, cât și bebelușilor!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la Satu Mare. ”A fost cea mai mare umilință trăită. M-am gândit chiar să mă arunc pe geam”
- Violențele și umilințele din maternităţile românești. Confesiunile unei mame care a născut de trei ori
- Alăptarea nou născutului, când mama e în depresie. „A fost cea mai grea provocare. Îmi era groază de momentul mesei”
