”Am plâns, dezamagită că nu am putut naște natural. Moftul meu ar fi putut costa viața bebelușului”

TOTUL DESPRE MAME

Din seria de povești de naștere pe care le primim la [email protected], astăzi vă invităm să citiți experiența unei mămici care, deși era decisă să nască natural, a ajuns la operație cezariană, iar acest lucru a salvat viața copilului ei. Redăm scrisoarea mămicii, cu toate detaliile pe care a ținut să le împărtășească și cu speranța că și alte mămici vor dori să povestească experiențele lor.

”Bună ziua! Povestea mea este cu final fericit…

După multe întrebări, căutări și sfaturi primite am ales Maternitatea Polizu, la domnul doctor Brănescu Nicușor, un OM căruia îi voi mulțumi toată viața.
În 2014, venea Iepurașul de Paște cu un cadou magic, 2 liniuțe pe un test de sarcină. Am plecat conștiincioși la spital, însă am făcut toate ecografiile necesare în clinica la care profesează dl doctor, nu la îndemnul dânsului, ci la alegerea noastră, pentru confortul nostru fizic și psihic. Venind de la 100 km de București, nu mai aveam dispoziția necesară să stau la rând la ușa spitalului.
Analizele la sânge le-am făcut la un centru privat care mi s-a părut cel mai profi din câți am văzut, așa că mi-am pus încrederea în ei.
Pe tot parcursul sarcinii, așteptam cu nerăbdare să ne cunoaștem băiețelul, primul nostru bebeluș, cu termen pe 19-20 noiembrie, cu naștere naturală, cum mă sfătuise dl dr.
Pe 19.11 împlineam 40 de săptămâni de sarcină, dar și 24 de ani, da, era ziua mea de naștere, așa că l-am sunat pe domnul doctor seara târziu, știind că nu mă va mai chema la spital la ora aceea 🙂 (aici încă mai cred că a fost cineva de sus care a avut grijă să fie așa).
Așa că a două zi, pe 20.11, plecam de acasă împreună cu soțul meu, pentru că la 12.00 ne aștepta dl doctor pentru internare. Când am ajuns în București era relativ devreme, așa că am hotărât să trecem pe la verișoara noastră la o cafea. Pe care am savurat-o până la ultima picătură…precizez că și în mașină, pe drum, am mâncat o ciocolățică mică…mă rog, mai mare, așa…dar dacă bebe cerea, eu m-am conformat :).
La 12 ajungem în fața spitalului, îl sunăm pe domnul doctor, care ne spune să urcăm puțin la clinică să mă pună la ecograf, că vine și dânsul în 5 minute. Nu vă zic ce gimnastică a fost la mine în burtică în acele 5 minute (după o cafea bună și o ciocolată și mai bună…).  Vine domnul doctor, îmi pune aparatul și aici se strică totul…întrebarea îngrozită „de când nu îți mai mișcă copilul?” ne-a rupt filmul…
Încerc să mă adun și să îi spun domnului dr că de când eram în sala de așteptare, adică maxim 5 minute, dar când îl văd atât de panicat, nu am cum să îmi revin. Domnul doctor este un om foarte calm și foarte calculat, și faptul că dansul era panicat pe mine m-a dărâmat.
„În 2 minute să fii în sala de operații, trebuie să scoatem copilul…” Și acum îmi sună în urechi. Am ieșit amândoi pierduți de acolo, și, în curtea spitalului, parcă eram în transă, mergeam cu viteza melcului, ne ia domnul doctor din spate pe sus, pe soț îl lasă la registratură și pe mine mă duce la camera de gardă. Nu pot să exprim în cuvinte următoarele minute, doar în filme văzusem așa agitație. O doamnă m-a luat mai mult pe sus, m-a îmbrăcat într-o cămașă de spital și m-a pus pe un scaun cu rotile. Am ajuns în sala de pretravaliu, unde am închis ochii și m-am lăsat în mâinile lui Dumnezeu.
A venit o doamna drăguță să îmi pună o branulă și să afle cine sunt. Șoc…nu știam cum mă cheamă… la propriu…nu știam cine sunt. Lângă mine era dosarul sarcinii, pe care cred că mi-l pusese domnul doctor în brațe de jos, pe care scria numele meu de la începutul sarcinii (îmi schimbasem numele cu 2 săptămâni înainte de naștere). Într-un final, vine domnul doctor cu o trupa de oameni după dânsul, când am deschis ochii și am văzut 10-15 oameni în halate albe lângă mine am zis că s-a terminat totul. Dar Dumnezeu avea alte planuri cu mine.
Nimeni nu înțelegea ce s-a întâmplat mai devreme, pentru că acum bebele meu mișca, era totul în regulă…după ce m-a liniștit, domnul doctor a venit la mine la salon și mi-a spus că mi-au administrat ceva pentru dilatare și că dansul este după două gărzi și pleacă până acasă să se odihnească puțin, dar că are telefonul la îndemână pentru orice.
Cât timp a fost dânsul plecat, permanent venea cineva să mă întrebe cum sunt, să mă consulte, nu am simțit lipsa dânsului prea tare, nu m-a lăsat de izbeliște. Cat am stat în salonul de lângă sala de nașteri, m-am încurajat singură, că nu a murit nici o mămică de acolo de dureri, doar nu oi fi eu prima. La 19.00 mă mută moașă, o doamna foarte, foarte drăguță, în sala de travaliu, și îmi pune iarăși dopplerul, cu care stătusem toată ziua, și îmi spune pe un ton foarte cald că într-o jumătate de oră intru în sala de nașteri împreună cu dânsa și cu domnul doctor. Toate bune și frumoase!
În nici 10 minute, începe să țiuie foarte tare dopplerul, de la 140 de bătăi/minut ajunsesem la 30. Deja știam ce se întâmplă. Inimioara băiețelului meu nu mai voia să bată. Asta a durat câteva secunde, pentru mine secole, după care a venit moașa și mi-a spus, pe același ton cald, „stați liniștită, am vorbit cu domnul doctor, în 5 minute este aici, o să intrăm în operație de cezariană”.
Cezariană…deja îmi vâjâia capul și am început să plâng necontrolat. În sfârșit, moașa ia legătură cu soțul meu și mi-l aduce în sală pentru câteva minute, ca să mă calmeze. Nu avea pe cine. Toată sarcina am vorbit de naștere naturală și nu am luat în calcul cezariana de urgență, doar era întors bebe, circulară nu avea, cum să mă gândesc că al meu bebe ar putea avea 2 episoade de bradicardie în atât de scurt timp.
Când a venit domnul doctor și m-a găsit așa transformată de plâns, m-a zguduit puțin și m-a întrebat dacă e vreun moft al meu sau dacă vreau să văd copilul sănătos, moment în care i-am spus că îmi pun viața mea și a bebelui în mâinile lui.
În tot acest timp, asistentele și rezidenții încercau să mă îmbuneze, să mă facă să rad, le mulțumesc și acum, însă nu puteam. Am plâns toată operația, doamna anestezist plângea la capul meu cu mine, nu mă durea absolut nimic, doar sufletul, eram dezamăgită că nu am reușit să nasc natural.
În momentul în care l-am văzut pe Vlăduț, am simțit că îmi iau foc obrajii, inima mea galopa, era suflețelul meu sănătos, întreg…apoi am început să plâng și mai tare :), dar de fericire acum. Mi-a spus domnul doctor că nu a mai văzut până acum așa un bebeluș înfofolit în propriul cordon, „parcă e o papiotă”, în dreptul toracelui. Nu aveam nici o șansă natural, un „moft” ar fi costat viața bebelui meu.
A urmat depresia. 18 ore la terapie intensivă, alăptat cu greutate, cu răni multe și extrem de dureroase, dar la sfatul domnului doctor am continuat și am reușit 1 an și 8 luni de alăptat un copilaș superb.
Atunci, la primul bebe fiind, plecam urechea la toate chestiile din jurul meu, eram dezamăgită că am născut prin cezariană, că „nu ești mama dacă nu naști natural”. Acum, după a 2-a cezariană cu același super doctor, nu mai am aceleași probleme, știam ce mă așteaptă la fiecare pas. Acum sunt mândră că am 2 tăieturi pe burtă. Acele cicatrici mă fac cea mai puternică femeie, mă fac MAMĂ.
Vă mulțumesc frumos dacă mi-ați citit povestea, este lungă, dar îmi doresc ca toate mămicile să fie pregătite psihic pentru orice, să nu treacă prin ce am trecut eu. Nu știu dacă este ok că am dat numele domnului doctor, dar pentru mine domnul doctor Brănescu este un erou. M-a tratat ca pe fiica lui. Coincidență sau nu, port același nume ca ea :)”
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică, Poveşti de naştere. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa