O poveste de naștere impresionantă, trimisă de cititoarea noastră Mădălină, scrisă dintr-o suflare. Când bebe decide să vină, nimic nu îi stă în cale!
„11 iulie 2015… Eram însărcinată în 35 de săptămâni. Mă aflăm la 2 km de casă dar am hotărât să merg pe jos împreună cu sora mea pentru că medicul meu ginecolog îmi recomandase să fac plimbări . Era umflată toată și aveam 24 de kg în plus. Pe la mijlocul drumului am simțit că nu mai pot, dar pentru că o luasem pe scurtătură, mă aflăm într-un loc de unde nu mai puteam lua vreun mijloc de transport. Așa că am continuat.
Am început să simt dureri pe sub burtă imediat după ce am ajuns acasă. Mi-am zis că trebuie să mă odihnesc. A două zi am fost la bunici la țară. Nu aveam stare, nu puteam stă nici jos, nici în picioare. M-am dus la baie și am văzut o urmă maronie pe chilot. M-am panicat, am bănuit că poate fi vorba despre dopul ce știam că ar trebui să îl elimin înainte de naștere.
Am sunat toate femeile apropiate cu copii să le întreb dacă este într-adevăr sau mi se pare. Toate mi-au spus să stau liniștită că nu se întâmplă nimic.
A treia zi am dureri și mai pronunțate pe sub burtă. O sun pe soacra mea, asistență pe secția neonatologie. Îi spun că ceva nu este în regulă, că poate ar trebui să-mi sun medicul.
Îmi spune să stau în pat că trece. Vine spre seară, totuși, pe la mine, recapitulăm împreună lucrurile pe care ar trebui să le am pregătite. Le aveam pe toate doar că nu erau încă puse în bagajul pentru maternitate. Îmi spune să mă odihnesc că trece. Pleacă.
Durerile se intensifică. Vine sora mea și petrece prima parte a nopții cu mine. Nu reușesc să dorm prea mult, mă tot trezesc, mă duc la baie, nu îmi găsesc locul, știu că ceva nu este în regulă. Într -un final adorm și sora mea pleacă.
Dimineata la 5 ajunge soțul meu acasă și se pune să doarma. La ora 8 mă ridic din pat, mă tot învârt prin casă , durerile sunt tot mai intense. Mă uit la ceas, nu mi se pare că ar fi contracții regulate. Pe la ora 9, nu mai pot și îl trezesc.
Deja transpiram toată de durere. Mă întreabă ce simt. Îi spun că simt un fel de crampe. Se face alb la față și o sună imediat pe mama lui. Îi spune că nu-i de glumă și că ar trebui să pornim spre spital. Fac repede un duș, cu chiu cu vai, sunt agitată și speriată. Pornim spre spital. Înainte să intrăm în curtea spitalului simt o durere intensă și văd cum îmi coboară burta.
Am impresia că o să fac pe mine. Ajungem la intrare, soacră-mea mă așteaptă cu un cărucior. Mă duce la urgențe, era medicul meu de garda. Mă întreabă de când am așa dureri. Îi spun că nu știu! Mă pune pe masă, îmi face controlul. Și strigă: e în expulzie, are dilatație de 8 cm. Repede, sus la sala de nasteri.
Ajung în sala cu princina, în chinuri groaznice.
Dar urmează unele și mai groaznice. Contracțiile de la monitorizare. La care nu am voie să împing. Cu o mâna o țin pe moașă, cu cealaltă pe soacră-mea. Aproape că le rup degetele la fiecare contractie. Ajung pe masă. Vine ginecologul și spune: Nu urli, nu tipi, ții bărbia în piept și împingi când îți spun eu! Mă panichez, nu mai reușesc să respir corect. Împing și simt cum îmi pușcă ochii.
Îl aud că prin vis pe medic spunând moașei: dacă se rupe, ai pus -o! Moașă știa că nu vreau epiziotomie și tatona zona în încercarea de a amână momentul. Nu scap, mi se face. Nu simt tăietură. Nu-mi amintesc următoarele secunde. Îi aud vocea… încep să plâng. Îmi țin minunea în brate…”
14 iulie 2015
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 500 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică, Poveşti de naştere. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!
