Cele două nașteri naturale ale Paulinei
Am găsit-o pe Paulina prin nașa ei de cununie, care mi-a răspuns pe un grup de Facebook la solicitarea mea: Caut pe cineva care a născut la 100+ kg. A durat ceva până am luat legatura pentru că Paulina tocmai născuse al doilea copil după ce suferise de diabet gestațional și, cu excepția unui salut pe messenger, i-am spus că o aștept să își revină. Mi-a plăcut cum o conversație telefonica despre greutate s-a transformat într-una dintre cele mai interesante povești de naștere, dar și despre cum funcționează sistemul medical în Marea Britanie, unde locuiește de 11 ani.
Sarcina în Anglia
În Anglia, în momentul în care rămâi însărcinată te duci la medicul de familie, care îți face legătura cu o moașă. Ea vine acasă să te vadă, după care îi faci vizite o dată la trei săptămâni: te întreabă de istoricul medical al familiei, te consultă – analizează probele de urină, ia tensiunea, ascultă inima copilului cu un aparat total neinvaziv, măsoară circumferința burții – te informează despre sarcină, te întreabă de starea ta psihică. “Dacă moașa crede că totul este bine, nici nu vezi doctorul.” Nu îți face niciun control ginecologic. Analizele sunt patru în toată sarcina: cele de sânge de la început și de la 28 de săptămâni și două ecografii, la 12 și 20 de săptămâni.
Se presupune că vei naște natural. Paulina îmi povestea că nici nu s-a menționat opțiunea cezarienei. Am întrebat-o un pic despre diferențele dintre sistemul românesc și cel englezesc, apelând și la lecturile mele a ceea ce se întâmplă în SUA, în Olanda sau în cărțile de specialitate pe care le devorez – mi-am notat câteva răspunsuri: „Nu te întreabă de planul de naștere. Pe parcursul sarcinii, moașa îți oferă broșuri informative despre sarcină, alăptare și naștere.” „Nu există opțiunea de epidurală decât în travaliile foarte lungi.” Epiziotomia nu este o practică frecventă, pe ea au lasat-o să se rupă ambele dăți.” „După expulzie, îi taie copilului cordonul ombilical imediat, însă nu îl spală și ți-l pun la piept cât mai repede neînfășat, într-o păturică, pentru a încuraja alăptarea.” „De rutină se face injecția vitamina K imediat după naștere, cu acordul mamei, a doua zi i-au făcut vaccinul anti-TBC pentru că venea dintr-o țară în care frecvența bolii este mare.”
Rupturile de perineu sunt clasate pe trei grade: primul copil, Emily, s-a născut cu capul și o mână înainte, a fost ruptura de gradul trei (până la orificiul anal și de-acolo superficial). I-au făcut apoi epidurală ca să verifice că nu s-a rupt și peretele anal. La Iulian a avut ruptură de gradul doi, deci mai ușoară, și a fost cusută cu anestezie locală, ceea ce i-a permis să plece mai repede acasă.
Nașterea lui Emily (3,850 g)
La 28 de ani a rămas însărcinată cu primul copil, o fetiță. Și-a început sarcina la 120 kg, însă în primele luni a slăbit pentru că nu putea mânca nimic dulce. Așa se face că la finalul sarcinii a avut aceeași greutate ca la începutul ei.
Cu două zile înainte de termenul de 40 de săptămâni, i s-a rupt apa. S-a dus la spital la ora 9, oricum avea programare la doctor, de rutină, în dimineața aceea – au trimis-o însă acasă, cu gândul să revină după 48 de ore. La 12 noaptea au început contracțiile, a sunat la spital și i-au zis să ia paracetamol și să facă o baie călduță.
La 4 dimineața nu a mai rezistat și a revenit la spital. Au primit o cameră de travaliu în care au lăsat-o cu soțul, urmând să sune când avea nevoie de ceva. Sângera și s-a speriat, moașa i-a zis însă că este normal. După ceva vreme nu mai suporta durerea, a cerut epidurală și până să vină anestezistul s-au prins că era în salonul greșit: pentru că i s-a rupt apa înainte de contacții, au concluzionat că trebuie să stea într-un salon pentru pacientele cu risc. A simțit nevoia să împingă pe la 7 dimineața.
Au controlat dilatarea și i-au dat ok-ul. Au așezat-o pe masa ginecologică, însă fără să proptească picioarele – la un moment dat i-au sugerat însă să coboare pentru o poziție mai confortabilă, pe ea însă nu o durea așa că a preferat să rămână pe spate.
I-a fost frică de durerea expulziei – moașa s-a prins și i-a explicat că va simți ca o arsură puternică. S-a liniștit și a împins. Când s-a născut Emily au fost mai multe moașe în salon, soțul se depărtase de pat – ba chiar a refuzat să taie cordonul ombilical. I-au pus copilul la piept imediat și ea a început să sugă. După câteva minute au cântărit-o, i-au făcut vitamina K și i-au dat-o înapoi. Născuse la 8.30.
Pentru expulzia placentei i-au administrat oxitocină. Pe Emily i-au adus-o târziu la piept, după ce i-au cusut ruptura – refacerea a fost și mai grea ca la al doilea copil. A plecat din spital după două zile.
Nașterea lui Iulian (3,565 g)
Și la a doua sarcină, la 31 de ani, a slăbit în primul trimestru. De data asta însă i-au depistat și un diabet gestațional la 26 de săptămâni, moment în care au pus-o pe o dietă fără dulciuri, cartofi, făină – cu măsurători de glicemie de trei ori pe zi, înainte sau după mese alese aleatoriu. Paulina simte însă că au exagerat pentru că deseori și-a măsurat glicemia și constata că e prea mică – nu se simțea bine cu noul regim pentru că amețea dacă nu se alimenta cum trebuie.
I-au spus că riscurile sunt să îmbătrânească placenta înainte de vreme, copilul să crească prea mare, iar după naștere să aibă nivelul de zahăr cam mare, ceea ce l-ar destabiliza câteva zile.
Doctorii au hotărât atunci că data estimată a nașterii – 28 ianuarie 2015 – să fie cea în care îi vor declanșa travaliul – degeaba a sperat Paulina că bebelușul va fi gata mai devreme. Auzise povești despre cum din una în alta va ajunge la cezariană și îi era frică de această procedură.
Au chemat-o la 40 de săptămâni să îi provoace nașterea – la ora 8 Paulina și băgăjelul ei erau la spital. La 9.30 a venit moașa cu tot cu o procedură de ștergere a colului, care ar stimula nașterea, și „care a fost cel mai dureros lucru pe care mi l-a făcut cineva acolo jos”. Apoi i-a administrat prostaglandine, o pastilă menită să înmoaie colul. Paulina îmi spune că oxitocina pentru grăbirea nașterii este ultima soluție în Anglia. Moașa i-a explicat că după șase ore o vor examina să vadă dacă colul s-a înmuiat, iar dacă nu vor repeta procedura – nici o vorbă despre cezariana de care îi era frică Paulinei. A stat întinsă 45 de minute, cu monitorizare continuă. După circa 15 minute au început contracții slabe.
Pe la patru după-amiază au controlat colul și i-au zis că s-a dilatat, se simțea deja capul copilului – dar pentru că nu aveau moașe suficiente în jur i-au mai pus însă o pastilă și nu i-au rupt încă membranele. După o jumătate de oră, Paulina și-a sunat soțul să vină la spital. Plecase acasă să se odihnească, ca să fie gata pentru un travaliu lung.
A găsit-o la 19 cu contracții dese și cerând ceva pentru dureri, Paulina intrase în panică atunci când a aflat că abia la ora 23 vor să-i rupă membranele. La 20.30 a simțit nevoia să urineze, însă nu se simțea în stare să se ducă până la baie. Și-a dat seama atunci că ceea ce credea că e urina era în cantitate prea mare – moașa i-a confirmat că i se rupsese apa.
A început să simtă nevoia să împingă, îi era rușine să nu facă pe ea până când s-a prins că nevoia ei era mai mare decât ceea ce banuise ea inițial. Moașa a sfătuit-o să nu mai împingă ca să nu se rupă perineul, cu greu s-a abținut și-a împins încet. La ora 20.40 s-a născut Iulian – i l-au dat imediat la sân și l-a ținut cât a dorit ea. „Tot ce s-a întâmplat după a fost cât am dorit eu… au stat după mine… până și cusutul l-au amânat până am terminat de alăptat.”
Cum a fost nașterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul nașterii așa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], și, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai și câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem și să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!
