Cititoarea noastră Petronela Vințan ne-a trimis povestea ei de naștere la Alba Iulia, o poveste care s-a desfășurat exact așa cum a visat-o. Petronela și-a dorit să nască natural, iar medicul ei a sprijinit-o în această decizie. Redăm experiența de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Când am aflat că sunt însărcinată am fost fericită, dar și speriată în același timp, că nu știam cum o să fie, cum o să decurgă sarcina. Primele controale la ginecolog m-au făcut să am încredere că totul va fi bine.
Vestea care mi-a umbrit sarcina: fetița avea o dilatație la rinichi
În luna a 6- a de sarcină, doctorul a observat o dilatațatie la rinichiul drept, dar a zis să nu ne speriem că o sa fie bine. Eram distruși, ne întrebam de ce ni se întâmplă nouă, ne rugam să fie bine. Lunile au trecut, aveam 40 de săptămâni și simțeam că o să nasc. Aveam picioarele umflate, iar în noaptea de 24 spre 25 martie m-au luat durerile.
Era ora 02:00, nu mai puteam sta în pat, iar la ora 05:00 a sunat soțul la ambulanță. Am ajuns repede la spital că era aproape, eram dilatată deja 5 cm. Era de gardă chiar doctorul meu ginecolog și mi-a zis că până la ora 11 o să nasc. M-a încurajat mult și a fost alături de mine, mereu mi-a zis că o să nasc natural și am avut încredere în el.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Aveam dureri tot mai mari, dar nu putem sta în sala de travaliu, eram tot pe hol. La ora 10:30 am început să simt că trebuie să împing, i-am zis asistentei și m-a dus urgent în sala de naștere. Era plin de oameni în jurul meu. La ora 10:45 venea pe lumea micuța prințesă. Era așa frumoasă, nu mai știam dacă mă mai doare ceva de bucuroasă ce eram.
S-a născut cu 3.200 gr și 52 cm și îi mulțumesc doctorului ginecolog că m-a ajutat să nasc natural. La cum eram eu de slăbuță, nici nu mă gândeam că o să aduc pe lume fetița natural, la greutatea aceasta! Problema cu rinichiul o urmărim periodic la Pediatrie 2 în Cluj, sperăm că nu va fi nevoie de operație și că, pe măsură ce crește, se va trata de la sine.
„În poze sunt chiar eu, Giulia, în prima zi de viață, în ziua botezului și când mi-au ieșit dințișorii. Vă arat că port și rochițe când este cald afară, iar când este frig, mami îmi dă vestuță să nu răcesc”. Vă dorim multă sănătate tututor!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Alba Iulia, îți recomandăm să citești și:
- Naștere naturală fără epidurală. ”Medicul mi-a spus că nașterea naturală este pedeapsa adusă femeii pentru că a mușcat din măr”
- Povestea zilei care mi-a schimbat viața sau cum decurge o naștere naturală pas cu pas
- Naștere la 20 de ani. „Am născut cu același medic care a asista-o pe mama la nașterea mea”