„Fetița a fost intubată și am adus-o acasă după 2 luni și jumătate. Dumnezeu există și face minuni!”

Pentru o lungă perioadă, medicii au fost rezervați în privința stării de sănăate a copilului.

Theodora Fintescu, redactor
nou născut prematur
Micuța Sara Maria (foto) a avut nevoie de intubare, iar apoi a stat pentru o perioadă lungă in inbubtor.

Cititoarea nostră Georgiana Nițoi ne-a scris povestea ei de naștere prematură la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București, o experiență grea, plină de temeri și așteptare, dat fiind faptul că fetița a avut la naștere mai puțin de 900 de grame. Redăm povestea de naștere prematură la Spitalul ”Sf. Pantelimon” așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Vreau, cu mare drag, să vă spun povestea noastră, destul de tristă pe atunci, și care ne-a marcat puternic. Este povestea aducerii pe lume a unui puișor de om la numai 29 de săptămâni, cu greutatea de 890 de grame, pe nume Sara Maria.

Era o zi obișnuită de control la ginecolog, dar cu stare de amețeală neexplicată și durere de cap. Bănuiam că este din cauza emoțiilor. Domnul doctor, văzându-mă așa, mi-a măsurat tensiunea arteriala, 170/80, iar la ecografie mi-a dat vestea că bebe nu a mai crescut deloc de la ultimul control. De atunci a început cea mai grea perioadă pentru noi. Tot felul de întrebări fără răspuns, eu neavând probleme cu tensiunea înainte.

Problemele cu tensiunea au dus la nașterea prematură

Noaptea, cu tratamentul dat, tensiunea era aceeași, ba chiar crescuse și mai mult. Eram foarte îngrijorată și m-am dus la Urgențe în orașul unde locuim. Acolo, medicii m-au speriat și mai tare, mi-au zis că și eu și bebe putem muri. Am rămas pe tratament până dimineața, apoi am cerut externarea, pentru că medicul care îmi monitoriza sarcina era la un spital din București. L-am sunat și am mers degrabă acolo.

Acolo, au urmat alte clipe groaznice pentru mine. Având tratament medicamentos și perfuzii, domnul doctor abia îmi stabiliza tensiunea. Când aceasta creștea, mă duceau în sala de naștere, când o stabilizau, din nou în salon. Groaznic! M-au ținut 2 săptămâni, după care au decis să scoată copilul prin cezariană, starea mea de sănătate înrăutățindu-se. Nu am făcut decât să mă rog.

La câteva ore de la naștere a fost intubată

Domnul doctor deja îmi spusese că, cel mai probabil nu o să trăiască. Pe tot parcursul operației am spus „Tatăl Nostru”. Așteptând momentul, am auzit un mare plânset. Un urlet de copil normal și sănătos. Nu-mi venea să cred că fetița poate respira singură. Pe un hol alăturat, erau soțul, soacra, părinții și o prietenă bună, care așteptau vești. Au primit vești bune, bebe primise nota 8.

După câteva ore, am aflat că fetița necesită intubare. Eram foarte speriată. Toată lumea mă încuraja, dându-mi exemple: „Uite, X a avut 900 de grame și uite ce om e acum!”. „Degeaba, sufletul meu era trist, plin de teamă. Au urmat zile în care alarmele de la neonatologie sunau și mă panicam, crezând că este vorba despre fetita mea. Apoi au urmat retinopatie de prematuritate, icter, infecție urinară.

Doamna doctor neonatolog care se ocupa de ea nu ne dădea speranțe deloc. Ne spunea că nu poate să ne spună că o să fie bine și ea ,de fapt, în următoarele secunde să moară. Discutând cu medicul ginecolog, nealăptând, a decis să merg acasă și să venim de care ori dorim să o vedem. Am plecat cu inima frântă, dar îmi făcea bine să ies de acolo. Mergeam de 2 ori pe săptămână la ea, vorbeam cu ea și îmi zâmbea.

Am luat-o acasă exact în ziua în care fusese programată nașterea

Au urmat ore și zile critice după primul lăptic de 2 ml. Nu l-a acceptat și a făcut o hemoragie, se deshidratase și era foarte schimbată. Era o zi de vineri când o vizitasem, iar doctorița nu putea să ne mai zică nimic. Ne-a spus clar că următorul pas este să accepte să mănânce. Acum ne așteptam la ce e mai rău. Urma să treacă câteva zile și să încerce iar să-i dea lapte.

Ne-am rugat mult, familiile noastre au fost alături de noi, ne-au încurajat. Cum Dumnezeu există și face minuni, da, a acceptat a doua oară doza de lăptic și au urmat și altele. Totul decurgea foarte bine, ea se schimba pe zi ce trece și noi ne pregăteam intens să o luăm acasă, la două luni și jumătate de la naștere. Venise ziua cea mare, 12 februarie, când am luat-o de la spital. Era exact ziua în care fusesem programată pentru naștere. Emoții și bucurie mare în sufletele noastre! Dumnezeu ne-a fost alături tot timpul, iar acum avem o domnișorică de 3 ani. Are o mică problemă la piciorușe, dar care se va rezolva cu multe exerciții. Este o fetiță foarte inteligentă și zâmbitoare, care ne bucură sufletele zi de zi”.

Sara Maria, o fetiță luptătoare

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere prematură la Spitalul ”Sf. Pantelimon”, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa