Medicul mi-a spus: „Copilul nu va trăi mult, are o boală gravă” La nouă luni, nu mai avea nimic!

Theodora Fintescu, redactor

Această poveste de naștere a fost trimisă de cititoarea noastră Ana Fildan. Diagnosticul pus de medici- hidronefroză bilateralăși estimările lor au adus-o mamă într-o stare psihică delicată, însă realitatea a fost cu totul alta. Redăm mai jos povestea de naștere așa cum a fost scrisă de mamă.

„Era luna lui aprilie 2016 când am rămas gravidă. Totul a decurs bine, până când la ultimul control ecografic, din luna a 7-a , doctorul mi-a spus că se vede ceva pe rinichii copilului meu. Au trecut și cele 2 luni și într-un final am născut, la 38 de săptămâni și 3 zile, un băiețel cu probleme de rinichi, mai exact suferea de hidronefroză bilaterală de gradul 3/4 drept și 4/5 stâng. Născusem într-o zi de vineri, iar doctoriță neonatolog nu mi-a spus absolut nimic despre starea copilașului până luni, când ar fi trebuit să mi se facă ieșirea din spital.

Așa cum am spus, am născut prin cezariană, la cererea medicului, să nu întâmpinăm alte neplăceri, pe lângă problema pe care o are copilașul meu din viață intrauterină. Pe parcurs am aflat că tuturor pacientelor le face cezariană invocând diferite motive. Doctorul, care era mereu pe fugă, nu stătea nici 5 minute de vorba cu tine, avea niște prețuri colosale la cabinetul lui privat.

Am fost doar la privat, nu pentru că nu aveam ce face cu banii, ci pentru că pe acest doctor, deși era angajat și la stat, nu îl găseai niciodată în spital, iar dacă îl găseai făcea el cumva să renunți să mai aștepți și tot la privat ajungeai. Să revenim la ziua în care trebuia să părăsesc spitalul.

Așa cum am spus, era luni și doctorița neoanatolog nu mă chema să îmi facă ieșirea din spital, așa că am mers eu în cabinetul ei să întreb când pot merge acasă. Ei bine, din momentul acela, lucrurile s-au schimbat total: doctorița mi-a comunicat că băiatul meu are probleme grave de sănătate, că nu va trăi mult și printre toate ce îmi zicea, am fost surprinsă să văd că mă întreabă și ce lucrez, și unde locuiesc, și de unde am bani să trăiesc.

hidronefroză
Băiețelul a fost diagnosticat cu hidronefroză bilaterală

Pe un ton poruncitor mi-a spus că nu o impresionează lacrimile mele…

Am început să lăcrimez din toate cele auzite despre copilul meu, însă ea, cu un ton poruncitor, mi-a zis că nu o impresionează lacrimile mele. Am mai stat încă 4 zile în spital, pe lângă acele 5 zile, și am fost mutată într-o camera infectă pe motiv că nu mai au locuri în alte camere normale. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu am luat nici o infecție, deși născusem și cu cezariană…..vorbim despre Timișoara…..în fine.

După 4 zile, doctorița nu voia să îmi dea copilul acasă, chiar dacă am zis că vreau să îl scot pe semnătură.

Copilul ei, fiind și el doctor neonatolog în spital, m-a văzut că plâng pe holul spitalului, și, parcă mânat de Dumnezeu, a venit și mi-a zis să mă liniștesc pentru că băiatul meu va fi bine. Nu știu ce a vorbit cu mama lui, însă ea m-a chemat printr-o asistentă să îmi comunice că acceptă să mă lase acasă pe semnătură, dar să știu că micuțul nu va trăi mult și în maxim o săptămâna sau două va muri. Chiar înainte să îmi spună că mă lasă acasă, m-a întrebat ce știu să fac cu copilașul, sugerând că ar fi mai bine să îl las acolo.

Vorbim despre o doctoriță neonatolog pe care o vedem mai mereu la TV când vine vorba de nou născuții din Timișoara. Și ne mai mirăm că multe mame își abandonează copiii în spitale?!

baieteil cu hidronefroza

Zi de zi am așteptat să se întâmple ceva rău

Mi-am făcut bagajul și am mers acasă. Recunosc că o săptămâna mă uităm la copilaș așteptând zi de zi să se întâmple ceva rău.

Împreună cu soțul meu, în fiecare seară, când el venea de la lucru, ne puneam pe marginea patului și ceream milă lui Dumnezeu, plângând amândoi ca doi copii îndurerați. Recunosc să mă ia plânsul și acum, aducându-mi aminte de acele momente….

Dumnezeu nu a întârziat să răspundă, mergeam regulat la ecografie, și, de fiecare dată, hidronefroza era acolo, și doar atât auzeam” îmi pare rău”. Asta s-a întâmplat până când, după 6 luni, fiind vara, am mers cu copilul la părinții mei în Bihor și am avut impresia că nu face pipi; m-am panicat, și am fugit la spital cu el, direct în Timișoara.

Ca de obicei i-a făcut ecograf și, ce să vezi: la un rinichi nu mai avea nicio hidronefroză, iar la celălalt se micșorase considerabil, ceea ce nu mai prezenta nici un risc.

Medicii mă întreabă ce tratament i-am dat că, teoretic, nu există vindecare…

Orice mama își poate imagina cât de bucuroasă am fost și, din acel moment, recunosc, am început să ne bucurăm cu adevărat de copilaș; nu mă înțelegeți greșit, și până atunci ne iubeam copilașul, dar eram mereu în stres. Am trecut peste experiențele pe care le-am avut la internări considerând că partea cea mai importantă este că s-a vindecat.

Până la 9 luni, copilul s-a vindecat total, și chiar medicii m-au întrebat ce tratament i-am dat, că, teoretic, nu există, și că această boală nu se vindecă. Recunosc că m-am simțit mândră și îmi pare rău că nu le-am zis că de fapt Dumnezeu mi-a vindecat copilașul, pentru că eu nu am folosit niciun tratament, decât tratamentul rugăciunii spre Dumnezeu”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Vă recomandăm și următoarele articole despre naștere din România: 
 
 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa