Naștere la Slatina. „Când mi-am văzut copilul la terapie intensivă, ventilat mecanic, am clacat. Atunci am crezut că va muri”

Din cauza unei infecții severe, micuțul a avut nevoie de transfuzie cu plasmă.

Theodora Fintescu, redactor
copil în brațele mamei
Coșmarul a început la câteva ore după naștere, când micuțul a avut nevoie de oxigen în plus.

Cititoarea noastră Ștefania Șerban ne-a trimis propria poveste de naștere la Slatina, dorind să mulțumească personalului medical care i-a ajutat copilul, aflat la terapie intensivă, să depășească problemele și să meargă sănătos acasă. De asemenea, mămica este recunoscătoare și pentru sprijinul moral pe care l-a primit în perioada în care a stat internată cu cel mic. Redăm povestea de naștere la Slatina așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Eram însărcinată în 19 săptămâni când am început să am contracții. Contracții false, dar care la 36 de săptămâni mi-au deschis colul. Dacă nu aș fi stat la pat, cu siguranță aș fi născut mai devreme. Am stat la pat de la 19 săptămâni până când am născut. Ieșeam doar în weekend, când era soțul liber, și atunci doar cu mașina.

Nu puteam să merg pe jos pentru că imediat mi se întărea burtica. Uneori, și când mă duceam la baie părea să mi se întărească. La 36 de săptămâni mi s-a deschis colul. Era 12 noaptea, am făcut baie, am mai călcat câteva hăinuțe, apoi m-am pus la somn. Am reușit să adorm foarte târziu, speriată de faptul că o să nasc. Dimineața la 7 am plecat la spital. Eram dilatată 2, 5 cm, dar nu aveam contracții.

Cum s-a transformat totul într-un coșmar

Nu am născut, domnul doctor mi-a făcut perfuzii pentru ca bebe să mai stea în burtică. Am stat 6 zile în spital. După ce am ieșit, am stat în pat non stop. Nici măcar vasele nu le mai spălăm. Mergeam la spital din 3 în 3 zile pentru monitorizare. La 38+5 m-am internat pentru cezariană, programată pentru 13 decembrie 2019.

Cum s-a transformat totul într-un coșmar? La ora 10:24 a venit pe lume Patrick-Ionuț, de 2.700 gr și 49 de cm. Era vânăt. L-am auzit că plânge, l-am pupat, am plâns de fericire, dar nu mi-am imaginat nicio clipă ce avea să se întâmple. După ce m-au mutat pe terapie am întrebat de copil. Toată lumea mută. Au zis ca are nevoie de oxigen. Cum adică? Ce oxigen? Cum să aibă copilul meu nevoie de oxigen? De ce?

Patrick era slab, vânăt și fără putere

Evident că nimeni nu mi-a răspuns, am rămas singură, cu durerea mea. Am avut dureri groaznice, dar cele mai groaznice au fost cele din suflet. Îmi venea să mă ridic din pat și să urlu. Nu am închis un ochi toată noaptea. A doua zi m-au mutat în salon, mi-au scos sonda și pe seara m-am dus, ținându-mă de pereții spitalului, să-mi văd copilul.

Am intrat la terapie intensivă și am fost șocată. Patrick era slab, vânăt, fără putere, într-o „cutie de sticlă”. Am rămas traumatizata. O doamnă doctor minunată (doamna doctor Alina Parvu), m-a zis că va fi bine. A doua zi am vorbit cu doamna doctor care se ocupa de el (doamna doctor Alexe), mi-a zis că are o infecție puternică și că urmează să-i facă antibiotic.

„Infecția a făcut ravagii în corp”

Mergeam din 3 în 3 ore la el. A venit ora 11, m-am dus din nou și am văzut că e ventilat mecanic. Nu pot să descriu în cuvinte ce am simțit. Până atunci avea doar un furtunaș în năsuc. A fost momentul în care am clacat. A fost momentul în care am crezut că va muri. M-am dus în salon și toată noaptea am căutat diagnostice, copii cărora li se întâmplă la fel. Nu am dormit deloc, cred ca m-a luat somnul pe la 7 dimineața.

Pe la 8 a venit o doamnă infirmiera și mi-a zis :” Te rog să vii pana jos”. Clar, în acel moment am crezut că a murit. Nu știu cum am ajuns de la etajul 4 la 3, nu am mai văzut nimic în fața ochilor. Când am ajuns acolo, mi-a spus doamna doctor că necesita o transfuzie cu plasmă pentru că, o citez: „infectia i-a făcut ravagii în corp”.

Timpul a trecut, mergeam din 3 în 3 ore la el, plângeam în salon, veneau doamnele asistente și mă intrebau: „Doamna Șerban, iar plângeți?”. Nu am să uit niciodată ziua de 27 decembrie 2019 când, la ora 11, nu l-am mai găsit în incubator, ci în pătuț, la post terapie. A fost cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea.

Naștere la Slatina. ”Oameni cu suflet de aur”

L-am luat pentru prima dată în brațe și l-am alăptat. Am stat 2 ore cu el. Nu-mi mai venea să plec. După atâta suferință, era ceva de neimaginat că puteam în sfârșit să-mi strâng copilul în brațe. Pe 31 decembrie, la ora 16, am plecat acasă. Au urmat multe controale, multe drumuri cu un bebeluș de 1 lună, dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că la fiecare control Patrick a fost bine.

La controalele de după externare, micuțul nu mai avea nicio problemă.

Vreau să vă spun din suflet că dacă toate cadrele medicale ar fi ca cele de la Terapie Intensivă, Neonatologie de la Spitalul Județean de Urgență Slatina, lumea ar fi altfel. Cu ajutorul dumnealor, am putut să trec mai ușor peste tot. Atât de mult m-au sprijinit încât nu am cum să le mulțumesc pentru tot. Doamna Neli, Doamna Iuliana, Doamna Dorina, Doamna Daniela, Doamna Mihaela, Doamna Adina (de la nașteri, omul care m-a sprijinit enorm de mult deși nu mă cunoștea), Doamna Magdalena, doamna Claudia, Doamna Nicoleta, niște doamne cu suflet de aur.

Doamna Neli a fost prima mamă a copilului meu

Niște mame pentru copiii care ajung acolo. Muncesc enorm de mult, au grija de copii și cel mai important e că le alină dorul de mame. Îi mângâie, le vorbesc și îi liniștesc. Doamna Iuliana mereu ne liniștea spunându-ne că și fiica dumneaei a fost mică, să stăm liniștite, copiii vor fi bine. Doamna Daniela care vorbea din tot sufletul cu noi, Doamna Neli cea căreia eu ii spun că a fost prima mamă a copilului meu.

Eu, până să-l nasc pe Patrick, nu am văzut atâta bunătate și iubire pentru un străin. L-a îngrijit pe Patrick ca pe propriul copil și pentru aceasta îi voi fi recunoscătoare o viață întreagă, poate chiar și mai mult. Asemenea oameni merită să primească de la Dumnezeu numai bine. Nu știu cum aș fi trecut prin toată situația dacă dumnealor nu ar fi fost atât de sufletiste.

Îngeri păzitori pentru prematuri, îngeri păzitori pentru mame. Le mulțumesc tuturor celor care pe timpul sarcinii mi-au fost alături, dar și în cel mai greu moment! Mulțumesc, Doamne că mi-ai scos în cale, oameni cu suflet mare! Mulțumesc TINN Slatina! Sunteți cei mai buni! Patrick este un copil sănătos, cu multă energie, plin de viață, iubire și speranță. Fiecare dintre dumneavoastră ați contribuit la ceea ce e Patrick azi! ”❤️

Patrick este acum un băiețel sănătos

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Slatina, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa