Cititoarea noastră Magdalena Dănilă ne-a scris propria poveste de naștere în Italia, după o sarcină grea, cu injecții la ore fixe. Nașterea, în schimb, a fost relativ ușoară, cu câteva incidente care i-au pus la grea încercare pe soțul ei și pe doctorița care a asistat-o. Redăm mai jos povestea cititoarei noastre, așa cum a fost scrisă de ea:
”Cred că toate cuplurile după o perioadă de relație ( 2, 3 ani) se gândesc la un copil. Noi, de când ne-am întâlnit, ne-am înțeles perfect. Suntem foarte uniți și nu avem nevoie să vorbim prea mult, ne citim gândurile unul celuilalt. După trei avorturi spontane, un milion de analize și o căruță de medicamente, am reușit după 10 ani să rămân însărcinată și să trec de 20 de săptămâni de sarcină.
Chiar aici trebuie să te droghezi?
Nu a fost deloc ușor, făceam analize și ecografii la fiecare 3 săptămâni, pe lângă pastile și injecții pe care le luam cu sfințenie. Eram cu medicamentele după mine și, când suna ceasul, era lege, nu conta unde eram.
O dată mi s-a întâmplat să îmi fac injecția în baia unui restaurant. Aceea a fost cea mai penibilă situație, pentru că, în timp ce mă pregăteam să imi fac injecția, a intrat o doamnă la vreo 50 de ani, care s-a apropiat de mine cu o privire de parcă ar fi vrut să mă ia la palme, și mi-a spus:
– Chiar aici trebuie să te droghezi? Nu te gândești că ii faci rău copilului?!
Se vedea deja burtica, aveam 32 de săptămâni, așa că i-am răspuns nervoasă:
– Știți, nu sunt o drogată și fac injecția doar pentru a putea să duc sarcina. Nu mai judecați fără să cunoașteți. Și ăsta e doar un episod din cele muuulte episoade pe care le suportă o mamă in Italia, da….chiar în Italia.
Naștere în Italia: soțul a crezut că am făcut pe mine fără să îmi dau seama
Era 22 aprilie 2018, o zi de duminică. După o noapte cu nenumărate drumuri la baie, drăguțul meu soț mă anunță că trebuie să mergem să luăm un prieten de la aeroportul din Milano. E la vreo 300 de km de unde stăm noi, oricum o plimbărică nu mi-ar stica. Ajungem acolo, îl luam pe prietenul nostru și îl ducem la Torino, la o rudă. Ajunși acolo, îl rog să mă lase să folosesc baia. Toate bune și frumoase, până când coborâm scarile să ne continuăm drumul spre casă. Nu am ajuns bine la parter, că mi s-a rupt apa. La fiecare pas, mai curgea puțin.
M-am urcat în mașină și am urlat la soțul meu că vreau la spital. Nu orice spital, spitalul unde programasem nașterea, mai ales că intrasem doar în a 37-a săptămână. Nu știu cum, dar în jumătate de oră eram la poarta spitalului. Când a coborat soțul din mașină să îmi deschidă ușa,
m-a întrebat: Dar nu cumva ai făcut pe tine fără să îți dai seama?
Mi s-au umplut adidașii de apă
Nici nu a terminat de spus, că în momentul în care am coborât iar a început să curgă, de mi-a umplut adidașii de apă. La spital, m-au dus direct la control, după care în sala de monitorizare, unde am stat cam o oră. După aceea, m-au internat și m-au dus în salon, unde era încă o doamnă in travaliu.
Soțul era mai speriat ca mine, și îl mai târâsem după noi și pe prietenul nostru. L-am trimis acasă să îmi aducă valiza de spital și măcar să mănânce.
La ora 21, au dus în sala de nașteri o colegă de salon care, la 21.53 era deja înapoi în salon cu bebelușul în brațe.
Naștere în Italia: doctorița mi-a spus că e normal să fac treaba mare în timp ce împing
La ora 4 a venit o asistentă să mă ducă la control, eram dilatată tot 2 cm, ca la internare. Am început să mă plimb pe coridor și am tinut-o tot așa până la 11:30, când se servea deja prânzul. Nu mai puteam, aveam contracții foarte mari, dar eram dilatată doar 6 cm.
L-am luat pe soț și o infirmieră pentru a face un duș, care a durat mai bine de 2 ore, mi-au spus că ațipisem. Eu nu îmi amintesc. La ora 15, am mers în sala de nașteri, unde am început să împing și am tot împins până am făcut treaba mare în nasul doctoriței. S-a îngălbenit la față și m-a asigurat că e normal.
Și iar am împins, dar copilul nu ieșea. În tentativa de a schimba poziția, i-am dat soțului un picior în cap și i-am învinețit mâna, dar nu a scos un sunet.
Soțul a îmbrăcat-o
Am coborât de pe capră pe saltea, unde, după ce am împins o dată tare, a ieșit capul. L-am văzut, eram în genunchi, iar la următoarea cotracție, când am impins cu toată forța rămasă, s-a născut prințesa noastră Emma, la 15:45, având 2.990 kg și 47 de cm. Am ținut-o la piept imediat.
Soțul a mers până în salon să ia hainuțele, că le uitasem când am plecat, iar apoi a îmbracat-o cu ajutorul moașei. Am mai stat cam o oră în sala de nașteri, dar era deja la pieptul meu, încerca să mănânce. Placenta a ieșit imediat, iar eu am avut nevoie doar de două cusături.
Visele se împlinesc, trebuie doar să ai răbdare. Noi am asteptat zece ani pentru minunea noastră. Acum suntem o familie împlinită”.
Cum a fost nașterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere în Italia, te invităm să citești și:
* Naștere în Italia. „M-am gândit că va fi mai bine decât în România însă am ales un spital unde era să mor”
* „Am născut și în Italia, și în România. În țară, doctorița m-a întrebat: «Ce faci, păpușă? Mai trăiești?»”
* Naștere în Marea Britanie: „Am avut doar pentru mine și soț o cameră de 30 de m. A fost o experienta de neuitat”