Cititoarea noastră Gabriela, care are patru nașteri prin cezariană, ne-a scris povestea celei de-a patra sarcini, marcată de dificultatea mamei de a găsi un medic dispus să o monitorizeze și să o asiste la naștere, dat fiind istoricul ei. În cele din urmă, sarcina i-a fost urmărită la Tulcea până în săptămâna 24, iar apoi la Galați, unde a și născut cel de-al patrulea copil. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Primele trei nașteri prin cezariană au fost la Spitalul Județean Tulcea și au fost urmărite de același medic ginecolog. La cea de-a treia sarcină, medicul nu s-a comportat cum aș fi vrut, așa că în săptămâna 36 a trebuit să caut rapid pe altcineva. El mă lăsase baltă chiar când era programat ultimul control, spunând că nu deschide cabinetul pentru o singură pacientă. Toate au trecut, am născut, iar băiețelul are acum 2 ani și 7 luni.
„Nu am experiență, nu mă bag”
După 1 an și 8 luni, am rămas șocată să aflu că sunt din nou însărcinată. Îmi doream un al patrulea copil, dar nu așa devreme, ci după 5, 6 ani. Fricile au început să se instaleze, începând de la „e prea mică distanța dintre sarcini„, până la „cum mă voi descurca cu 4 copii?”. Am decis să păstrez sarcina și să mi se facă ulterior procedura de legare a trompelor uterine.
Am pus mâna pe telefon și am sunat toți medicii din Tulcea, pentru a-i ruga să îmi urmărească sarcina. Am avut parte de replici precum: „Ești o inconștientă, ai impresia că uterul este acordeon? Nu mă bag, nu am făcut până acum o a patra operație de cezariană, nu am experiență”. Până la urmă, am dat de domnul Dr. Ionuț Sterie, care mi-a urmărit sarcina până la 24 de săptămâni și totul a decurs ok.
Singurul medic care nu mi-a făcut reproșuri
Soțul a plecat în străinătate și a trebuit să ne mutăm definitiv în Galați. Aici, necunoscând orașul, nici medicii, m-am pus pe documentat și citit recenzii atât despre maternitate, spitalul județean, cât și despre medici. Nașterea presupunea o atenție sporită, oricând se putea întâmpla ceva. Așa că am mers pe intuiție și am ajuns la doamna doctor Ana Maria Truș.
Am fost uimita că este singurul medic care nu mi-a reproșat că fac al patrulea copil, deși mă așteptam la asta. Am urmat sfaturile dânsei și am făcut analizele medicale. Cu două săptămâni înainte de a afla data la care voi naște m-am internat în maternitate o zi pentru a face ultimele analize și monitorizări. Atunci am aflat data nașterii și faptul că bebe nu mai stă cu capul în jos, ci transversal. Atât eu, cât și doamna doctor am sperat că se va întoarce până la naștere.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
La Ginecologie, toată lumea era săritoare
A venit și momentul mult așteptat, venirea pe lume a celui de-al patrulea copil, o fetiță de 2, 700 kg, născută la termen. Rămăsese tot în poziția transversală, avea și dublă circulară de cordon, dar nu a fost nicio problemă. Odată cu operația, mi-au fost legate și trompele. Vă spun sincer că tot personalul de pe secția Ginecologie a fost atent și săritor, nimeni nu se simțea mai presus decât altul, ceea ce mi-a plăcut.
Nu pot să spun același lucru și despre secția de Neonatologie, unde nu prea își dădeau interesul în a ajuta mămicile să alăpteze. Mă tot atenționau să îi dau mai mult să mănânce, că scade în greutate, și devenisem deja frustrată de lucrul acesta. Știam că e totuși este normal să scadă în greutate, laptele vine mai greu, copilul abia trage la sân. Ne dădeau lapte praf în cănuțe, pentru ca noi să le dăm cu lingurița, eu m-am încăpățânat și am insistat pe alăptare.
La ieșirea din maternitate avea 2, 540 kg după spusele lor, însă a doua zi, la medicul de familie, am aflat că are, de fapt, 2,700 kg. Acum are 3 luni și jumate, cântărește 8, 200 kg și este alăptată exclusiv. Operația de cezariană este ok, recuperarea a fost ușoară și chiar o recomand pe doamna doctor Truș Ana Maria. E o doamnă de milioane, care mi-a răspus la întrebări și a fost alături de mine când am avut nevoie”.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă te-a impresionat povestea celor patru nașteri prin cezariană, îți recomandăm să citești și:
- Nașteri multiple. ”Am născut natural de șase ori, dar unul dintre copii nu a supraviețuit”
- „Am născut natural șase copii. La una dintre nașteri, au uitat să scoată placenta”
- Sarcină la 6 luni după naștere. „Nu regret nicio secundă diferența atât de mică de vârstă”