O naștere de coșmar: ”Când am cerut un calmant, infirmiera s-a culcat lângă mine, pe un pat la Terapie Intensivă!”

TOTUL DESPRE MAME
mama la spital pregatindu-se pentru naștere

O naștere de coșmar. Cam așa poate fi descrisă pe scurt povestea de naștere a băiețelului ei Darius, pe care una dintre cititoarele noastre, Oana, ne-a trimis-o pe adresa [email protected]. Vă invităm să citiți toate etapele prin care a fost nevoită să treacă Oana pentru a naște într-un spital de stat din România, în condițiile în care controalele din sarcină le-a făcut la o clinică privată.

„Primul copil….  Am tot citit despre naşterea naturală, am mai vorbit cu prietenele, unele îmi spuneau că au născut greu, altele că au născut uşor… Nu mă temeam de momenul naşterii, însă dacă stiam ce mă aşteaptă….

Pe 15. 12. 2016, am fost la medicul de familie pentru că nu mai nășteam (stau la 50 de km de oraş), dânsul m-a trimis la spital să văd care este problema, de ce nu mai nasc. A chemat salvarea pentru că doctorii noştri nu prea te bagă în seama dacă te duci aşa hodoronc-tronc, mai ales că eu nu am avut un medic de la spital care să îmi verifice sarcina de la început, adevărul este că nici nu știam că aşa se face şi toate controalele le-am făcut la o clinică privată. Am ajuns la spital…. Medicul de gardă s-a apucat să tipe la mine că de ce nu am medic și mi-a zis „ce ai venit sa-ti faci analizele pe gratis?” Noroc ca aveam analizele și foile de la ecografii la mine și i le-am arătat. Nu a mai spus nimic.

O naștere de coșmar: „I-am spus medicului că mă doare. Iar s-a apucat să țipe”

M-a urcat pe masă şi s-a uitat la mine, dar mai mult mă brusca si i-am zis sa umble mai uşor ca mă doare… Iar s-a apucat să tipe. Am început să plâng şi i-am zis soţului ca vreau să merg acasă. Un alt medic sau nici nu stiu sigur ce era pentru că eram aşa de confuză şi speriată, m-a sfătuit să rămân până a doua zi să mi se facă nişte controale mai amănunţite. La insistenţele dumnealui şi ale soţului m-am linistit si am rămas. M-a dus să-mi facă ecografie, a început să râdă şi mi-a spus „Ai noroc că nu poţi naşte natural pentru că fetusul nu este poziţionat pentru naștere, nu te mai plânge că te doare…”

„I-am dat unei infirmiere 50 de lei să cheme asistenta ca să îmi facă un calmant”

Am simţit că mor…. Seara la 22.00 şi ceva mi s-a rupt apa. Nu am avut nicio durere, dar mă luaseră emoţiile şi palpitaţiile. La 22. 45 a venit pe lume Darius, prin cezarină. Am apucat numai să-l pup. De abia aici începe calvarul. După ce am iesit din operaţie, la o oră maximum, am început să am dureri îngrozitoare şi friguri, dureri de spate, parcă mă batuse cineva o lună în continuu. I-am dat unei infirmiere 50 lei ca să cheme o asistentă să îmi facă un calmant că nu mai puteam de durere…. Dânsa s-a pus pe patul de lângă mine la Terapie Intensivă şi s-a culcat iar eu am stat până dimineaţa cu niste dureri groaznice. Îmi venea să urlu, simțeam nevoia să mă întorc pe o parte să mă lase durerea de spate, dar nu mă puteam mişca, încă eram amorțită. Nimeni nu a venit să mă schimbe măcar sau să îmi facă un calmant ceva…. Îngrozitor. Pe la 5 dimineata, a venit o asistenţă „bufna” de somn și mi-a făcut o injecţie în picior ca să mi se dezmorțească. Abia a doua zi, pe la ora 21.00, după ce am terminat cu perfuziile şi cu sonda, am putut merge la bebeluşul meu. Recuperarea a fost îngrozitoare, am ramas cu dureri de spate puternice  și o lună nu am putut face nimic. Am avut noroc de soţul meu… Am învățat însă din greşeala aceasta: o sa îmi caut din timp moasă şi doctor, ca să nu mai treac prin ce am trecut… și sper ca următoarea naştere să fie naturală”.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.

 

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa