O naștere la Filantorpia. În 22 mai 2017, Alina Alexandra și-a ținut prima dată în brațe fetița care a depășit toate așteptările medicilor privind greutatea: a avut nu mai puțin de 5 kilograme. Chiar dacă s-a născut prin cezariană, scoaterea ei a fost o adevărată provocare și a fost nevoie de medici cu forță în brațe pentru a o ajută să se nască.
„Această este povestea mea, o mămica de prințesă grăsună născută la 5 kg și 53 cm- Natalia Alexandra, fără să am diabet gestațional. Am reușit să duc sarcina până la mai bine de 38 săptămâni la cei 28 ani ai mei fără probleme până la acel moment.
Complicații din săptămâna 38 de sarcină
Am plecat în sarcina cu multe kilograme în plus (20 kg acumulate din cauza rezistenței la insulină) și ceva probleme de sănătate (hernie lombară și cervicală și transaminaze mari pe lângă problemele cu rezistența la insulină), așa că doamna doctor Mitroi mi-a supravegheat îndeaproape sarcina și se aștepta la complicații. Slavă Domnului au apărut la aproape 38 de săptămâni, mai exact am făcut tensiune destul de mare: 16 cu 11. Toată sarcina mi-am supravegheat-o la o clinică privată și la Filantropia am fost doar la niște cursuri despre nou născuți, așa că totul era nou pentru mine acolo.
M-am internat cu 5 zile înainte să nasc din cauza tensiunii ridicate. Nu știam la ce să mă aștept, aveam în plan să iau rezervă dar credeam că voi sta doar 2-3 nopți (costa 400 lei/noapte). Am stat în salon la început, credeam că voi stă 1-2 zile, mă monitorizează, îmi da tratament și plec acasă, urmând să revin la 39 de săptămâni și 4 zile să nasc așa cum era programată cezariană. Nu a fost să fie așa: am stat internată până la 38 de săptămâni și 2 zile. Atunci medicul meu și șeful de secție au hotărât că cel mai bine este să nasc: sarcina era la termen, însă fetița era în prezentație pelviană și era mare (ecograful zicea că are 4 kg). Doctorița care m-a urmărit a insitat să fie prezent și șeful secției în sala și alți colegi ai ei. Mi s-a comunicat că în 2-3 ore voi naște, să mă pregătesc pentru că va veni o infirmiera care mă va conduce la sala de nașteri.
O naștere la Filantorpia. Medici educați și instruiți, infirmierele pe stilul clasic comunist cu figuri și șpagă
Până atunci totul fusese extraordinar la Filantropia. Am avut parte numai de doctori tineri și foarte bine educați, care te tratează cu respect, și asistente asemenea. Doar infirmierele erau pe stilul clasic comunist cu șpagă și figuri. Dar ele contau prea puțin, eram mulțumită de doctori și asistente care erau mult peste așteptări. Bun, a venit infirmiera, am coborât la sala de nașteri, eram foarte emoționată, medicii îmi monitorizau tensiunea și culmea era perfectă. Până să discut cu medicul anestezist mi-au dat voie să ies puțin să discut cu soțul meu, apoi m-am întors la sala de nașteri. Aici o moașa foarte drăguța a discutat cu mine, mi-a zis ce va urma ca proceduri, apoi a venit medicul anestezist, era una dintre doctorițele de la vizită, o super doamna – eram așa bucuroasă că este ea.
Deși în jurul nostru era haos toată lumea strigă la ea și toți voiau ceva, ea era foarte calmă și m-a liniștit și pe mine – mi-a spus că nu mă va durea nimic și că totul va fi ok. Când am intrat în sala de nașteri mă aștepta doctorița mea, dr. Mitroi, eram așa fericită să o văd, am salutat-o și i-am spus că îmi este frică și că vreau să mai aștepte pentru că nu mă simt pregătită să nasc. Ea a zâmbit, m-a îmbărbătat și a început să se pregătească, între timp trebuia să primesc anestezie, auzisem atâtea povești și îmi era așa frică, am simțit betadina rece pe spate, apoi o apăsare de deget și de frică m-am tras. Anestezista mi-a zis să nu mă mișc că poate înțepa greșit, am simțit încă o atingere de deget și după aceea încet, încet nu îmi mai simțeam picioarele. Nu îmi venea să cred, nu am simțit nimic, când îmi recoltează sânge simt acul dar acum nimic… Doctorița mă întreabă dacă totul e ok și mă întinde pe masă, iar eu îi zic că m-a durut mai tare când mi-a pus branula…
Au venit toți doctorii în sala, îmi montează sondă una dintre moașe (nici aici nu am simțit mare lucru, ceva asemănător cu senzația de urinare) și apoi se apucă de treaba.
O naștere la Filantropia. „Un fel de naștere naturală prin cezariană…”
La început erau îngrozitoare senzația de sufocare și vomă, toate mămicile știu că la 38 săptămâni să stai întinsa pe spate pe o suprafața dura nu e deloc plăcut, dar anestezistă și asistenta au reglat din medicamentație lucrurile și eram ok. Apoi au început să se audă zgomote, că niște baloane sau pungi de care tragi și scârțâie… simțeam cum umblă în interiorul meu. E o senzație tare ciudată și dacă nu aș fi știut că sunt pe mâini bune chiar m-aș fi speriat îngrozitor. Eu făceam glume cu anestezista, iar ceilalți doctori munceau de zor: au început să mă apese pe stern, știam că se apasă odată și iese copilul, dar la mine nu avea să fie așa, am avut un fel de naștere naturală prin cezariană, mai târziu am aflat și de ce. Tot o auzeam pe doctorița mea ginecolog „- Trage! -Trage! ” apoi ” -Taie! Mai taie! – Mai trebuie!” și simțeam un pic de panică în vocea ei! Anestezista îmi povestea ce fac doctorii și mă liniștea, mă ținea de vorbă, îi spuneam că am rămas gravidă în Madagascar în vacanță și că a fost mai distractiv decât la naștere…
O naștere la Filantropia. „Trei doctori trăgeau de copil”
În timp ce noi povesteam și râdeam, moașa mă tot apasă în capul pieptului să împingă copilul, iar dr. Mitroi tot strigă „-Trage!”, șeful de secție supraveghea din ușa sălii de operație și alți trei doctori trăgeau de copil. Copilul se încăpățâna să nu iasă, pur și simplu nu reușeau să îl scoată. Simțeam cum aproape mă dădeau jos de pe masă. La un moment dat, am văzut un doctor masiv, plin de mușchi, cu brațe mari, trăgând cu forța de copil și tot nu reușea să îl scoată. Mă gândeam că este bine că sunt la Filantropia, că sunt mulți doctori competenti, doctorița mea oricât de bună și pricepută este, nu ar fi putut scoate copilul. După mult timp de tras, apăsat și tăiat, am simțit cum scot copilul, toată lumea se agită, asistenta face o față uimită, iar liniștea se lasă apăsător în sala de operații. Eu din glume și povești încep să mă panichez și o tot întrebam pe anestezistă ce se întâmpla și dacă e bine copilul. Până atunci era vorbăreață, însă acum nu zicea nimic, doar avea o expresie de uimire pe față, iar copilul nu plângea.
A treia oară când am întrebat-o panicată – ”Ce se întâmpla?”, ea răspunde: „- Ce copil mare! ” și apoi o aud cum plânge … era pitică mea, în acel moment am avut un sentiment că este A MEA și mi-au dat lacrimile. Îi zic anestezistei că știu că este mare, la care ea îmi zice ” – Nuuu… este foarte mare!”. Apoi îmi zic și doctorița, și moașa ” – Are 5 kg!” Eu răspund uimită – „Cum? Parcă ecograful zicea 4 kg? – Nuuuu are 5 kg fix! îmi zice moașa. Să va trăiască fetița!”.
„Am avut o operație de 24 de cm, dublu față de normal”
O asistentă mi-a adus fetița să o pup și să o văd. Eu, neștiutoare și puțin pregătită, în loc să mă bucur și să petrec timp cu ea, i-am rugat să o ia și să o îngrijească, să o vădă medicul nenonatolog, neștiind cât de importantă este ora magică. Apoi m-au felicitat, un doctor mi-a închis operația și am fost transferată către Reanimare. În lift, o infirmiera cam plictisită și arogantă (probabil știa că nu am cum să îi dau o atenție) încerca să îmi strice bună dispoziție, dar nu a reușit. La Reanimare, în scurt timp au venit soțul, mama, soacră, nasa, care au stat până la finalul programului de vizită. La Reanimare, asistenta și infirmiera erau foarte drăguțe, mă ajutau și, spre surprinderea mea, după dispariția anesteziei, nu m-a durut nimic. M-am recuperat foarte repede, în ciuda faptului că am avut o operație de 24 de cm, cam dublă față de normal. Alte mămici chiar și la naștere naturală au avut nevoie de calmate. Eu nici măcar de paracetamol.
„Te stresează să dai lapte praf copiilor”
A două zi mi-au adus bebelușul în salon. Aici un minus că nu poți alăpta și că este îndopat cu lapte praf, lactatia mi-a venit mai greu și în a două noapte le-am rugat pe asistente să ia copilul să mă pot odihni la recomandarea medicului ginecolog căreia îi era frică că îmi va crește iar tensiunea. Dar la neonatologie lucrurile stau cam prost, în afară de faptul că te tot stresează să dai supliment de lapte praf copiilor și nu încurajează suficient alăptatul, asistentele nu prea te ajută cu îngrijirea bebelușului. Chiar și cu atenții sunt arogante.
În ziua trei, înainte să ne externăm, am rugat o asistentă să ia puțin copilul să pot coborî la soțul meu să semnez niște acte. Am uitat să îi dau atenția și când m-am întors mi-a adus copilul care nu prea părea în regulă. Eu și soțul meu am bănuit că a lasat bebelușul să plângă sau a bruscat-o, pentru că atunci când a pus-o în pătuț mai mult a aruncat-o și s-a uitat urat la noi. Soțul meu s-a dus la ea, i-a dat o atenție și a întrebat-o dacă are o problemă cu noi, la care ea acum foarte zâmbitoare își cere scuze și zice că are o zi mai proastă. În fine, am lăsat-o așa. Următoarea zi ne-am externat și slavă Domnului până acum totul e ok! Consider Filantropia un spital foarte bine organizat, cu doctori excepționali. Mai au de lucrat cu asistentele de la neonatologie și cu infirmierele. Sper ca până la următoarea naștere să îmbunătățească secția bebelușilor!”
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povestește-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică, Poveşti de naştere. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulțumim!
Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde găsești și alte articole cel puțin la fel de interesante.