Nou născut cu probleme la inimă. „Deși avea șanse de 90% de a supraviețui operației pe cord, la 6 săptămâni de viață, s-a stins”

Mama a știut despre malformația fătului din săptămâna 12 de sarcină și a făcut ecografii frecevnt pentru a se asigura că micuțul este bine.

Theodora Fintescu, redactor
nou născut în germania
Medicii au fost încrezători la început, însă la trei zile de la operației i-au spus mamei că micuțul nu va trăi.

Cititoarea noastră Manuela, care trăiește în Germania, ne-a scris povestea băiețelului ei, un nou născut cu probleme la inimă, care și-a pierdut viața la scurt timp după naștere deși medicii erau încrezători în șansele lui. La trei ani de la tragedie, Manuela este din nou însărcinată. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„La vârsta de 25 de ani ani urma să devin mama unui băiețel cu probleme la inimă. Sarcina a fost monitorizată de medicul meu ginecolog, dar și de un alt medic, specializat pe diagnosticul copilului meu, adică Sindromul Hipoplastic al Inimii Stângi (HLHS) (un defect congenital rar, în care partea stângă a inimii este insuficient dezvoltată, neputând pompa sângele eficient- n.red).

Mi s-a rupt apa în Salvare

În data de 15.12.2019 am pierdut dopul gelatinos la ora 12:00, iar la ora 13:00 au început micile contracții. La ora 16:00 am decis să plecăm de urgență la spitalul de copii din orașul Memmingen, unde am fost preluată de o asistentă care urma să îmi facă CTG. În timp ce stăteam la aparatul CTG, mi s-a pus o branulă, iar după mai multe consultații m-au trimis cu salvarea spre clinica din Tübigen.

Pe drum mi s-a rupt apa și aveam contracții din ce in ce mai mari. La ora 20.00, am ajuns la clinică, am fost dusă în salon și am început să vomit. Nu am apucat să ajung la baie, am vomitat pe jos și mi-am cerut scuze. Asistenta a zis că este în regulă, că nu trebuie să îmi cer scuze, și mi-a adus un recipient unde să vomit dacă îmi mai vine.

Am vomat până la 4 dimineața

Am fost pusă din nou la aparat pentru monitorizare, contracțiile fiind din ce în ce mai dese. Când a trebuit să merg 100 de metri pentru efectuarea ecografiei, nu am reușit, așa că am fost dusă cu căruciorul. Bebe era în regulă, așa că după ecografie m-au dus în sala de nașteri. Contracțiile erau din ce în ce mai mari și   vomam în continuu. La 12:00 noaptea am ales să fac epidurala. A fost chemată sora mea să citească riscurile și să semneze (partenerul nu știe bine germană, de aceea nu a avut voie să semneze).

Mi s-a administrat epidurala și mi-a fost recomandat să mă odihnesc ca să am forță pentru naștere. Eram dilatată doar 3 cm. Starea de vomă a persistat până la ora 4 dimineața, când au hotărât să îmi administreze un antivomitiv. Asistentele verificau dilatația la fiecare 30 de minute, iar la 5:30 eram dilatată 10 cm, așa că a început nașterea.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Nepăsarea cadrelor medicale este și peste hotare

Sala de nașteri era plină de studenți. Mă chinuiam să împing, bebe nu voia să iasă, iar după 1:30 min de chin a apărut medicul, care constatat că bebe alunecase pe o parte. A cerut ventuza și, într-un final, am născut la ora 08:06 un băiat de 2.960 kg și 52 cm. Mi l-au așezat pe piept pentru câteva secunde, apoi l-au luat și l-au transferat la clinică de copii din Tübigen, împreună cu sora mea. Tatăl copilului a rămas cu mine la maternitate până am fost dusă în salon.

Dupa 19 ore de chin, am primit de mâncare pâine cu dulceață și un pahar de ceai. Toată această experiență a fost un chin, efectiv am fost lăsată să vomit ore întregi până mi s-a administrat un medicament. În prezent, sunt însărcinată a doua oară și am o teamă imensă de naștere, cu toate că voi naște într-un alt loc. Nepasarea cadrelor medicale este și peste hotare, doar că aici nimeni nu te jignește, nu își vorbește urât și nu ești nevoit să mergi cu plicul de bani.

Șanse de reușită a operației: 90%

Dar adevărata dramă a fost alta. La 12 săptămâni de sarcină, copilul fusese depistat cu Sindromul Hipoplastic al Inimii Stângi (HLHS). Am făcut ecografii la fiecare două săptămâni, totul a fost în regulă, iar la 5 minute după naștere i-a fost administrată o injecție care să îi dea adrenalină inimii, să țină aorta deschisă. A doua zi, trebuia să fie operat pe cord deschis, dar medicii au decis să îi pună un stend la inimă și să așteaptă să mai crească, pe motiv că este mic pentru operație.

A început să facă tot felul de infecții, unele depistate, altele nu. I se făceau zilnic analize. În momentul în care starea lui a început să se agraveze, s-a decis să se facă operația cea mare la inimă. Înainte cu o zi de operație, ni s-au adus la cunoștință riscurile anesteziei, iar cardiologii (trei la număr) ne-au explicat ce și cum urmează să reconstruiască la inimă. Șansele de reușită erau de 90%, ne-au spus.

Șansa de a trăi după operație: 1%

A doua zi dimineața, la ora 8:00, a fost dus în sala de operații, unde a stat până la ora 20:00 seara. A fost adus în salon însoțit de mașina de dializă, ceea ce ne-a uimit. Am întrebat cardiologii ce s-a întâmplat, au spus că totul a fost bine pe parcursul operației și că a doua zi va mai fi nevoie de o mică intervenție chirurgicală. Mirată, am întrebat dacă a eșuat operația, au spus clar că nu.

Vreau să precizez faptul că operația a fost făcută în Clinica de copii din orașul Tübingen. Toate discuțiile cu medicii au fost însoțite de traducători autorizați, deoarece termenii medicali sunt greu de înțeles pentru noi, cu toate că trăim de 8 ani aici.

După 3 zile de la operație, am fost chemați din nou de către cardiologi și ne-au spus că băiețelul are șanse 1% să trăiască după ce va fi deconectat de la aparatul de dializă. A urmat un val de emoții și plânsete, neputând să acceptăm că băiețelul nostru mult dorit nu va mai fi. A sosit și ziua în care a trebuit să fie deconectat și, din păcate, nu a supraviețuit.

A fost o durere imensă pentru noi, părinții, care l-am dorit atât de mult. În data de 04.02.2023 s-au făcut 3 ani de când ne-am pierdut sufletul. Deși sunt din nou însărcinată, durerea persistă și e din ce în ce mai mare. Am ales să îl ținem lângă noi și a fost înmormântat în satul unde stăm. Merg zilnic la el la cimitir, la mormântul alb, să-i aprind lumânări. El este îngerașul nostru fără păcat”.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă te-a emoționat povestea acestui nou născut cu probleme la inimă, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa