„După două operații pe inimă, copilul meu a plecat din brațele mele pe calea îngerilor. Dorul de Ștefănuț este nestins”

Micuțul Ștefan este acum comoara din inimile părinților.

Theodora Fintescu, redactor
Un băiețel vesel, care a umplut inimile părinților de bucurie
Un băiețel vesel, care a umplut inimile părinților de bucurie

Cititoarea nostră Florentina Lascu ne-a trimis povestea vieții scurte a lui Ștefan, biețelul ei, care s-a născut cu malformație cardiacă. După două operații făcute în străinătate, inima lui Ștefan a încetat să mai bată. Redăm povestea micuțului, așa cum a fost scrisă de mama lui, exact la un an de la momentul tragic:

„Orice tânără familie își dorește un copil care se le întregească fericirea. Acesta a fost și visul meu și al soțului meu. Din păcate, a trebuit să recurgem la ajutor de specialitate și după 3 ani de tratamente am primit o veste minunată: urma să avem un copil. Nu se poate descrie în cuvinte bucuria pe care am simțit-o! Dragostea noastră urma să se întregească, urma să devin mamă! Mama unui băiețel!

Toată sarcina m-a preocupat inima lui, deși medicii spuneau că e bine

Ascultătoare, am făcut toate analizele pe care medicul ginecolog mi le-a recomandat. Toate spuneau că urma să nasc un băiețel perfect sănătos. Mă consultaseră 4 medici, voiam să fiu sigură că băiețelul meu va fi sănătos. Parcă presimțind ceva, i-am întrebat de fiecare dată: „inima băiețelului meu va fi bine?”

De fiecare data am primit asigurări ferme că nu va fi nicio problemă.

A venit și ziua cea mare. Eram programată pentru naștere prin cezariană, pe 4 iulie, zi ce coincide cu ziua mea de naștere. Totuși, micuțul meu s-a încăpățânat să vină mai devreme. A văzut lumina zilei pe 3 iulie. Timp de 24 de ore am fost cea mai fericită mămică din lume. După aceea, a căzut ca un trăznet asupra noastră vestea că puiul nostru are o gravă malformație la inimă.

La început, nu înțelegeam ce mi se spune. Toți mi-au spus că voi naște un copil perfect sănătos. Nu se poate! Poate că este o greșeală ! Poate că este vorba despre un alt copil…Din păcate, nu era o eroare, era vorba despre Ștefănuț al nostru. Din păcate, presimțirile mele, pe care atunci nu le înțelegeam, s-au adeverit…

Bucuria de a fi mama lui Ștefan a durat puțin, dar a fost foarte intensă.

Am hotărât să nu ne dăm bătuți! Trebuia să se poată face ceva! Am aflat că era urgentă nevoie de trei intervenții chirurgicale. Cam atât am putut afla de la sistemul nostru de sănătate, atât de bolnav și el. Am întâlnit medici minunați, care ne-au ajutat atât cât au putut, dar și medici care nu ar merita să poarte haina acestei nobile meserii, medici pentru care jurământul lui Hipocrate reprezintă doar niște vorbe rostite într-un cadru festiv.

Am primit refuzuri peste refuzuri

Din păcate, viețile multor copii se pierd în proceduri și hărtii. Am aflat că România nu-și putea asuma riscul unei astfel de operații…lipsă de aparatură, lipsă de specialiști, lipsă de interes…

Am început o altă bătălie: găsirea unei clinici dintr-o țară europeană care să-și asume operația. Am trimis scrisori medicale peste tot pe unde am aflat că se mai făcuseră asemenea operații . Noi, părinții. Ajutorul statului?! Asteptam cu speranță fiecare răspuns. Deschideam cu înfrigurare fiecare e-mail.

Am primit refuz peste refuz, deoarece operația trebuia făcută în primele cinci zile de viață. Trecuse aproape o lună. Nu încetam nicio clipă să ne rugăm. Toată familia era alături de noi. Suferința noastră era și suferința lor. Într-o zi, s-a aprins o rază de speranță: o clinică din Italia a acceptat provocarea operației.

Operația din Italia

Am ajuns în Italia pe data de 1 august, iar în data de 3 august, la exact o lună de la naștere, a avut loc o intervenție chirurgicală care pe moment avea să-i salveze viața. Am hotărât să o luăm pas cu pas să ne bucurăm de fiecare lucru bun pe rând. Deocamdată, Ștefănuț era bine. Rugăciunile și lacrimile mele, de durere și bucurie amestecate, l-au însoțit în cele 7 săptămâni cât a stat la terapie intensivă.

După aceea, într-o dimineață a răsărit soarele ! Aveam voie să stau cu Stefănuț în aceeasi cameră. Era atâta de frumos…ochișorii, năsucul, obrăjorii… Mânuțele înțepate de acele perfuziilor! Dragul meu copilaș! Eram atât de fericită! Sistemul medical din Italia…o altă poveste! Aș vrea să spun doar că atât bolnavul, cât și aparținătorii sunt tratați cu deosebită grijă și respect.

Cele mai frumoase sărbători de iarnă

Ne-am externat. Cum sistemul medical din România nu-mi oferea nicio siguranță, am plecat în Belgia pentru a-i oferi copilului nostru șansa de a fi tratat într-un sistem sanitar sănătos.

Zilele petrecute cu Ștefănuț ne aduceau multă fericire. Erau momente când ne gândeam că nu este bolnav și ne vom bucura de ani mulți și frumoși împreună. Două luni și jumătate cât copilul a fost numai al nostru, nu al spitalelor, am fost o familie fericită. Am petrecut împreună cele mai frumoase sărbători de iarnă.

Crunta realitate ne-a trezit. Urma a doua operație. Nu eram pregătiti să ne despărțim din nou de Ștefănuț. În data de 30 ianuarie 2019 are loc a doua operație. Timp de 9 ore cât a durat operația, sufletele noastre au călătorit între cer și pământ. La ieșirea din operație totul părea bine, dar, în curând au apărut complicațiile. Cu disperare, vedeam cum starea de sănătate a puiului nostru se înrăutățea.

Ne-am rugat la bunul Dumnezeu să facă o minune și să ni-l lase pe Ștefănuț. Îl vizitam la spital și îl rugam să lupte și el să rămână alături de noi. În sufletul meu se dădea o luptă. Doream cu ardoare să-l am alături de mine, dar, văzând cum suferă, mi se sfâșia inima. M-am gândit că Dumnezeu nu-mi răspunde la rugăciuni pentru că planul Lui pentru Stefănuț era altul. M-am hotărât să-l eliberez și să-l las în brațele Celui Atotputernic.

Micuțul a avut parte de toată dragostea părinților și de atenția medicilor care l-au operat și îngrijit

Pe 26 februarie am primit un telefon de la spital. Puiuțul nostru era în stare gravă. Ne-am grăbit să ne ținem copilul în brațe și, în brațele noastre si-a luat rămas bun de la această lume și a pornit pe calea îngerilor. Suferința lui luase sfârșit. A noastră se întețea. N-am trăit niciodată clipe mai grele și mai sfâșietoare. Nu știam că există sicrie pentru copilași, nu stiam ce înseamnă durerea de a-ți îngropa un copil. Acum…știm!

Doliul nu este contagios, iar părinții îndoliați simt nevoia să vorbească despre el

Durerea. Durerea nu dispare niciodată. Ea doar se atenuează. Dacă te lași mângîiat de Dumnezeu și de speranță, mai ai o șansă de a ieși din hîul neputinței. Moartea este un subiect tabu în societate, mai ales când este vorba de moartea unui copilaș. Oamenilor nu le place suferința și nici pe cei care suferă, de aceea te părăsesc.

Este greu să înțelegi durerea dacă nu treci tu însuși prin ea. Am pierdut în această perioadă mulți prieteni, dar oare îmi erau prieteni? Doliul nu este contagios, iar părinții îndoliați nu trebuie ocoliți sau părăsiti. Ei simt nevoia să vorbească despre durerea lor, despre pierderea lor, să găsească sprijin și alinare.

Copilașul meu a venit pe lume cu un scop: să mă învețe o lecție de viață, să mă schimbe, să mă facă să fiu mai bună. Mi-a arătat că oricât de mulți prieteni ai avea, familia îți este aproape în orice moment și necondiționat. Clipele petrecute alături de el au fost unice și le voi păstra în sufletul meu ca pe o comoară de neprețuit. El va fi mereu îngerul meu.

7 luni, 3 săptămâni și 2 zile

Dumnezeu ne-a binecuvântat și ne-a dat șansa să fim iar părinți. Avem o minune de fetiță, sănătoasă, care ne-a găsit mai puternici, mai atenți mai pregătiți să înfruntăm viața. Dorul de Ștefănuț este nestins și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru cele 7 luni, 3 săptămâni și 2 zile în care ne-a luminat viața cu chipul lui de înger. Îi sunt recunoscătoare pentru cea de-a doua minune din viața noastră care m-a ajutat să ies din prăpastia durerii și deznădejdii.

Am învățat multe lecții de viață în acest răstimp, dar mai ales că viața nu este roz și că trebuie să fim atenți la cei din jurul nostru și, la nevoie, să dăm o mână de ajutor. În fiecare clipă, pe lumea asta este o mama care se roagă pentru copilul ei să facă câțiva pași și să nu-și petreacă viața într-un cărucior cu rotile, mame care își doresc ce este mai bun pentru copiii lor care nu sunt asemeni tuturor, ci copii speciali.

Fericite mamele ce au copii sănătoși dar să nu uităm, toate, că acești copii au nevoie de iubire, de atenție, de ocrotire. Copiii nu sunt niște trofee, au propriile lor gânduri, nevoi, neliniști și mai ales au nevoie de părinți alături de ei.

Mulțumesc Ștefănuț! Mulțumesc, Îngerul meu!”

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa