La vreo 3 ani și jumătate de la nașterea primului nostru copil, o fetiță, am început să ne dorim și un al doilea copil. Voiam să fie băiat. După vreun an de încercări am văzut, în sfârșit, două liniuțe pe testul de sarcină.
Am mers la o primă consultație la același medic ginecolog cu care născusem și fetița. De data aceasta nu mai asista nașteri la Polizu, ci la Malaxa. Nu am avut nimic de obiectat. Pentru mine conta foarte mult doctorul și aveam încredere maximă în ea.
Sarcina a decurs fără probleme. Prin luna a cincea am aflat că în mine se cuibărise un băiețel, exact așa cum ne dorisem. Bucuria cu care am primit vestea a fost nemărginită. Chiar și sora lui era încântată pentru că ne bătea la cap de ceva timp că își dorește un frățior.
La controlul de 7 luni doamna doctor m-a anunțat că flăcăul nu s-a întors și că dacă nu o face în următoarele două săptămâni nici nu o va mai face pentru că nu va mai avea loc. Am tot vorbit cu el, i-am explicat, dar n-a fost chip să îl conving.
Îmi doream tot naștere naturală
Cea mai mare temere a mea era că nu voi putea naște natural, așa cum se întâmplase prima dată. Nu aveam pretenția să fie tot fără epidurală, dar măcar să fie pe calea cea dreaptă. Nu doar că mi-e frică de operații, dar cred cu tărie că unele lucruri sunt lăsate să se întâmple într-un anume fel cu motive întemeiate. Medicul mi-a spus că șansele sunt mici, dar am tot sperat. A zis că vom încerca nașterea naturală, dar să nu îmi pun mari speranțe în asta.
Nașterea la Malaxa. O comisie a hotărât cum voi naște
Într-o zi de luni, mohorâtă ca orice zi de toamnă, m-am trezit cu noaptea-n cap să pregătesc fetița pentru grădiniță. Cum m-am dat jos din pat mi s-a rupt apa și planul inițial a fost dat repede uitării. Cum stăm în celălalt capăt al orașului decât maternitatea Malaxa, sincronizarea cu dorința de venire pe lume a bebelușui devenea esențială. Am activat bunicii care s-au prezentat imediat și au preluat fetița, iar doctora a fost anunțată că vine băiatul. Așa că ne-am pregătit sufletește pentru nașterea la Malaxa.
A urmat o cursă nebunească prin oraș. Contracțiile erau din ce în ce mai dese și mai dureroase și mă temeam că urma să nasc în mașină. N-a fost cazul, totuși. Am ajuns la Spitalul Malaxa în același timp cu doamna doctor. M-a pus repede la ecograf. S-a uitat ce s-a uitat, a mai chemat pe cineva și apoi pe directorul spitalului.
Noroc cu contracțiile că nu prea aveam timp să mă îngrijorez de ce spuneau ei acolo. Într-un final, mi-au explicat și mie ce se întâmplă: ”Fătul este încă neîntors, are dublă jugulară și 3,800 kg. Nu poți să naști natural pentru că riscăm să vă pierdem pe amândoi.” Ce mai era de zis? Aveam încredere în ea. A venit o doamnă anestezistă care mi-a pus tot felul de întrebări și m-a pus să semnez o mulțime de formulare. Apoi m-au dus la sala de nașteri. Soțul meu era afară, panicat. Știa că nu vreau cezariană și își imagina că era ceva grav, dacă medicii au luat decizia asta.
Nașterea la Malaxa. Asistente care uită că sunt oameni
Mi s-a făcut anestezia și m-am întins pe spate. Operația începea. Nu simțeam decât cum trag de mine, cum îmi depărtează oasele ca să îl scoată pe băiețelul mare și încăpățânat din mine. Aveam impresia că despicătura operației este imensă, de la un șold la celălalt. Nici nu știu cât a durat, știu doar că mi l-a arătat când l-a scos. Era rotund la față și blond. De-aici filmul mi s-a rupt. M-am trezit după o vreme la terapie intensivă. Nu-mi simțeam picioarele și mi-era teamă că am pățit ceva, că nu voi mai putea merge. Câteva ore mai târziu mi l-au adus și pe ghemotoc și m-am mirat ce copil blond am putut să facem, noi doi bruneți.
A doua zi m-au mutat în salon, unde mai erau alte două fete, și mi l-au adus și pe bebeluș. Ca prin minune mi-am adus aminte tot ce trebuia să fac. L-am alăptat și m-am tot uitat la el cum zâmbește încontinuu așa șmecherește. Pesemne zicea în sinea lui: „Păi tu credeai că faci cum vrei tu? Până la urmă tot ca mine a ieșit!”
Dacă doamna doctor ginecolog a fost de un profesionalism și o omenie fantastice, asistentele au fost la polul opus. Nu doar că puteau să spele pe jos doar la 5 dimineața, cu toate luminile aprinse și cu ușile date de perete, dar aveau și un stil de a vorbi cu mamele de parcă erau vinovate de ceva grav, nu născuseră. Nici hârtia de 10 sau 5 lei nu le făcea mai drăguțe, așa că după prima încercare de îmbunare, am renunțat să îmi irosesc banii să le cumpăr bunăvoința.
Îmi tot aduceau lapte praf, deși aveam sân
Una dintre fetele din salon avea de făcut un tratament mai complicat, iar asistentele nu păreau interesate de asta. Uitau să îi dea toate pastilele, iar doamna doctor a descoperit curând indolența lor. Nu am văzut-o în viața mea urlând. Din femeia extrem de calmă, ce vorbea aproape șoptit, a devenit o fiară. Atât de mult a țipat la ele că răsunau holurile maternității. Nu s-a oprit aici. Le-a făcut și referat și plângere. Dar nu a schimbat mare lucru. Ele își vedeau de ale lor. Mie, de exemplu, care aveam lapte să hrănesc toți copiii din maternitate și un copil care a acceptat sânul din prima, îmi tot aduceau seringi cu lapte praf. Le-am spus că nu este nevoie și mi-au răspuns sec și zeflemitor: ”Treaba ta!”
Maternitatea Malaxa. O bacterie intraspitalicească ne-a ținut o săptămână în spital
Ghinionul a făcut ca bebelușul să ia o bacterie intraspitalicească și să fie nevoie să stăm internați o săptămână pentru tratament după nașterea la Malaxa. Am avut noroc cu o doamnă neonatolog cu foarte multă experiență care și-a dat seama că ceva este în neregulă cu copilul și a cerut investigații suplimentare.
Nici acum nu știu ce-a fost. Probabil că șocul de a-mi vedea copilul de doar o zi cu branulă în cap mi-a șters orice urmă de curiozitate. La fel și stresul de a alerga pe la laboratoare private pentru analize suplimentare care trebuiau făcute de urgență într-o zi de weekend. La final ne-am bucurat că am putut pleca acasă cu bebelușul sănătos.
Acum, când s-a făcut ceva mai mare, pot să spun că a rămas la fel de încăpățânat.
Nu întrebați cum o cheamă de doamna doctor. Nu mai asistă nașteri la stat, pentru că nu a mai putut suporta să lucreze cu astfel de asistente.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa contact@totuldespremame.ro, cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!