„Nașterea la Filantropia, din București, a fost mai frumoasă decât cea de la Roma”

După prima naștere, la care i s-a făcut epiziotomie, recuperarea a fost foarte grea.

Theodora Fintescu, redactor
nou nascut la maternitatea Filantropia
Comunicarea cu moașele și medicul a fost mult mai eficientă în spitalul din România.

Cititoarea noastră, care și-a născut copiii la Roma, respectiv la București, a făcut o comparație între nașterea la Maternitatea Filantropia din București și cea de la Spitalul San Camillo. Comunicarea cu personalul medical și nașterea în sine au decurs mult mai bine în România. Redăm povestea despre nașterea la Filantropia și cea de la San Camillo așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Știu că nu auzim prea des experiențe de nașteri  mai plăcute în Romania decât în alte tari, dar nu este și cazul meu. Prima naștere am avut-o în 2013 la un spital impunător din Roma, mai precis San Camillo. Imediat după ce mi s-a rupt apa, am plecat spre spital și am ajuns acolo cu dilatație 6 cm, în chinuri groaznice, care s-au  intensificat imediat ce am coborât din mașină. 

Mi s-a dat o foaie de completat și țin minte că nu puteam scrie de durere.  M-am schimbat și m-au dus direct în sala de naștere, explicându-mi că nu au cum să-mi mai facă epidurală pentru care optasem deoarece deja eram dilatată prea mult.  

Durerea resimțită nu era de pe lumea aceasta

Soțul a fost lângă mine pe toată durata nașterii și a încercat să mă susțină și să mă încurajeze când eu urlam că o să mor și că nu mai pot. Eram înconjurată de rezidenți care luau meticulos notițe, dar nu mai conta nimic, deoarece durerea resimțită nu era de pe lumea aceasta. Nu mi-a dat nimeni apă, deși eram epuizată și aveam buzele uscate.

La un moment dat mi s-a spus să împing, deși nimeni nu mi-a spus cum. Mi-au făcut epiziotomie, deși nu am fost întrebată dacă sunt de acord, dar asta nu a ajutat să evit alte rupturi. O asistentă „m-a ajutat” cu celebrul cot pe burtă și în sfârșit l-am născut pe David, sănătos și gălăgios, de 3,300 de grame!   

David, primul băiețel al familiei, născut la Roma

Tot personalul a fost drăguț, am avut bebelușul  în cameră și am fost învățată să alăptez. Recuperarea mea a fost foarte grea, țin minte că am reușit să merg fără amețeli și dureri după o săptămână și am reușit să stau în fund după o lună. Precizez că momentul coaserii în sine a durut și mai rău decât nașterea. Au fost niște dureri traumatizante, pe care le-am uitat cu greu, după mulți ani. 

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

Moașa de la Filantropia m-a învățat cum să respir și cum să împing

A doua naștere s-a întâmplat la Filantropia în 2019, un spital care s-a încadrat în cerințele mele. Am ajuns la spital cu dilatație de 3 cm și m-au dus direct în sala de nașteri și de data aceasta. Situația era relaxantă și intimă, moașele veneau  câte una să verifice aparatul de contractii, să mă întrebe dacă sunt bine, eventual să- mi verifice dilatația.

Durerile groaznice au apărut undeva pe la 8 cm dilatație, moment în care mi s-a adus aparatul de gaz care m-a ajutat enorm! Când a sosit momentul de dilatație completă, a venit și o doctoriță care era de gardă și care era extraordinar de amabilă.

Moașa mi-a explicat întocmai cum să respir și cum să împing și mi-a spus să anunț atunci când simt că trebuie să împing.

Am plecat spre salon pe picioarele mele, plină de energie

M-am speriat puțin, pentru că mă gândeam că o să intru în panică și că nu o să îmi dau seama când va veni momentul, lucru total greșit, deoarece contrar primei experiențe de naștere, acum simțeam totul. Am simțit capul copilului coborât, am simțit o nevoie acută de împins, ca și cum corpul meu știa ce sa facă și se descurca singur.

Moasa inspira și expira cu mine și îmi arăta cum să-mi opresc aerul și să-l dozez pentru a avea putere. După 3 încercări, a venit și Artur Ioan, de 3,000 de grame, să ne pipereze viața cu bucurii și voie buna. Nu mi s-a făcut epiziotomie și nici nu m-am rupt, am plecat pe propriile picioare la salon,  deoarece mă simțeam plină de energie și  scăpată de absolut orice durere.    

David și fratele mai mic, Artur.

Bebelușul a stat cu mine în cameră, iar alăptarea a decurs minunat. După a doua naștere mi-am dat seama că la prima a fost o lipsă de comunicare acerbă și că nu trebuia să fiu grăbită, pentru că nu cred că acela a fost momentul în care eu trebuia să mă angajez să împing și ulterior să nasc. Dar totul e bine când se termină cu bine!” 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste despre nașterea la Filantropia, București, și cea de la un spital din Roma, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa