Cititoarea noastră Christine ne-a scris povestea venirii pe lume a celor doi copii ai ei, comparând ce a însemnat pentru ea nașterea în România versus nașterea în Germania. Prima experiență a fost marcată de teama de a nu supăra moașele și a le face recalcitrante, cea de-a doua a fost radical diferită. Redăm povestea nașterilor, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am doi copilași sănătoși și frumoși, născuți natural: băiețelul la maternitatea din Sibiu, iar fetița la o maternitate de stat din Germania. Diferența dintre cele două experiențe este enormă.
Îmi era frică să scot un sunet
La prima naștere, m-am prezentat la spital, cu contracții, în noaptea de Revelion, în 2016. În ziua anterioară mă controlase o doctoriță drăguță, pe care o cunoștea un prieten al soțului meu, și care mi-a spus că nașterea e aproape și că va lăsa vorbă medicului de gardă să aibă grijă de mine. Ajunsesem la ea pentru că medicul care mă urmărise toată sarcina era în concediu.
Noaptea, la ora 3, când s-a declanșat travaliul, mi-am dat seama că moașele și asistentele se purtau frumos cu mine, dar cu celelalte fete, care nu aveau cunoștințe în spital (sau poate bani, de dat în stânga și în dreapta), vorbeau foarte urât. Țipau la ele din orice. Ca să nu țipe și la mine, mi-a fost frică să scot vreun sunet pentru a-mi exprima durerile din timpul contracțiilor.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Am învățat atașarea corectă de pe internet
După aproape 12 ore de travaliu, a venit băiețelul meu pe lume. După ce am ajuns în salon, m-am trezit cu o mogăldeață care urla de foame și nu știam ce să-i fac. A venit o asistentă și l-a atașat la
sân, fără să îmi spună mie nimic, și a plecat. Peste un timp, copilul a plâns din nou, eu nu reușeam să îl atașez, iar asistentele veneau, îl atașau si plecau. Noroc că după 2 zile am plecat acasă, si acolo îl atașa soțul, pentru că eu nu reușeam singură. Până la urmă, am citit pe internet despre atașarea corectă și am reușit să o fac, iar copilul a fost alăptat timp de 2 ani și 2 luni.
În 2022 a venit pe lume fetița noastră, la spitalul de stat din orașul german în care locuim acum. Contracțiile au început la ora 12 ziua. Am sunat la spital, le-am spus că am pierdut dopul gelatinos și că am contracții, dar nu foarte mari. Mi-au spus că dacă se intensifică contracțiile să merg la spital pentru control.
Mi-au spus să fac așa cum simt
La ora 13 eram la spital, cu contracții de naștere, și simteam nevoia să împing. Soțul a rămas pe hol, moașa m-a luat în salon să mă controleze și am văzut-o cum începe să se agite, spunând să vină repede soțul. Eram dilatată deja 7 cm și urma să nasc. În timpul nașterii, soțul mă ținea de mână. Cu atât m-a putut ajuta fizic, dar a contat enorm pentru mine că mi-a fost alături.
Îmi amintesc că atunci când mi s-a rupt apa, lângă pat fiind, s-a făcut baltă la picioarele mele. Amintindu-mi de experiența din România, am început să îmi cer scuze și le-am spus că o sa facă soțul curățenie. Moașa a zis că nu-i nicio problemă, că o să curețe ele, iar eu să mă concentrez pe contracții și să stau în poziția cea mai confortabilă pentru mine. În timpul nașterii, mi-a mai spus să țip cât vreau de tare, să fac așa cum simt, și, dacă vreau și simt asta, să o și înjur, că ea nu se supără.
Fetița a stat 5 zile la terapie intensivă
La 14.05 a venit pe lume micuța noastră. Asistenta m-a ajutat să mă dezbrac de toate hainele pe care le aveam pe mine, să am contact cu ea piele pe piele. Fetița nu putea să respire foarte bine, așa ă medicul neonatolog a decis să o ia și să o ducă la terapie intensivă, pentru a-i pune mască cu oxigen.
Pe toată perioada spitalizării fetița a stat la terapie intensivă, dar puteam să merg mereu la ea să o văd. A doua zi a început să respire mult mai bine și am pus-o la sân pentru a stimula lactația. De fiecare dată când se trezea și îi era foame, eram sunată de asistente să merg să îi dau să mănânce.
M-au ajutat să o atașez corect chiar dacă aveam deja experiență de la băiețel, mi-au arătat poziții noi de alăptare și primeam răspuns și explicații calme la orice întrebare aveam. După 24 de ore, micuța nu a mai avut nevoie de mască de oxigen, dar a trebuit să rămână la terapie intensivă sub observație. După 5 zile, am primit OK-ul să plecăm acasă. Am fost foarte fericită, pentru că, în sfârșit, băiețelul își putea cunoaște surioara. Din cauza pandemiei, el nu a avut voie în spital. Acestea sunt cele două povești ale mele, iar dacă o sa mai facem un bebe, sigur o să nasc tot în Germania”.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă ți s-au părut interesante aceste povești de naștere, îți recomandăm să citești și:
- Nașterea în UK versus nașterea în România, la stat. „Dacă aș naște iar, aș alege România”
- Naștere cu moașa în Germania. „Timp de 15 minute am strigat-o, am apăsat butonul, iar ea mă ignora”
- Naștere în Germania, cu travaliu în apă și dureri calmate cu paracetamol. „Personalul s-a purtat exemplar”
- Naștere naturală în Germania. „Moașa ne-a lăsat pe mine și soț să ne descurcăm singuri, iar medicul a venit doar să mă coasă”
