Cititoarea noastră Iulia Trișcă ne-a trimis povestea ei de naștere prematură la privat, într-un spital din Cluj. Ca să ajungă la spital după declanșarea travaliului, Iulia a făcut un drum de peste 100 de kilometri, timp în care simțea cum copilul coboară din ce în ce mai mult și este pregătit să iasă. Din cauza problemelor de sănătate și a faptului că micuțul nu era întors, medicii i-au făcut cezariană imediat ce a ajuns la spital. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Scriu experiența mea, deoarece vreau să le încurajez pe toate mămicile care au trecut sau trec printr-o experiență similară cu a mea. Am rămas însărcinată după un an lung și greu de tratamente, la vârsta de 26 de ani. Eram total descurajată, deoarece încă de la vârsta de 14 ani, medicii din orașul meu natal, Bistrița, mi-au spus că, din diverse probleme, nu o să pot să am copii în viitor.
La 25 de ani, am decis cu iubitul meu, care, în prezent, este soțul meu, să mergem la o clinică privată din Cluj-Napoca pentru a cere o altă opinie legată de problemele mele. Într-adevăr, existau probleme, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, după 1 an de tratamente, am rămas însărcinată.
- CITEȘTE MAI MULT: 7 cauze pentru care apare infertilitatea la femei
O sarcină pe care o puteam pierde în orice moment
Sarcina a fost greuță, nu aveam grețuri, dar eram anemică, aveam hipertensiune și, de fiecare dată când mergeam la farmacie, mă simțeam ca o bătrânică ce își scoate medicamentele pentru gravele probleme de sănătate, fiindcă ieșeam cu câte o pungă plină!
Am făcut totul, dar totul, ca pe perioada sarcinii bebelușul să facă față, să reziste și să vină sănătos, căci abia după 4 luni și jumătate ne-a permis doctorul să ne facem speranțe. Era o sarcină pe care o puteam pierde în orice moment.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Când am crezut că tot ceea ce a fost mai greu a trecut, la 34 de săptămâni mi s-a rupt dopul gelatinos, despre care nu știam prea multe, sincer. Am mers la doctor, iar aceasta m-a pus la monitorizare și nu apăreau deloc contracții. Mi-a recomandat să nu mai fac niciun fel de efort și să stau cât mai relaxată în următoarele săptămâni. Așa am încercat să fac, pe cât posibil.
- CITEȘTE MAI MULT: Declanșarea travaliului. 6 metode naturale ca să grăbești nașterea
Contracții din 5 în 5 minute și apa ruptă în mașină, în drum spre spital
În prima dimineață a celei de a 35-a săptămână, m-am trezit după o noapte lungă, cu dureri de burtă și spate. Nu eram sigură, fiind la prima sarcină, dacă sunt contracții sau nu, dar nu eram dispusă să aștept! Ne-am urcat în mașina și am pornit spre Cluj-Napoca, care e la aproximativ 2 ore de orașul Bistrița.
În mașină, durerile au devenit tot mai intense, încercam să le monitorizez, și așa am observat că apăreau la intervale tot mai scurte de timp: de la 20 de minute, din 5 în 5 minute. La jumătatea drumului, deși soțul meu zbura pe drum, mi s-a rupt apa. Nu vă pot descrie câtă apă a curs.
Am pus repede sub mine un prosop mare de baie pe care îl aveam deasupra bagajului de maternitate, pe care imediat l-am umplut cu apă. Eram udă din cap până în picioare, de parcă m-am aruncat îmbrăcată într-o piscină… nu se mai oprea. Atunci s-a instalat panica în amândoi.
Copilul nu era întors, nașterea naturală, exclusă
Soțul meu conducea efectiv pe mijlocul drumului, cu o viteză exagerat de mare, eu nu mai puteam de durere, de spaimă, simțeam că sunt pe punctul de a leșina. Cea mai mare frică a mea a fost să nu se întâmple ceva cu puiul meu, căci deja conștientizam că va veni prematur pe lume, iar partea cea mai grea a fost că sarcina era pelviană, deci copilul nu se întorsese și era cu piciorușele în jos.
De pe drum, am sunat la clinica din Cluj, și toată lumea ne aștepta cu toate pregătite, ne încurajau și aveau grijă ca eu să rămân calmă. Au fost super profi la acest aspect. Stând cu foarte mare greu în mașină, simțeam cum copilul coboară tot mai jos. Eram efectiv terminată! Nu știam dacă o să ajungem la timp.
Nu exista loc de naștere naturală, doctorița mi-a recomandat, pentru siguranța mea și a bebelușului, cezariana, încă de la bun început. Am acceptat tot ceea ce zicea ea, căci, până la urmă, a fost singurul om, dintre toti cei la care am apelat, care m-a ajutat să îmi împlinesc visul de a fi mamă, și așa aveam foarte mare încredere în ea.
- CITEȘTE MAI MULT: 15 situații în care nașterea prin cezariană este inevitabilă
Când m-a consultat, medicul a atins piciorul copilului
Am ajuns într-o goană teribilă la clinică, unde deja eram așteaptată afară de către echipajul medical, care, repede, m-a dus sus la control. Curgea încă apă, nu îmi explic cum, dar tot curgea, o oră mai târziu! Doctorul de gardă încerca să mă liniștească, spunându-mi că nu e neaparat să vină astăzi pe lume, chiar dacă s-a rupt apa, și poate reușim să îl mai ținem câteva zile.
M-am urcat pe masă și imediat l-am auzit pe doctor, care a spus: Dumnezeule, acesta e piciorușul sau mânuța? Moment în care am realizat că ceea ce simțeam în mașină legat de coborârea copilului a fost ceva real, nu doar în capul meu. Am răspuns imediat, speriată și terifiată: Piciorușul, sigur, căci e sarcină pelviană!
Fără discuții, doctorul le-a spus asistentelor să mă pregătească urgent de cezariană. Nici nu am cuvinte să exprim cât eram de speriată, panicată, parcă mă uitam la un film de groază, doar că nu era un film, ci o poveste cât se poate de reală, a cărei protagonistă eram chiar eu.
Naștere prematură la privat. Îngerii mei păzitori
Imediat am fost băgată în sala de operație, unde doctorul a început operația de cezariană. Pe parcursul operației, doctorul încerca să mă încurajeze, glumind și spunându-mi doar lucruri pozitive. Deși nu era doctorița mea, căci dânsa era în concediu, acest om, precum și toate asistentele din acea sală au fost îngerii noștri păzitori!
În timpul operației, cred că am avut o reacție adversă la anestezie, sau o tensiune mai mare, căci, deși era 14 august, țin minte clar cum corpul meu tremura tare, mâinile parcă îmi săreau de pe masa de operație, îmi era frig tare și asistentele mă țineau de mână și mă mângâiau pe brațe cu mâinile lor calde, încercând să mă liniștească.
Momentul în care mi s-a luat un munte de pe umeri
Nu mă puteam gândi decât la el, la puiul meu, nu voiam să accept că nu o să fie bine, că după 1 an și 7-8 luni de chin, în care am respectat cu strictețe orice recomandare a doctorului, în care am luat medicamente și vitamine cu pumnii, doar pentru ca el să vină pe lume, acum o să se întâmple ceva rău!
Nu! Nu puteam să accept asta! Așa că mă gândeam doar că o să fie puternic, așa ca mami, și perfect din toate punctele de vedere, ca orice puiuț. La scurt timp, puiul a venit. Am auzit doctorul spunând: Ține-l cu făța în jos, că face pipi! De cum a ieșit, și-a făcut simțită prezența pe lume cum a știut el mai bine.
M-am speriat în momentul în care nu am auzit niciun plânset. L-au curățat repede, iar apoi l-am auzit. A fost cel mai minunat, eliberator, perfect sentiment avut vreodată! Am simțit ca și cum un munte mi s-a luat de pe umeri! Apoi, doctorul a întrebat repede care este greutatea lui, iar medicul care l-a cântărit a spus: 2000 și…, și doctorul a spus: Și…? Și cam atât, i s-a răspuns.
Deși prematur, copilul a respirat singur
Atunci am început să îmi fac din nou griji. 2 kg era puțin, iar apoi a scăzut la 1950 de gr. Mă rugam să nu fie probleme cu plămânii sau alte probleme. Nu m-au lăsat decât să îi dau un pupic, moment în care am putut să realizez că lumea mea este el acum, și l-au dus repede în incubator.
Am rămas la Terapie Intensivă, de unde îmi venea să sar din pat și să mă duc la el. Am născut la ora 14:25, iar la ora 19 eu m-am ridicat din pat, mi s-a scos sonda și am început să mă mișc, pentru a avea forța necesară de a merge la el. Evident, nu m-a lăsat nimeni, el a rămas peste noapte la incubator, iar eu am rămas la Terapie Intensivă.
A doua zi m-au mutat în salon, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să mă duc la el să îl văd. Mă așteptam să îl văd conectat la tot felul de fire și cabluri, pentru că îmi imaginam că e mult prea micuț pentru a respira singurel, dar nu a fost deloc așa. Am ajuns la bebelușu și mă uitam în incubatoare, dar nu vedeam numele lui, iar după interacțiunea de 10 secunde avută cu el în sala de cezariană, nu știam exact cum arată.
- CITEȘTE MAI MULT: Contactul piele pe piele e o minune pentru bebeluşii prematuri!
Un pitic gălăgios și energic
Imediat a venit o asistentă și mi l-a arătat, era într-un pătuț, înfășat într-un scutecel alb, cu o căciuliță albă, având pielea albă ca spuma laptelui. Puiul meu perfect era atât de puternic încât respira singur și era sănătos tun, la greutatea aceea micuță, în ciuda faptului că era atât de fragil și firav. A fost ca acel cadou perfect din dimineața de Crăciun, momentul acela pe care știi că nu ai cum să îl uiți vreodată. A fost perfect!
A stat acolo 1 săptămână, timp în care mergeam doar eu la el, nu îl aduceau în salon. Din a 3-a zi l-am pus la sân și, pe cât de mic a fost, avea o energie fantastică. Era atât de determinat, de gălăgios, de energic, încât și asistentele se mirau. 10 zile am stat internați, 10 zile grele, căci a luat foarte greu în greutate în prima săptămână și nu făceam decât să plâng în fiecare dimineață, când mi se spunea că a luat doar 10 grame în greutate, după o zi în care toți făceam eforturi să îl hrănim cât mai mult. Abia din a doua săptămână a început să ia câte 50-60 de grame pe zi.
Primele 6 luni au fost infernale
Experiența mea a fost una cu bune și rele, recunosc că a fost traumatizantă oarecum, însa puiul meu are acum 3 ani și 6 luni, este un copil perfect normal, plin de energie, frumos, care nu lasă deloc impresia că a fost un bebeluș prematur.
Toate mamele care trec prin așa ceva să fie puternice și lor le transmit că știu cât de dificile sunt primele luni, poate primul an, până puiul recuperează, știu ce înseamnă să nu mai dormi (dormeam câte o oră pe noapte și poate una pe zi).
Primele 6 luni au fost infernale, dar apoi lucrurile se așează, iese soarele și totul intră pe un făgaș normal. Nu vă lăsați descurajate, Dumnezeu are mereu grijă ca totul să se termine cu bine și, după orice furtună, apare curcubeul!
Acum sunt însărcinată în 34 de săptămâni și 4 zile, tot cu băiețel, o minune neașteptată, căci nu am urmat vreun tratament și nu ne așteptam, și recunosc că până nu ajung măcar la 37 de săptămâni sufletul meu e tot ghem, experiența trecută lăsându-și bine amprenta. Dar cu ajutorul tot al lui Dumnezeu, o sa trecem cu bine”.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere prematură la privat, îți recomandăm să citești și:
- Naștere prematură la Turnu Severin. ”Am stat o lună în spital și am văzut cât de ușor își abandonează multe mame copiii”
- Naștere prematură în Anglia. ”Cele 15 zile de naveta ca să îmi văd copilul au fost devastatoare”
- Naștere prematură la Suceava. „Dacă puteam deschide geamul de la salon, m-aș fi aruncat”
- Nașterea unui prematur la Polizu. „Fugiți de această maternitate! Se poartă oribil cu mamele de prematuri!”
- Mamă de prematuri: ”Am locuit trei luni în spital, cu gemenii conectați la aparate”
