Naștere prematură la maternitatea Giulești. „Am fost la un pas sa-mi pierd copilul. Personalul de acolo e de nota 11”

Mama a făcut infecție urinară, iar aceasta a provocat nașterea prematură.

Theodora Fintescu, redactor
Băiețelul s-a recuperat perfect.

O cititoare Totul Despre Mame care a trecut printr-o naștere prematură la maternitatea Giulești ne-a scris despre experiența ei emoționantă din această maternitate și despre lupta pentru viață a fiului ei. Mama a ajuns la Giulești foarte speriată, după ce nu mai simțise timp de câteva zile mișcările fătului. Redăm povestea de naștere prematură la maternitatea Giulești așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Am citit atâtea povești frumoase. Experiențe fericite sau cu final tragic. Povestea mea este cu final fericit, datorită îngerilor de la Maternitatea Giulești. În octombrie 2013 am rămas însărcinată, la vârsta de 34 de ani. Am mers pentru confirmarea sarcinii și pentru monitorizare la un medic cunoscut în Ploiești. Din păcate, interesul pentru mine, ca pacientă, era aproape nul, asta după ce am refuzat să fac amniocenteză.

La fiecare control, se ocupa alt doctor de mine

Mi-a spus de la prima vizită să merg să fac amniocenteza la București, la o clinică indicată de el, pe motiv ca am 35 ani și riscul pentru sindrom Down este crescut. Primele analize nu au indicat nici cel mai mic risc de sindrom sau alte probleme, asa că, știind că presupune și un risc de a pierde sarcina, am refuzat amniocenteza

În 7 luni de sarcină, mi-a făcut personal ecografie sau control doar de 3 ori. De câte ori mă duceam, se ocupa alt doctor de mine. La un moment dat, l-am rugat să se uite la rezultatul analizelor, pentru a observa dacă este vreo problemă. Mi-a spus scurt că analizele sunt mai bune decât se aștepta. 

Deși la ecografie părea bine, nu îl mai simțeam mișcând

În săptămâna 32, am simțit că nu mai mișcă bebe. Alarmată, am luat legătura cu asistenta, care era mâna lui dreaptă. M-a chemat la maternitate, m-a pus la aparat și a spus că bebe este bine, că îi bate inima. Mi-a făcut programare pentru următoarea săptămâna, miercuri. Băiețelul meu era fan mașini de când era în burtica mea. Cum urcam într-un vehicul, cum începea să se miște. Așa mi-am dat seama că este ceva în neregulă. Nu mai mișca nici măcar în mașină.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

M-am dus următoarea săptămână la control. Mi-a făcut ecografie, mi-a făcut control pe masă și m-a trimis acasă, spunându-mi că totul este în regulă și că ne vedem peste o lună. Am plecat supărată și hotărâtă să caut alt medic, dar nu a mai fost cazul. Vineri dimineață, la 6, m-a trezit soțul spunându-mi că este patul ud. Inițial, am crezut că am făcut pe mine. Chiar mă mustram în gând, cum de n-am simțit nimic. Numai că era prea mult lichid și în secunda următoare am realizat că s-a rupt apa.

În maternitatea din Ploiești nu era niciun incubator disponibil

Am făcut un atac de panică și plângeam, putând să spun doar: „Este prea devreme! Este prea devreme!” A chemat soțul Salvarea, care a sosit mai repede ca un taxi. Doamna de pe Salvare încerca să mă liniștească, dar nu avea pe cine. Plângeam și spuneam că este prea devreme. Ajunsă la maternitate, medicii și asistente s-au ocupat de mine cum au știut mai bine, nimic de reproșat. 

După controale și ecografii, au realizat că este posibil ca bebelușul să aiba nevoie de incubator, dar în maternitate nu mai era nici unul disponibil. Au început să sune la maternitățile din București. În sfârșit, cei de la Giulești au acceptat să mă primească, deși nu aveau nici ei loc. La ora 11.00, am plecat din Ploiești cu o ambulanță care venea de la Câmpina cu un copil. Au lăsat copilul la un spital din București și la ora 14.00 am ajuns la Giulesti. 

Copilul a intrat în suferință fetală

Acolo am fost preluată imediat de dr. Oproiu Irina, care mi-a făcut ecografie și s-a uitat pe dosarul cu analizele de la începutul sarcinii. Verdictul? Infecție urinară, placenta îmbătrânită. Bebe nu se mai misca pentru că nu mai avea putere, nu mai primea nutrienții necesari. M-au pus la aparate și la 17.00 am intrat în operație, deoarece copilul intrase în suferință fetală. 

Pe 23 mai 2014, la 17.25, s-a născut puiul meu mic și puternic, de 1,640 kg și 41 cm, Nikolas Daniel. L-am auzit țipând, dar nu l-am văzut. Au fugit cu el pentru că a fost nevoie de manevre de reanimare. Ventilație mecanică cu balon și masaj cardiac. Scor APGAR 6/7/8. Nu am știut atunci, pentru că nu mi-au spus. Nici nu prea mai aveau cui să spună, pentru că m-au dus la Terapie Intensivă și până a doua zi la 6 nu am știut de mine. Am citit acasă, pe fisa de externare. Plâng de câte ori o citesc, pentru că nu-mi vine să cred cât a suferit mititelul și că am fost la un pas să-l pierd.

Nikolas Daniel, în primele zile de viață

Am stat 3 săptămâni cu el, revenindu-și repede și așteptând să ia în greutate. Cât am stat în maternitate, am fost tratată cum nu se poate mai bine. Tot personalul este de nota 11 și pune binele copilului și al mamei pe primul loc. Am plâns mult, mai ales că și părinții mei erau internați în spital. Tata, la Fundeni și mama la Spitalul Județean din Ploiești. 

Acasă, evouția lui a fost uimitoare

Mai mult ca sigur am avut depresie, dar nici măcar nu am avut timp să mă gândesc la asa ceva.  Aveam un pui mic, de care trebuia sa am grija. De fapt, acest gând m-a făcut să merg înainte. La externare, avea 1,950 gr. Ajunsi acasă, evoluția a fost una fulminantă. Pe zi ce trecea, era mai bine, mai vioi, mai activ.

Acum, la aproape 8 ani, este un băiețel foarte inteligent, empatic și iubitor. La 2 ani și un pic a devenit interesat de litere, întrebându-mă tot timpul: „Ce schie acolo?”

La 3 ani a început să citească primele cuvinte. La 5 ani, deja vorbea în engleză și citea. Acum, pasiunile lui sunt: mașinile, avioanele, muzica, corpul uman, bicicleta, geografia. Este o mică enciclopedie ambulantă, cu care poți discuta despre orice.

Pentru mine, el este miracolul meu și motivul pentru care trăiesc, după ce, în 3 ani și jumătate mi-am pierdut ambii părinți. Sprijinul meu a fost soțul, un om extraordinar și un tată cum nu se poate mai devotat”. 

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere prematură la maternitatea Giulești, te invităm să citești și:

Îți recomandăm și

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa