Cititoarea noastră Nicoleta, care a avut parte de o naștere prematură la Iași, ne-a scris povestea sarcinii, a nașterii și a perioadei complicate prin care a trecut post partum, alături de băiețelul ei prematur. Nicoleta vrea să le încurajeze pe mamele de prematuri și să le arate cât de puternic a fost băiețelul ei și cum a reușit să supraviețuiască, în ciuda greutății mici pe care a avut-o la naștere și a complicațiilor suferite. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Mă numesc Nicoleta și vreau să vă povestesc parcursul sarcinii și al nașterii copilului meu, o minune a lui Dumnezeu, căci așa îi și spun de când s-a nascut, „Dominic Al lui Dumnezeu”. În 12.12.2022 am aflat că sunt însărcinată, după 8 luni de așteptare și rugăciune.
Medicul nu reșea să vadă stomacul copilului
Credeam că o să am o sarcină ușoară, pentru că până la 23 de săptămâni nu am avut nicio problemă. Nici măcar grețuri sau pofte. Mergeam la control destul de des și totul era ok. La 23 de săptămâni, în 24.04.2023, aveam prima morfologie la Iași. În timpul examinării, doctorul mi-a spus că în mare parte e totul bine, dar era îngrijorat puțin că nu vedea stomăcelul. După ce a analizat mai bine, a spus că e ok, iar în final mi-a spus că am colul scurtat, de 8 mm, și că trebuie să merg de urgență acasă, la Dorohoi, să fiu cusută sau să mi se pună pesar.
Ajunsă înapoi la Dorohoi, mi s-a pus un pesar și am primit recomandarea de repaus total la pat. A doua zi, primesc un apel de la dna doctor, care îmi spune că a fost sunată de medicul de la Iași în legătură cu stomacul bebelușului și m-a chemat de urgență la spital. Acolo, mi-a spus toate riscurile pe care le-ar implica lipsa stomacului sau o dimensiune prea redusă a lui, ceea ce m-a speriat foarte tare. Am plâns în acele zile cum nu am plâns în viața mea.
Mergeam doar până la baie și înapoi
După două zile de stat în spital, s-a văzut la ecograf și stomăcelul. Era totul bine. A urmat verificarea colului și vestea care m-a dărâmat: eram dilatată 3 cm și nu aveam cum să duc sarcina mai departe cu o astfel de dilatație. Am fost sfătuită să scot pesarul, pierzând astfel copilul, sau să merg înapoi la Iași sau la Suceava, cu riscul de a pierde copilul pe drum. La Dorohoi sunt medici buni, dar nu există aparatură necesară pentru astfel de cazuri. De frică, am refuzat să merg, dar nici nu am vrut să scot pesarul. Am cerut externare pe propria răspundere. Am stat acasă 4 zile, la pat, și, cu încurajările familiei, am decis apoi să plec la Iași, acolo având cele mai multe șanse de reușită.
Am plecat cu spaimă, dar am ajuns cu bine. Am fost internată și am stat doar la pat. Singurul meu drum era până la baie și înapoi. Vizitele nu erau permise atunci, a fost îngrozitor. Căldura era insuportabilă, mă enervam de la orice, nici apelurile de la familie nu le mai suportam. Credeam că nu o să mai treacă perioada aceea. La Maternitatea „Cuza Vodă” am dat de îngerii noștri păzitori, trei doctori care au luat cele mai bune decizii pentru noi.
Bebelușul m-a ajutat să uit de dureri
După mult tratament, antibiotic, injecții și perfuzii (la un moment dat nu mai aveam vene unde să mi le facă) am reușit să duc sarcina până la 28 de săptămâni. După ce mi s-au fisurat membranele, doctorii mi-au zis că o sa mai rezist câteva zile și așa a fost. Am rezistat așa până la 29 de săptămâni și 4 zile, când am fost programată pentru cezariană din cauza riscurilor prea mari.
În 09.06.2023, am trecut prin toate emoțiile, de la frică la fericire și spaimă. Preotul de la maternitate m-a spovedit și împărtășit înainte de naștere. Operația de cezariană a fost grea, cu dureri după, dar bebelușul meu m-a ajutat să trec peste. Nici nu m-am putut gândi prea mult la durerea fizică, gândul meu era doar la el și la viitorul lui. L-am născut dimineața la 08:24 și a avut 1, 670 kg. Eram fericită că avea destul de mult pentru vârsta lui, dar nu știam ce va fi după, existând atât de multe riscuri.
După 11 zile, a început să primească lapte
După naștere, l-au dus la etajul 6, unde sunt prematurii, și l-au pus în incubator. În acea zi, m-am rugat de o asistentă să mă lase să mă duc la el. M-a ajutat ea, cu un scaun cu rotile, și am ajuns la el la ora 22. Am avut voie 1 minut să îl văd. Era plin de furtunașe, dar atât de frumos! Am stat 7 zile în spital, timp în care l-am văzut de trei ori pe zi. Doctorii nu îmi spuneau nimic concret, pentru că nu aveau cum să știe cum va evolua.
Erau multe mame cu situație asemănătoare, ne încurajam una pe alta și încercam să ne agățăm de orice speranță. Singurul lucru pe care îl întrebam era câte grame are. Slăbise până la 1, 200 kg, mult mai mult decât era cazul, dar, mai grav decât atât, era că nu reușea să respire fără mască de oxigen. După 11 zile a început să ia în greutate și au început să îi pună câte 1 ml de lapte prin furtunaș. A fost o bucurie imensă când am văzut că a început să accepte laptele și că i se poate crește cantitatea, de la 1 ml la 5 ml și, ușor, ușor la 50 ml.
Nu îl puteam vedea din cauza lacrimilor
După două săptămâni de Terapie Intensivă Neonatală, a fost mutat la prematuri. Acolo am putut să îl ating și să îl țin de mânuță, iar apoi chiar să îl iau în brațe. A fost ceva divin. Îmi era așa ciudă pe mine că plângeam atât de tare încât nu puteam să îl văd de lacrimi! Acolo au fost primele noastre momente împreună: prima mângâiere, primul ținut în brațe, primul scutec, primul biberon. Toate m-au uns pe suflet după o lungă așteptare.
Am făcut mii de km la el, și pe jos și cu mașina, asta până în 28.07.2023, când minunea noastră a venit acasă, iar de atunci ne umple inimile de fericire. Un prematur este, într-adevăr, mai sensibil, dar are o putere și o ambiție cu care te surprinde zilnic. Dominic Tiberiu m-a făcut să uit fiecare zi grea pe care am trăit-o atunci și chiar pot spune că aș mai trece de multe ori prin asta pentru el.
Am scris povestea pentru mămicile care se află într-o situație asemănătoare. Acum știu câte mămici nasc prematur în fiecare zi, din păcate. Vă asigur că, atunci când bebe va fi acasă, veți uita suferința! Nici nu știți cât de puternice suntem! Credeți în Dumnezeu! Fiecare lecție e pentru un viitor mai bun. Și trebuie să știți că totul are un final până la urmă, chiar dacă atunci, în acele momente, parcă nu îl vedem. Nu vă neglijați și ascultați-vă instinctul!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
