Naștere prematură la Cantacuzino: „Medicul a spus: «Primele 2 tăieturi le vei simți, pentru copilul tău. Trebuie să îl salvăm!»”

Tratamentul cu dexametazonă a ajutat-o pe fetiță să se acomodeze mai ușor la viața extrauterină.

Theodora Fintescu, redactor
prematurin incubator
Când s-a declanșat travaliul, mama a fost trimisă de urgență de la spitalul din Oltenița în București.

O cititoare Totul despre Mame ne-a scris povestea ei de naștere prematură la Cantacuzino, maternitate la care a fost trimisă de medicii din Oltenița, când au constatat că gravida a intrat în travaliu la doar 33 de săptămâni. Redăm povestea de naștere prematură la Maternitatea Cantacuzino, din București, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Povestea noastră a început în noaptea de 23 octombrie 2021, când aveam doar 33 de săptămâni şi 3 zile de sarcină. În urmă cu doi ani, fusesem diagnosticată cu discopatie vertebrală lombară şi început de hernie de disc. Fiind foarte tânără, mi s-a zis că dacă nu accept operația, nu pot duce o sarcină la sfârşit aşa cum ar trebui. Am refuzat, deoarece oricum aș fi putut duce o sarcină doar la patru ani după operație și nici atunci nu ar fi fost vreo garanție.

Când a auzit medicul că am scurgeri abundente, m-a trimis urgent la spital

În fine, am refuzat operația, iar după 2 ani a apărut şi sarcina mult aşteptată. În afara faptului că m-au durut spatele si picioarele îngrozitor pe timpul sarcinii, totul a decurs perfect. Cu o săptămâna înainte de naștere, am avut programare la medicul care îmi monitoriza sarcina. Toate bune şi frumoase, doar că bebelina mea era poziționată invers, adică avea capul sus, între coaste, si picioarele jos. Așteptam să se întoarcă în orice moment.

În noaptea de 23 octombrie, a început să îmi curgă un lichid. Fiind la prima sarcină, mă gândeam că e normal să se întâmple asta. Fiind poziționată jos, mă gândeam că mă apasă pe vezică și de acolo scurgerea. În dimineața de 24 octombrie, i-am zis soțului să nu meargă la muncă, pentru că aveam un sentiment ciudat. Nu a luat în seamă ceea ce i-am spus și a plecat.

Scurgerile deveneau din ce în ce mai abundente, așa că mi-am sunat doctorul, care mi-a zis să merg de urgență la camera de gardă a spitalului din Oltenița, că ceva nu e în regulă. Dânsul nu era în țară în acel moment. Am plecat spre spital, acolo am așteptat două ore pe hol din cauza aglomerației, iar după control medicul a constatat că se rupseseră membranele și aveam dilatație 3 cm.

După trei nopți petrecute în spital, a început nebunia

În Oltenița nu puteam rămâne, având în vedere ca aveam doar 33 de săptămâni și as fi născut prematur, așa că am fost nevoită să plec de îndată la Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, la recomandarea doctoriței de gardă. M-am internat în aceeași zi, am urmat un tratament cu dexametazonă pentru dezvoltarea plămânilor copilașului, iar după doar trei nopți a început nebunia.

În dimineața de 27 octombrie, la ora 4:00, am simțit de parcă a aruncat cineva o găleată de apă pe mine, de la brâu în jos. Mi se rupsese apa. Am fost la baie, am reușit să mă schimb, m-am pus înapoi în pat şi s-a întâmplat același lucru. fetița trebuia să stea cât mai mult în burtică pentru a i se dezvolta plămânii şi pentru a putea să respire fără oxigen. Dintr-odată, am simţit cum mă bătea cu picioruşele, ca şi cum încerca să scape dintr-o temniță.

Am sunat la asistente, au venit să mă controleze și dintr-o dată una dintre ele s-a albit la față şi i-a şoptit celeilalte ceva ce nu voia să aud eu. În acel moment, am simțit cum cade cerul pe mine. Am întrebat ce se întâmplă şi dacă totul este în regulă. Încercând să mă calmeze, mi-a spus că e totul bine, să stau liniştită, să nu mă mişc deloc şi, mai ales, dacă îmi vine să împing, să n-o fac.

Simțeam că mă prăbușesc

Într-o fracțiune de secundă a venit o echipă care m-au luat pe sus, nici nu am avut timp să reacționez. M-au dus în sala de operații, mi-au făcut anestezia și am auzit un glas de femeia care mi-a spus: „Primele 2 tăieturi le vei simți, pentru copilul tău. Trebuie să îl salvăm!”. În acel moment, nu mai gândeam nimic, parcă totul se năruise în jurul meu, nu mai vedeam nimic.

Unele asistente încercau să îmi pună o perfuzie, alta masca de oxigen, alta un cearșaf deasupra gâtului, să nu vad ce se întâmplă. Din păcate, branula pe care o aveam deja se înfundase. A fost un haos total. Nu mai zic de senzația pe care am avut-o când bisturiul mi-a perforat pielea. Nu am apucat să zic decât atât: „Doamne , dacă se întâmplă ceva cu mine, măcar lasă-mă 2 secunde să-mi vad fata, apoi fă ce vrei!”. După asta am amorțit, simțeam doar cum umblă în mine.

Operația a durat o oră. După 10 minute a fost extras copilul, iar în următoarele 50 de minute m-au cusut. Mi-au arătat doar puțin copilul, apoi l-au dus pentru a-l aspira și pentru restul îngrijirilor. Simțeam că nu mai am nicio putere, că mă prăbușesc pur şi simplu. După ce au terminat de cusut, m-au pus pe un pat, cu un sac de nisip pe burtă, care era groaznic. Mi-au făcut perfuzii peste perfuzii, şi, într-un final, mi-au adus şi telefonul să anunț acasă. După aceea am reușit să adorm, iar când m-am trezit trebuia să mă ridic în picioare pentru a merge să văd fetița.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

În prima zi nu am putut să o iau în brațe

Simțeam cum toate organele mele pluteau, parcă o luau la vale, era un haos total. Am aflat că trebuie să urc un etaj pe scări pentru a-mi vedea copilul, lift nu era. Fiecare treaptă urcată a fost un coșmar. Când am ajuns la secția Neonatologie 1 și am întrebat de copil, am aflat că era în cealaltă secție, adică jos, chiar lângă sala de nașteri. Am coborât, iar o doamnă m-a condus la prințesa mea. Doamne, aveam nişte emoții şi dureri … cumplite. Văzând-o, am uitat de orice durere, parca Doamne Doamne mi le luase cu mâna.

Am stat puțin de vorbă cu ea, i-am spus că ştiu prea bine cât de puternică este şi că totul va fi bine. Nu am putut să o iau în brațe în acea zi. În următoarea zi, abia aşteptam să mă duc să o văd, cu speranța că de data aceasta o voi ține şi în brațe. Fix aşa a fost. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu a avut nevoie de oxigen şi a putut respira singurică. Cu toate acestea, a fost ținută în incubator și i s-a monitorizat saturația timp de 7 zile. Apoi, au mutat-o la etajul 1, la cealaltă secție de neonatologie, unde erau doar pătuțuri simple, fără incubatoare şi aparatură pe lângă.

În ziua de 8 noiembrie (luni), a venit medicul neonatolog și mi-a spus să anunț familia să vină după mine, că ne va externa. A mai spus că nu sunt motive de îngrijorare și era nevoie de pătuțuri libere pentru alți prichindei care erau pe drum. Doamne, eram cea mai fericită, nu îmi doream nimic altceva decât să fim sănătoase amândouă şi să ajungem mai repede acasă! Nu pot descrie sentimentul eliberării. După două săptămâni de stat în spital, neavând voie măcar să ieşim afară la aer, a fost unul waw!

Micuții prematuri sunt niște luptători, iar mamele lor, eroine

Ajunse acasă, surpriză! Fata mea era atât de opărită jos, încât i se luau fâşii de piele la băiță. Ce coşmar! Sărăcuța plângea atât de tare când făcea pipi, încât pur şi simplu rămânea fără aer. Am încercat toate cremele posibile, până când am auzit de un unguent care face minuni, iar după 4 zile problema a dispărut. Apoi, au apărut colicii. Simțeam că înnebunesc pur şi simplu. De când venea noaptea şi până dimineața la 4-5, plângea în continuu.

Aşa am dus-o până la 2 luni când, printr-o minune, am descoperit că suzeta o ajută împotriva colicilor. Acum are 3 luni şi deja începe să gângurească, să râdă, să se joace. Sfatul meu pentru viitoarele mămici de prematuri este să nu se dea bătute niciodată, să aibă încredere în micuții lor, ei sunt luptători, iar mamele, eroine”.   

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere prematurră la Cantacuzino, îți recomandăm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa