O cititoare Totul Despre Mame, care a trecut printr-o naștere naturală la Timișoara, Maternitatea Bega, ne-a scris experiența ei în această unitate medicală de stat, cu bune și cu rele. A avut parte atât de personal implicat și dornic să ajute, cât și de asistente reci și nepăsătoare. Redăm povestea nașterii, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am născut în pandemie, la două săptămâni după ce spitalul Bega a trecut din zona roșie în cea verde și s-au reluat internările pentru toate pacientele, nu doar cele cu Covid. Sarcina mea a fost una dorită și ușoară, însă când mă apropiam de finalul perioadei prematurității i-am spus medicului că nu cred că voi reuși să nasc la termen. Eu am fost un copil prematur și pur și simplu simțeam că se va întâmpla la fel și în cazul copilului meu. Simțeam că vine.
Primele asistente care m-au controlat au fost foarte drăguțe
Doctorul spera totuși să mai treacă măcar două săptămâni ca să ies din prematuritate. Joi ne-am văzut la control, iar duminică dimineața l-am sunat, anunțându-l că mi s-a rupt apa. Dormeam, când s-a auzit un poc și a început să curgă. La 8 dimineața eram la ușa spitalului. Mi s-a făcut test rapid (negativ) și apoi am intrat în camera de gardă, unde mi s-a recoltat pentru PCR.
Asistentele, foarte drăguțe, m-au controlat și au confirmat că voi naște prematur. Îmi pare rău de cele două femei venite după mine, pentru că am umplut de lichid amiotic oriunde am stat. M-au dus într-un salon de la parter, unde am fost singură. Femeia de serviciu m-a lăsat cu ușa și geamul deschis, iar după șase ore în care nu s-a întâmplat nimic, au decis să mă mute în camera de pretravaliu. Nasul deja mi se înfundase.
Am vomitat de 10 ori
M-au verificat din oră în oră, colul nu se dilata și contracțiile erau ușoare. Îmi doream să experimentez nașterea naturală. La miezul nopții, nu aveam niciun fel de dilatație. În acea noapte, a intrat pe tură o moașă pe care am apreciat-o din tot sufletul. La 2 dimineața, au început adevaratele contracții. Primele 2 ore au fost suportabile, doar dureri. Însă au apărut și durerile mele vechi de coloană (în urma sportului nautic și a unei deplasări de disc), care mi-au provocat stomacul să se răscoale. Venea o contracție, apărea și senzația de vomă.
Am vomitat de 10 ori, iar moașa de pe tura de noapte, când îmi auzea patul, intra la mine și îmi oferea tava unde vomam. O spăla și îmi povestea anumite lucruri despre sport și cât mă aprecia, până mă linișteam și adormeam la loc. La 7 dimineața s-a schimbat tura. Erau 24 de ore de când mi s-a rupt sacul amiotic, iar eu aveam dilatație 1 și adormeam imediat după contracție.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Urlam la fiecare contracție
Au venit noile asistente și, nepăsătoare, au început să vorbească, cu ușa deschisă spre patul pe care agonizam, despre papuci. Atunci am hotărât să mă exteriorizez. La fiecare contracție urlam, dar numai ca să nu le aud. Credeți că m-a verificat cineva? Nu. Ba chiar au închis ușa. A venit medicul de gardă și apoi medicul meu. Unul a zis să aștept, celălalt să mi se pună dilatatoarele urgent ca să nasc și să vină anestezista pentru epidurală.
Au ascultat de ginecologul meu și mi-au pus, însă a durat până să vină anestezista. Doamna, în vârstă fiind, a considerat pregătirea operațiilor de cezariană mai importante decât o gravidă cu apa ruptă de 26 de ore. I-am spus medicului că nu mai rezist și că doresc să se termine situația. M-a liniștit și într-un final, cu o față acră, a venit anestezista, deranjată parcă că trebuia să-mi facă epidurala. Eram epuizată. Aveam 2 ore de somn în ultimele 27 de ore și dureri inimaginabile.
Un moment jenant
Familia mea nu știa nimic din ceea ce se întâmplase peste noapte, deoarece nu mă puteam mișca să ajung la telefon, care era de partea cealaltă a patului. Am adormit pe umărul asistentei în timpul epiduralei, nesimțind acul. M-au pus înapoi pe pat, durerile se diminuau, fața mea se relaxa. Simțeam cel mai bun lucru din viață, cele mai slabe contracții din ultimele ore. Am reușit atunci să vorbesc cu mama și să o calmez, fiind pregătită să vină peste doctori, cu tot cu soț, care se afla în curtea spitalului.
Cele 2 asistente indiferente au venit să mă verifice. Au văzut că am vezica plină și m-au rugat să mă așez pe o găleată pe care era pusă o pungă de gunoi, să elimin urina, ca nu cumva să fac pe doctor. Am înțeles cu nu ar fi fost o situație plăcută și m-am așezat cu greu și cu rușine.
Nouă persoane îmi priveau intimitățile expuse
M-au pus pe pat, iar asistenta doctorului mi-a explicat cum să poziționez fătul să ajungă la col. Totul s-a desfășurat promițător, apoi m-au pus să merg spre sala de nașteri, unde se aflat doctorul, trei neonatoloage, trei asistente și cinci rezidenți. Am mulțumit cerului că aveam forță mare în brațe și puteam să mă urc pe scaun. În 3 minute am născut. Fără urlete, fără agonisire, dar extrem de deshidratată. După 28 de ore de travaliu, la 8 luni și 11 zile de sarcină. Copilul se născuse vânăt, dar țipătul lui de câteva secunde a fost mirific.
Eram fericită, nu mai aveam contracții, nu mă mai durea nimic. Mi-am sărutat copilul, iar apoi a fost luat de neonatoloage. Am rămas cu 9 persoane care îmi priveau intimitățile expuse, nepăsându-mi de tot ce se întâmpla în jur. Lucrez în domeniul medical și înțeleg că este nevoie de practică în domeniu.
Am început în curând să-mi trag nasul și să tușesc, iar la plecarea acasă, după 5 zile, eram răcită. Am fost dezamăgită că nu aveau un scaun pentru alăptare destinat femeilor care au născut natural, am putut alăpta doar stând culcată pe o parte. Atât eu, cât și băiețelul, născut cu 2,670 kg, am primit antibiotic. Din păcate, am cunoscut asistente și rezidenți care sunt nepăsători la clipele de agonie ale gravidelor, neînțelegând de ce au ales să fie acolo. Însă îi mulțumesc moașei din acea noapte și doctorului, care a făcut totul să pot naște cât mai repede. Nu mi-e teamă de încă o naștere naturală, ci de cadrele medicale incapabile să își exercite umanitatea și cunoștințele”.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere naturală la Timișoara, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la maternitatea Odobescu din Timișoara. „Am doar cuvinte de laudă pentru personalul medical”
- Naștere la maternitatea Bega, Timișoara. „Poți primi și la stat respectul cuvenit, fără să plătești”
- Naștere la spitalul Bega, Timișoara. „Copilul a stat prea mult fără lichid, iar după externare a făcut convulsii și medicii au descoperit un cheag pe creier”
- Naștere la Timișoara. „Am născut în spital, ajutată doar de partenerul meu. Până a venit medicul de gardă, fetița mea a devenit înger”
