Naștere naturală la Slatina, cu făt de 5 kg. „La 39 de săptămâni, am fost preluată de o doctoriță cunoscută printr-un grup de mame ”

Nașterea a avut loc în pandemie, așa că mama nu a primit copilul decât după sosirea rezultatului negativ la testul Covid.

Theodora Fintescu, redactor
nou nascut de 5 kg
Nașterea a fost grea, dar mămica a uitat tot greul imediat ce și-a ținut băiețelul în brațe.

Cititoarea noastră Cristina ne-a trimis o poveste de naștere naturală la Slatina, în pandemie. Înainte de naștere, medicul care i-a monitorizat sarcina a sfătuit-o să nască cu doctorul de gardă, însă Cristina a evitat acest lucru, dat fiind faptul că știa că fătul este mare și că ar putea avea nevoie de mai mult sprijin. Băiețelul a avut aproape 5 kg, la fel ca frații lui, născuți cu 11, respectiv 13 ani în urmă.

„Numele meu este Cristina și am născut în octombrie 2020 la Spitalul Județean Slatina. Povestea mea de naștere este una foarte deosebită, deoarece, fiind a treia naștere, nu mi-a fost frică să nasc natural, din contră, eram nerăbdătoare să îl aduc pe lume pe Prâslea al meu. 

Am ales monitorizarea la clinică privată

Celelalte doua nașteri au fost grele, deoarece copiii mei au avut în jur de 4,5 kg. Și această sarcina se anunța mare, deoarece la toate ecografiile el apărea cu două săptămâni mai mare. Pe perioada sarcinii, am fost la control la o doamnă doctor din spital, care profesa și la o clinică particulară, iar eu am preferat să merg la clinica privata să mă vadă, să mă simt mai în siguranță.

Totul a fost perfect până în săptămâna 37, când doamna doctor mi-a spus că dumneaei este în concediu medical, ne vedem peste două săptămâni, iar dacă am probleme să mă prezint la Urgențe. Am înțeles pe moment, dar, când am încercat să iau legătura cu dânsa, la 38 de săptămâni și 4 zile, mi-a spus că i s-a prelungit concediu și nu mă mai poate asista la naștere. Bun, am rugat-o să mă recomande altui doctor cu care să nasc, însă dumneaei a zis că nu are cui să mă recomande și să merg să nasc cu medicul de gardă.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Eu, știind că am sarcină mare, cu făt mare, nu avem cum să merg să nasc cu doctorul de gardă, poate doctorul de gardă era într-o operație de cezariană în momentul în care eu trebuia să nasc. În fine, am început să întreb în stânga și în dreapta dacă cunoaște cineva din apropiații mei un medic care m-ar putea ajuta.

Naștere naturală la Slatina. Medicul mi-a rupt membranele

Datorită unor mămici de pe un grup am reușit să iau legătura cu o doamna doctor de nota zece, care m-a preluat și cu care am și născut. Dânsa m-a preluat în săptămâna 38 și 5 zile și după primul consult mi-a spus că dacă pâna vineri (atunci fiind luni) nu nasc, să merg la spital să mă vadă.

Am avut contracții și miercuri seară și joi seară, însă m-au lăsat la Nospa. Vineri, când am ajuns la control, doamna doctor mi-a zis că a început travaliul, că sunt dilatata 2 cm și că mă internează să nasc. Zis și făcut, am mers la mașină să îmi iau bagajul și să îmi iau la revedere de la soț.

Pe la ora 12.00 m-am internat, mi-a luat analize pentru testul Covid și la ora 14.00 doamna doctor a hotărât să îmi declanșeze nașterea, să îmi rupă membranele, ca să grăbească travaliul. La ora 17:55 a venit pe lume minunea de 4,930 grame și 57 centimetri. A fost foarte greu, dar când i-am auzit plânsul am uitat de toată durerea și îmi doream să îl iau în brațe mai repede.

Însă, din cauza pandemiei, nu îți dau copilul până nu îți iese testul negativ, iar eu am primit copilul a doua zi la ora 17:00.  Pentru mine a fost o naștere grea, dar și mult așteptată de către toată familia (fetita mea de 13 ani și băiatul de 11 ani)”.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere naturală la Slatina, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa