Naștere naturală cu complicații. „Când am eliminat placenta, mi s-a desprins uterul. Am trecut prin 3 operații în două zile”

Din cauza complicațiilor suferite la naștere, mămica nu va mai putea face și alți copii.

Ileana Mirescu
femeie in operatie
Nașterea a decurs bine până în momentul eliminării placentei.

Cititoarea noastră ne-a trimis o poveste de naștere naturală cu complicații, în urma căreia medicii au fost nevoiți să îi scoată uterul și colul. Nașterea a avut loc în Germania, travaliul și expulzia au decurs bine, însă odată cu expulzia placentei, lucrurile s-au complicat. Redăm povestea de naștere naturală cu complicații, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

”Azi m-am decis să vă scriu povestea mea de naștere în Germania. Totul a început cu un ultim control în cabinetul ginecologului (zic ultimul pentru ca eram trecută de termen). Doctorița a descoperit că tensiunea mea era mare. Am primit o trimitere către spital, trimitere care a însemnat internarea mea pentru supraveghere.

A urmat o altă serie de CGT în spital și constatarea că bebe avea să vină pe lume următoarea zi. În noaptea acea nu am reușit să mă odihnesc prea mult, deși, dacă aș fi stiut ce avea să urmeze, cred că aș fi încercat să mă odihnesc.

Travaliul mi-a fost declanșat cu ajutorul unui gel

Următoarea zi a început tot cu un CTG și cu discuții legate de naștere, cu medicul de gardă. Având în vedere că eram trecută de termen, doctorul m-a întrebat dacă sunt de acord să pornim travaliul. După ce am discutat cu medicul, l-am sunat pe soțul meu, să îl anunț că bebe al nostru avea să vină pe lume în acea zi, așa că, după ce a lăsat totul în ordine acasă cu băiatul cel mare, a venit în grabă la spital, unde am stat iarași la discuții cu medicul.

Am intrat în sala de nașteri și mi-a fost aplicat un gel, pe cale vaginală, pentru a-mi declanșa travaliul. Tot ce am avut de făcut după a fost să așteptam. Contracțiile au început să apară la scurt timp, totul decurgea normal, așa că am hotărât ca soțul să se întoarcă acasă la băiatul cel mare.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Când dilatația a fost de 7 cm, moașa mi-a spus să îmi sun soțul și să îl anunț să vină la spital, pentru că bebe urma să își facă apariția. Totul a decurs normal, deși aveam dureri foarte mari. Faptul că l-am avut pe soțul meu lângă mine m-a făcut să mă simt cât de cât bine. Moașa s-a purtat și ea exemplar de la început și până la nașterea celui mic.

Sala de nașteri s-a umplut de doctori și asistente

Nașterea a decurs destul de repede, dar totul avea să se schimbe după ce bebe a venit pe lume. Dacă unele mămici se bucură de puiuții lor imediat după nașterea lor, la mine situația nu a stat exact la fel. Eu am reușit să mă bucur de puiuțul proaspăt venit pe lume doar vreo 2 minute, apoi a venit momentul în care a trebuit să elimin placenta și de acolo lucrurile au luat-o razna.

Se pare că în momentul în care a trebuit să împing pentru eliminarea placentei s-a desprins și uterul. Tot ce îmi amintesc este că sala de nașteri s-a umplut cu medici și asistente. Soțul meu era în continuare lângă mine, dar prea multe nu am reușit să vorbesc cu el, pentru că știam că lucrurile s-au complicat și că nimic nu va mai fi bine din acel moment.

Am fost anunțați că trebuie să fiu băgată în operație de urgență. După ce am ajuns în sală, s-a încercat o operație vaginală pentru atașarea uterului, operație care a eșuat. În momentul în care m-am trezit, eram într-o sala de Terapie Intensivă, cu multe aparate lipite pe mine.

Am fost transferată la alt spital

Medicii au încercat să facă de toate, dar se pare că hemoragia nu dorea să se oprească, fapt care a dus la transfuzii de sânge constante, dar fără niciun rezultat. Soțul a stat toată noaptea la spital în așteptarea veștilor, vești care nu au fost deloc bune. A trebuit să fiu transferată la alt spital și acolo a urmat o altă operație, de data aceasta abdominală.

Nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat, știu doar că m-am trezit din nou în Terapie Intensivă și că am fost intubată. După ce mi-am revenit, am aflat de la medici că au făcut tot posibilul să îmi salveze măcar colul uterin, uterul fiind eliminat la a doua încercare (scriu a doua pentru că la prima operație, cea vaginală, s-a încercat prinderea lui la loc), dar se pare că nici de această dată nu am avut noroc.

A fost nevoie de o a 3-a operație, în care a fost eliminat și colul, ceea ce înseamnă că nu mai pot face copii. După această ultimă operație, lucrurile au revenit la normal, iar eu am început să îmi revin încet, încet. Cu toate acestea, sunt bucuroasă că am reușit să mă ocup de puiul meu și să îl alăptez.

Mămici, nu mai criticați!

Mutarea în salon mi s-a părut mai dificilă, pentru că din acel moment a trebuit să mă mobilizez și să încep să fac mișcare, să mă pun pe picioare. La acest capitol m-am descurcat destul de bine, dar poate și din dorința de a ajunge cât mai repede acasă. Azi pot spune că suntem bine și eu și bebe. Tot ce ne rămâne de făcut, și mie și soțului, este ca de acum să ne bucuram de aceste 2 minuni din viața noastră.

Am dorit să scriu această poveste pentru mămicile care critică fără a cunoaște povestea altcuiva, doar pentru că sunt persoane care nu sunt de aceeași părere cu ele. Așa că, dragi mămici/ femei, data viitoare când vă gândiți să criticați o mămică și să îi spuneți că nu știe ce este o operație sau o naștere, să vă gândiți de două ori. Eu am trecut prin trei operații în doar două zile și am reușit să mă ocup de copil fără ajutor”.  

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-au părut utile informațiile din această poveste de naștere naturală cu complicații, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa