Cititoarea noastră Simona ne-a trimis povestea ei de naștere la Spitalul Sfântul Pantelimon din Focșani, o experiență traumatizantă, din cauza personalului, pe care l-a auzit umilind gravidele și mamele de nou-născuți. Nașterea ei a avut loc în anul 2009, iar între timp, mămica are de înfruntat o altă provocare, băiețelul ei a fiind diagnosticat cu autism. Redăm povestea de naștere la Spitalul Sfântul Pantelimon din Focșani, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Și eu fac parte din categoria mamelor care nu au trecut prin experiențe prea plăcute în spital, din cauza atitudinii mai puțin umane a personalului. Am născut în 2009, pentru prima și ultima dată, prin cezariană forțată, pe care nu mi-am dorit-o nici eu și care nici nu mi-a fost recomandată de medicul ginecolog înaintea nașterii.
Am adormit și m-am trezit în dureri groaznice
După contracții de cca. 16 ore și o noapte albă, medicul a hotărât să mă opereze. Eu mai auzisem de travalii așa lungi așa că nu mi se părea periculos, dar acum n-aș mai zice la fel. Nu știam ce presupune cezariana, știam doar că e de ocolit pe cât posibil. Știu că mi-a făcut o injecție în coloană, am adormit și m-am trezit în dureri groaznice, cred la începutul operației, când am simțit tăietura, dar nu puteam să vorbesc.
Am adormit din nou, apoi am auzit clipocit de apă (erau zgomote pe care le auzisem la tăierea porcului și cu asta rezona creierul meu în momentele acelea). În tot acest timp, cei doi medici discutau despre politică, despre ce puțini bani primeste spitalul pentru aparatură și consumabile. Au scos bebelușul, iar o asistentă i-a întrebat dacă să mi-l arate, dat fiind faptul că sunt trează.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.
Unul dintre medici a zis că o să am timp să îl văd, mai bine să se ocupe de copil. Oricum, și mie mi se părea importantă sănătatea copilului. Medicul care a luat decizia de a mă opera a fost de nota 10, s-a asigurat că sunt bine cusută, iar rezultatul intervenției a fost o operație fără complicații și un băiețel voinic de nota 9, notă care am înțeles că e normală pentru cezariană.
„Câtă nesimțire! Mișcă-te să schimb patul!”
Apoi, eu m-am trezit în terapie intensivă, singură cuc. Nu mă puteam mișca, doar capul era mobil, aveam o sete groaznică și eram șocată că nu pot să strig. Nu am avut ce face, am așteptat cât am asteptat și am adormit din nou. Am auzit la un moment dat bușituri, era o infirmieră care făcea curat. I-am spus că îmi e sete și am insistat că nu mă pot mișca, am întrebat când îmi văd copilul. Mi-a zis că nu știe dacă am voie să beau apă, și că pot vedea copilul doar când cobor din pat și merg la alăptat, pentru că nu are voie să îl scoată nimeni de acolo.
I-am zis că simt că s-a udat patul, iar replica ei a fost: „Câtă nesimțire! Dar n-ai simțit? Mișcă-te să schimb acum, dar chiar așa să stai până dă pe afară?” Repet, nu puteam misca decât capul și nu simțeam nevoia să merg la baie. Mi-a zis să ma întorc într-o parte, să mă ridic…Nu auzea nimic din ce-i spuneam ea, parcă era un zid vorbitor. Dar măcar nu m-a lăsat așa, și-a făcut treaba, cu tot cu boscorodeli.
Se auzea bătând ceasul de la biserică și am încercat să număr bătăile ca să aflu măcar ce ora era. Am tot încercat să mă mișc, dar până la urmă am adormit. În salonul în care m-au mutat, nici una dintre celelalte mame nu făcuse cezariană. Aveau impresia că sunt vreo pilă a vreunui doctor de am născut prin cezariană. O asistentă chiar m-a întrebat de ce am născut prin cezariană și nu prea dădea semne că mă crede.
Sistemul e rău din rădăcini
Toate mămicile plecau să alăpteze, numai eu rămâneam în salon și nu puteam să-mi văd copilul. Mămicile au fost de 2 ori să alăpteze până când am reușit și eu să ajung la bebelușul meu. Mic cât o franzelă, înfășurat în scutec, firav și drăgălaș. Asistentele urlau la mămici să se străduiască mai mult să alăpteze, spunând că ele nu merg acasă să le hrănească copiii, că așa cum au știut să facă copii, tot așa trebuie să știe să să îi hrănească. Și venea câte una din ele, exasperată de plânsetele unei mamici al cărei copil nu voia să sugă, îndesa sânul în gura copilului și repeta poezia.
Noi ne gândeam că nu vor copiii să sugă pentru că ele le dădeau biberoane cu lapte ca să aibă liniște. După ce primeau biberon, sânul nu mai prezenta interes, suptul fiind un efort pentru copil. E doar o presupunere. Dar era o senzație așa de urâtă, pentru că vedeai că nu îi poți da copilului cel mai important lucru pentru el, hrana valoroasă. Am trecut cu bine peste toate, am înteles că sistemul e rău din rădăcini, că trebuie să ne ferim să ajungem în spitale, că asistentele/ infirmierele nu sunt mulțumite nici ele de situația în care sunt.
La 4 ani, copilul a fost diagnosticat cu autism
După aproximativ 4 ani de la naștere (în primii 2 ani toată dezvoltarea copilului a fost absolut normală), copilul meu a primit diagnosticul de autism infantil. Acum vă scriu la 12 ani de la nașterea lui și mi-e foarte greu să mă uit la viitor din cauza greutăților din prezent, pentru ca societatea e rea din rădăcini, tot din cauza sărăciei, rar găsim oameni înțelegatori. Dar îi găsim, neașteptat, exact în momentele disperate, când avem cea mai mare nevoie. Și doar asta contează.
Sper ca viitorul să ne arate o cale potrivită pentru adultul ce va fi, să poata fi cât mai independent (foarte interesant si bine e că își dorește să facă totul singur), să poată avea o meserie, să ajute la rândul lui alți oameni, să le fie drag să îl aibă în preajmă. Sunt conștientă că nu va avea o sotie, iar eu nu voi avea nepoți. Poate sunt prea pesimistă, dar simt că trebuie să mai treacă câteva generații până se schimbă mentalitățile oamenilor sau să ne mutăm în țări mai dezvoltate. Ceea ce e aproape imposibil, deși mi-aș dori. Cam asta e, pe scurt, viața de mămică de la început, până acum.
Zile cât mai senine și pline de speranță pentru un viitor cât mai cald!”
DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă o expunere subiectivă a unui moment trăit de ea.
Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Spitalul Sfântul Pantelimon din Focșani , îți recomandăm să citești și:
- Naștere la Focșani. Povestea unei sarcini și nașteri pline de stres și gânduri negre
- Naștere la Satu Mare. ”A fost cea mai mare umilință trăită. M-am gândit chiar să mă arunc pe geam”
- Vocea ta. Violențele și umilințele din maternităţile românești. Confesiunile unei mame care a născut de trei ori
- Naștere la spitalul din Oradea. „Am fost tratată ca un animal de niște oameni plătiți să ajute femeile să aducă viață în lume. Am reclamat situația”
