Cititoarea nostră Ana, de 21 de ani, a scris pentru Totul Despre Mame povestea ei de naștere la Spitalul Municipal 1 din Chișinău, după o sarcină grea, toxică. Ana a fost impresionată de atenția și sprijinul primit în spital și îi este recunoscătoare doctoriței care a monitorizat-o și a ajutat-o să nască. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Mă numesc Ana, m-am căsătorit la 19 ani, iar la 21 de ani am aflat că sunt însărcinată. A fost o sarcină dorită și am fost foarte entuziasmați când am aflat de ea. Îmi amintesc că eram la facultate când am primit notificare pe telefon că mi-a întâziat menstruația 7 zile. Nu mi se mai întâmplase așa ceva înainte. Am făcut un test de sarcină, erau două liniuțe, dar a doua era foarte puțin vizibilă, așa că soțul era convins că testul nu e pozitiv.
În afară de fructe și legume, nu puteam mânca nimic
La o săptămână după, am făcut un alt test, care a arătat clar două liniuțe. Am fost foarte fericiți. La recomandarea unei prietene, am făcut programare la doamna doctor Cristina Ipati, de la Spitalul Numărul 1 („Gheorghe Paladi”) din municipiul Chișinău. Controlul era peste două săptămâni, iar până atunci am plecat în România, la Craiova, cu un proiect universitar. Acolo, au început simptomele de sarcină toxică. Nu puteam mânca nimic în afara de fructe și legume, iar de apa din sticla de plastic îmi era greață.
Îmi obligam colegele de cameră să mănânce jos sau în balconul hotelului în care eram cazați. M-am dus cu 93 de kg și m-am întors cu 88. Când am ajuns la control, doamna doctor m-a anunțat că am 6 săptămâni de sarcină, că este monofetală și că totul este bine. I-am spus că vreau să mă asiste la naștere, dar s-a uitat la mine ca la un copil și mi-a spus să aștept până la 12 săptămâni și atunci vom vorbi despre asta. Vârsta mea fragedă și termenul mic de sarcină parcă nu îi ofereau siguranță, știind că multe femei nu duc prima sarcină până la 12 săptămâni. Eu, însă, am dus-o.
Am fost suspectă de anemie și certată că nu mănânc
Am slăbit până la 82 de kg și nu puteam mânca în continuare foarte multe alimente. Medicul a spus că și eu și fătul suntem sănătoși, iar hemoglobina mea era 13. Am mers și la policlinica de sector, iar medicii de acolo nu erau încântați de faptul că pierd kilograme și m-au suspectat de anemie. M-au întrebat ce mănânc, le-am zis că nu pot altceva în afară de fructe și legume, și mi-au vorbit pe ton ridicat, plin de reproșuri. Totuși, analizele erau bune, hemoglobina făcută atunci era 12.
Am mers toată sarcina la facultate, iar până să nasc am răcit de două ori. La 21 de săptămâni, când am mers la spital cu simptome de răceală, am aflat că am băiețel și că este perfect sănătos. La 39 de săptămâni, la a doua răceală, am avut o tuse puternică și eram convinsă că-mi va declanșa nașterea. În ambele cazuri, doamna doctor ginecolog mi-a dat tratament, deoarece la policlinica de sector nu au vrut nici măcar să mă asculte la plămâni.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Nașterea s-a declanșat la 42 de săptămâni
Când am ajuns la termen, copilul era poziționat pentru naștere, colul dilatat 2 cm, dar nici urmă de contracții. Mergeam săptămânal la control. La 40 de săptămâni, aveam dilatație de 3 cm, dar fără urme de contracții. La fix 42 de săptămâni, luni dimineață, am văzut pe lenjerie pete maronii. Doctorița ar fi vrut să mă interneze, însă șeful de secție m-a programat a doua zi pentru inducerea nașterii și m-a trimis acasă, cu recomandarea să mă întorc dacă încep contracțiile.
Am ajuns acasă, iar la 12.45 au început contracțiile. Erau suportabile și țineam legătura cu doamna doctor. Contracțiile creșteau și la 18.10 soțul și mama au zis că mergeam la spital, deoarece aveam contracții din 5 în 5 minute. Am ajuns, doamna doctor nu era de gardă, dar a venit la spital pentru mine. La control, aveam dilatație 4,5 cm. Doamna doctor de gardă și moașa s-au comportat foarte foarte frumos. Când a ajuns doctorița mea, dilatația era de 7.5 cm și contracțiile erau dureroase. Ea și soțul încercau să îmi distragă atenția de la durere, mă țineam de un scaun cu rotile destinat nevoilor fiziologice, așa îmi părea mai ușor, mă urcam pe patul special pentru verificări, apoi coboram pe patul simplu.
Toată fața îmi era vânătă
Doamna doctor mi-a adus o saltea specială pentru a sta mai comod, soțul îmi făcea masaj. Am întrebat, retoric, de ce le-au fost date femeilor dureri atât de mari, iar soțul a răspuns, în glumă, că e din cauza mărului mușcat de Eva. I-am spus printre dinți să tacă și am râs toți trei. La 8.5 cm dilatație, doamna doctor mi-a rupt apa și durerea a dispărut pentru câteva momente, care mi-au părut veșnice și foarte plăcute. Am glumit în timpul acesta și am discutat despre numele bebelușului nostru.
La 10 cm dilatație, soțul a ieșit, deoarece așa ne-a fost înțelegerea, că asistă doar la travaliu. Doamna doctor mi-a spus cum să respir și cum să împing corect, dar nu știu care a fost cauza (probabil oboseala) pentru care nu împingeam corect. Mi-au explodat capilarele și toată fața îmi era vânătă. Lângă mine, erau doamna doctor, moașa, infermiera, medicul de gardă și neonatologul. Nu puteam naște, iar băiatul făcuse tahicardie.
M-am simțit ca la privat
Mi s-a făcut o injecție, apoi epiziotomie, moașa m-a apăsat pe burtă și minunea mea de băiat a ieșit, în data de 23.01.23, la 23.56, având 54 de cm și 3, 850 kg. Doamna doctor a scos telefonul să îmi facă o poză, mi-a spus să zâmbesc, dar eram atât de obosită încât nu prea am reușit. Băiatul meu, primăvara sufletului meu, Ilie, nu a plâns tare, și întrebăm dacă e totul bine cu el. Îmi era foarte frică să îl ating. Între timp, medicul neonatolog l-a luat pentru control. Mi s-a făcut anestezie pentru a fi cusută, iar când m-am trezit după această procedură am rugat să mi se dea copilul.
Doamnele de la Neonatologie m-au ajutat să pun copilul la sân, medicul neonatolog mi-a dat multe sfaturi, iar doamna doctor ginecolog mi-a fost alături cu recomandări. Mi-a fost aproape în orice clipă și m-am simțit ca la privat. Îi mulțumesc mult pentru minunea mea de băiat, care are acum 6 luni”.
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă ți-a plăcut această poveste de naștere la Spitalul Municipal 1 din Chișinău, îți recomandă să citești și:
- Naștere la maternitatea din Chișinău. „A fost ca în filme. Am ajuns în sala de nașteri la 4.04 și la 4.05 am născut”
- Naștere la Chișinău, după 28 de ore de travaliu. „Asistenta a aruncat banii pe jos, nemulțumită că e prea puțin”
- Naștere în Republica Moldova. „Am crezut că refuzul epiduralei mă face o mamă adevărată. Cât am greșit!”
