Naștere la Spitalul Filantropia din București. „Cezariana nu este o alegere egoistă și nu strică atașamentul mamă- copil”

De la infirmiere până la medici, toată lumea a dat dovadă de profesionalism și umanitate.

Theodora Fintescu, redactor
Ema s-a născut în pandemie, la Filantropia,loc în care mama ei s-a simțit în siguranță.

Cititoarea nostră Simona Ioniță, care a devenit mamă la 41 de ani, ne-a trimis povestea ei de naștere la Spitalul Filantropia din București, o experiență frumoasă, la care a contribuit atitudinea angajaților spitalului și condițiile civilizate de spitalizare. Simona vrea să arate că nașterea prin cezariană este la fel de prețioasă ca cea naturală, iar atașamentul mamă- copil nu are nicio legătură cu tipul nașterii. Redăm povestea de naștere la Spitalul Filantropia din București așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Mă numesc Simona Ioniță și în ianuarie 2021, la vârsta de 41 de ani, am devenit mama unei fetițe. În rândurile de mai jos vă prezint povestea nașterii fiicei mele Ema Voicu – Ioniță. În anul 2017 am fost operată la Spitalul Filantropia din București de chist endometriozic. După 3 ani de la operație, în 2020, am revenit la domnul doctor Nicolae Gică, de data aceasta însărcinată.

Nașterea în pandemie, o provocare

Am ales să îmi monitorizeze sarcina și să nasc cu dumnealui tot la Spitalul Filantropia. Experiența din 2017, modul în care personalul se ocupa de paciente, dar și curățenia impecabilă pe care am văzut-o acolo mi-au dat încredere. Încă de atunci mi-am zis că dacă voi naște vreodată acela e singurul loc în care aș merge. O sarcină, prima, la 41 de ani este poate mult mai încărcată emoțional decât altele. În plus, pandemia de coronavirus a făcut ca aducerea pe lume a unui copil să fie o provocare și mai mare.

În ultimul trimestru de sarcină am început să am ceva probleme de sănătate și am decis împreună cu domnul doctor ca nașterea fetiței mele să aibă loc prin operație cezariană. Am stabilit împreună că ziua de 26 ianuarie este potrivită pentru acest eveniment. Fetița, la ultima monitorizare ecografică, avea lungimea și greutatea necesare pentru a întâmpina această lume în condiții de siguranță.

De la infirmiere la medici, toți au fost grijulii

Cu o zi înainte de internare am fost testată PCR pentru diagosticarea Covid-19.  Nu am fost infectată cu SARS-CoV-2. A naște într-o perioadă pandemică a însemnat o temere și un stres în plus. În amintesc de parcă ar fi fost ieri ziua în care am ajuns la spital. Afară ploua mărunt. Am fost însoțită până la poarta spitalului de către iubitul  meu și de către tatăl meu. Amândoi erau emoționați. I-am lăsat la poarta spitalului, trăgând după mine ditamai geamantanul.

Citisem fel de fel de articole care precizau de ce anume ai nevoie în spital atunci când urmează să naști. Cumulasem toate listele posibile, inclusiv cea postată pe site-ul Spitalului Filantropia și plecasem la spital încărcată mai ceva decât dacă aș fi plecat într-o vacanță city break. Și ghiciți ce? Nu am folosit nici măcar jumătate din câte am cărat.

Am prezentat rezultatul PCR la camera de gardă și l-am anunțat pe domnul doctor că am ajuns. S-au realizat formalitățile necesare internării. Am fost condusă în salon. De la garderobieră la asistente și moașe, de la anestezist la medic, cu toții s-au purtat extrem de grijuliu.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii AICI.

Asistenta ne verifica la fiecare jumătate de oră

Procedura în sine a fost rapidă și deloc traumatizantă.  Când simți grija celor din jur și energia lor bună, pur și simplu nu poți decât să trăiești bucurie și recunoștință. Când m-am așezat pe masa de operație am privit ceasul de pe perete, arăta ora 17.00. Când l-am auzit pe domnul doctor spunând „este fetiță!” și am auzit un țipăt de „sirenă”, ceasul de pe perete arăta ora 17.12.  Apoi am auzit coordonatele: 3 kilograme și 55 de grame și 52 de centimetri. Mi-au arătat-o. „Mi-au sărit în ochi” fălcuțele, la care mă uit și azi plină de emoție. Era fetița mea cea minunată și dragă. Am fost dusă la reanimare. Aproape din jumătate în jumătate de oră venea o doamnă asistentă care ne verifica și ne întreba pe fiecare dintre noi cum ne simțim, dacă avem nevoie de apă, dacă suntem ok (eram 5 femei în acea cameră).

Am primit sfaturi legate de alăptare

Dimineața am fost mutate în alt salon și grupate în: testate PCR și testate în spital. În salonul în care am mai stat încă 2 nopți am fost 2 mame și 2 prunci. Încă de cum am ajuns în salon ne-au fost aduși pruncii. I-am recunoscut fălcuțele micuței mele. Ea mi-a arătat un zâmbet care m-a copleșit. Am trimis câteva fotografii celor de acasă și continuam să o privesc. Eram pur și simplu hipnotizată.

La câteva ore venea asistenta și ne monitoriza, întrebând atât despre starea noastră cât și despre starea copiilor. Ni s-au dat câteva sfaturi legate de alăptare. Dimineața următoare am fost vizitată și de domnul doctor care m-a întrebat cum mă simt, dacă totul este ok, mi-a dat câteva indicații și mi-a spus că dacă și fetița este ok, în urma consultării doamnei neonatolog, vom putea pleca acasă.

Pe toată perioada spitalizării, din cauza pandemiei, nu am putut fi vizitată de nimeni. Singura legătură cu familia și prietenii a avut loc prin intermediul telefonului și a WhatsApp-ului.

Există și triumful nașterii prin cezariană!

Sprijinul și îngrijirea celor de la Spitalul Filantropia m-au ajutat să stabilesc o relație foarte bună cu fiica mea încă de la început. Acei oameni au fost acolo pentru a mă asigura că toate lucrurile care se întâmplau în această lume nouă pentru mine și pentru ea sunt lucruri normale.

Ideea conform căreia operațiile cezariene sunt o alegere egoistă care ar putea să strice prima oportunitate de a ne conecta cu copilul este prezentată în numeroase cărți și articole. Experiența mi-a arătat că lucrurile nu stau neapărat așa. Nu există doar două opțiuni: triumful nașterii vaginale (și drepturile de laudă care sunt însoțite de aceasta) și înfrângerea înfricoșătoare a unei cezariene. Există și triumful nașterii prin cezariană.

Îmi împărtășesc povestea cu bucurie. Fiica mea a venit în această lume printr-o operație de cezariană, iar atașamentul nostru a fost cimentat încă de atunci. Povestea nașterii ei este în primul rând o poveste de dragoste, cea mai frumoasă poveste pe care o voi spune vreodată. Cicatricea operației este un simbol al triumfului și o amintire plăcută. Mulțumesc cu recunoștință pentru întreaga experiență!”

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în aproximativ 1000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Spitalul Filantropia din București, îți recomandăm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa