Naștere la spitalul din Oradea. „Am fost tratată ca un animal de niște oameni plătiți să ajute femeile să aducă viață în lume. Am reclamat situația”

Anca regretă că nu a avut puterea de a răspunde personalului care a umilit-o în timpul internării.

Theodora Fintescu, redactor
gravidă în travaliu
Controlarea reptată a dilatației i s-a făcut brutal, dureros și fără urmă de empatie.

Cititoarea noastră Anca Bene ne-a trimis două povești de naștere la spitalul din Oradea, prima în 2016, iar cea de-a doua în 2019. Dacă la prima naștere totul a decurs perfect, cea de-a doua a fost marcată de umilințe și indiferență din partea personalului. Anca i-a povestit doctoriței despre modul în care a fost tratată pe perioada internării și, imediat după ce ne-a trimis povestea, a decis să depună și o reclamație oficială la spital. Redăm poveștile de naștere la spitalul din Oradea așa cum au fost scrise de cititoarea noastră:

„Am avut două nașteri naturale în România, la spitalul de stat din Oradea. La prima naștere totul a decurs bine. Mi s-a rupt apa acasă, la ora 2 noaptea, și la 3 am fost la spital. Toată lumea s-a comportat frumos. Datorită analgezicelor primite, contracțiile au fost suportabile. Din cauza oboselii, spre dimineață am reușit și să ațipesc puțin între contracții. Dimineața, a venit la spital și doctorița care m-a monitorizat pe parcursul sarcinii, iar la ora 16 am născut un băiețel sănătos și frumos. La ora 18.00, am fost cu el în salon și totul a decurs normal până la externare.

După primul control, m-a trimis acasă

La a doua sarcină în schimb, șoc și groază. Aveam deja 40 de săptămâni. Într-o după amiază, am început să sângerez, așa că am mers direct la spital. După o oră de așteptat pe hol, sunt poftită în cabinet pentru control unde, surpriză, mai erau două doamne la control, așa că am stat și acolo la rând. După încă o oră de așteptat și completat fișe, am ajuns în sfârșit la momentul controlului. După control, doctorița de gardă care m-a controlat mi-a zis relaxată că nu am nimic, să merg acasă și, dacă nu nasc în două zile, să mă întorc pentru provocarea nașterii.

Nu mi s-a părut că e în regulă, dar mă gândeam că totuși doamna are studii în domeniu și știe mai bine decât mine, așa că am mers acasă. Spre seară am început să simt un disconfort, pe care l-am pus pe seama oboselii și a stresului din ziua respectivă, și am mers la culcare. La ora 2 noaptea (exact ca la cealaltă sarcină), l-am trezit pe soț să mă ducă la spital, pentru că aveam contracții și sângerarea nu se oprise. 

„Uite o leșinată sensibilă!”

Am ajuns la spital, unde am așteptat să se trezească cineva să mă consulte. Dilatată nu eram, apa nu mi se rupsese, așa că am fost trimisă la analize. Când am ajuns acolo, doamnele probabil erau supărate ca le-am trezit. Au vorbit foarte sec și au început să strige la mine că sunt palida și nu cumva să leșin, că nu au chef să mă culeagă de pe jos. Le-am cerut să mă lase să stau pe pat cât timp îmi iau sânge. Răspunsul a fost „Du-te, dragă, și întinde-te. Uite, încă o leșinată sensibilă!” Am tăcut doar pentru că durerile contracțiilor erau din ce în ce mai dureroase.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de mămică citind două cărți de referință despre alăptare și îngrijirea bebelușului, scrise de Dr. Jack Newman, respectiv Dr. William Sears. Îți propunem pachetul la preț special ”La început de drum”. Detalii, AICI.

După ce au terminat, m-au dus în sala de nașteri, unde eram doar eu. Singura moașă prezentă la acea ora a bolborosit ceva și a mers în salonul ei să doarmă. La un moment dat, a mai venit o gravidă și atunci i-am zis asistentei că am nevoie de un cearșaf curat, deoarece eram într-o baltă de sânge și nimeni nu a venit să mă vadă. Cu atât am rămas. Nu am primit nimic.

Când îmi verifica dilatația, urlam de durere

Spre dimineață mi s-a făcut rău și am cerut o tăviță, să nu vărs pe jos. Și atunci a venit răspunsul cu un aer superior: „Du-te, dragă, și spăla-te pe față, că nu ai nimic”. Din nou am tăcut, pentru că nu mai puteam să vorbesc sau să mă mișc din cauza durerii. I-am rugat să îmi sune doctorița să vină. Bineînțeles, nu am fost băgată în seamă. Am ajuns pe masa de nașteri cu doi domni și o doamnă (doctori) care se uitau la mine și verificau pe rând dacă sunt dilatată. Am auzit doar: „Îi rupem apa și mai vedem… nu știm ce să facem cu ea”. Asa au si făcut.

Mi-au rupt apa fără să fiu dilatată și atunci au început durerile groaznice, insuportabile. Când doamna doctor verifica dilatația se uita urât la mine și, dacă aveam tupeul să scot un sunet, parcă dinadins împingea mai tare mâna, până urlam de durere. Și asta a durat până la 6 dimineața, când a venit doctorița mea. Când m-a văzut, mi-a pus repede o perfuzie ca să nu leșin și într-o oră am născut.

Pansamentul a ieșit singur, după două zile

Bineînțeles că am simțit tot. Mi-a făcut epiziotomie, dar anestezicul și-a făcut efectul când eram deja gata cusută. A fost groaznic. Înainte să plece doctorița, mi-a zis că într-o oră va veni o moașă să îmi scoată un pansament. După atata chin, am uitat de el și de moașa care trebuia să vină. Dar mi-am amintit după 2 zile, când pansamentul a iesit singur, plin de sânge. Nu am avut nicio reacție cât am fost în spital.

Abia așteptam să ajung acasă. Odată ajunsă acasă, după ce am reușit să mă odihnesc mai bine, am refăcut filmul nașterii în minte și mi-am dat seama prin ce am trecut. Am început să plâng. Practic, am foat tratată ca un animal de niște oameni care sunt plătiți să ajute femeile să aducă viață în lume. Puteam să mor de la faptul că am stat o noapte cu hemoragie fără să mă vadă cineva, chiar în spital. Sau de la pansamentul uitat înăuntru, de la care puteam face infecție. Nu i-a pasat nimănui. În ziua de azi, îmi pare rău că nu am avut energie suficientă să vorbesc când era cazul”. 

DISCLAIMER: Povestea prezentată este scrisă integral de cititoarea Totul Despre Mame și reprezintă o expunere subiectivă a unui moment trăit de ea.

Cum a fost naşterea ta? Ai născut natural sau prin cezariană? A fost momentul naşterii aşa cum ai visat tu sau ai rămas cu amintiri triste? Povesteşte-ne cum a decurs momentul în care puiul tău a venit pe lume, în cel mult 1.000 de cuvinte, trimite-ne textul tău la adresa [email protected], cu titlul POVESTE DE NAȘTERE şi, dacă este selectat, va apărea la această rubrică. Dacă ai şi câteva fotografii din maternitate sau din primele voastre zile împreună, ne-am bucura tare să le vedem şi să le publicăm odată cu articolul! Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la spitalul din Oradea, îți recomandăm să citești și:

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa