O cititoare Totul Despre Mame ne-a scris povestea ei de naștere la spitalul Delta din Bruxelles, o experiență frumoasă, în ciuda faptului că mama a ajuns să facă cezariană, deși această perspectivă a îngrozit-o pe toată perioada sarcinii. După un travaliu greu, medicul i-a spus mamei că fetița are capul prea mare pentru a se naște fără forceps sau aspirator, așa că mama, la recomandarea medicului, a încuviințat să nască prin cezariană. Redăm povestea, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„Am născut în Bruxelles, la Spitalul Delta, cu un doctor român. Sarcina mea a decurs fără mari probleme, nu am avut grețuri sau sângerări, doar picioarele foarte umflate și aproape diabet gestațional. Pentru prima problemă, am folosit dresuri de compresie care, pe timpul verii, au fost un calvar, iar pentru a doua, doctorul mi-a recomandat să nu mai mănânc dulciuri, lucru pe care l-am respectat cu sfințenie.
La fiecare control ni se spunea că fetița noastră e mai mare decât ar trebui și că circumferința capului depășește media. Pentru că am pornit pe ideea că voi naște pe cale vaginală, mintea mea a respins categoric ideea de cezariană. Am fost influențată și de alte femei din jurul meu, care născuseră natural, și am ajuns să cred că cezariana este un semn de slăbiciune (o mentalitate greșită, dacă e să mă uit în urmă).
Controalele moașelor, singura neplăcere
La 40 de săptămâni, drăguța noastră nu dădea niciun semn cum că ar vrea să părăsească burta mea, așa că medicul m-a programat pentru declanșarea nașterii la 40+3. Am ajuns la spital seara, aparent având dilatație deja 1 cm. Asistentul de pe tură mi-a introdus un tampon special, urmând că pe timpul nopții să mă dilatez mai mult.
Dimineață, eram dilatată 3 cm, dar nu simțeam nimic special. M-au mutat într-o sală de naștere unde au început să-mi administreze intravenos o substanță care să declanșeze procesul. M-am simțit în regulă câteva ore, singura neplăcere fiind controalele moașelor. Dilatația avansa, iar eu nu mai puteam de emoții. Auzeam în jur cum alte femei nasc, plânsetele bebelușilor, și eu parcă nu mai ajungeam în acel moment.
Eram ca un robot
După-amiază, o moașă m-a anunțat că îmi vor rupe apa și m-a întrebat dacă prefer să am epidurală. Am ales epidurala pentru că mă dureau acele controale. Injecția în sine a fost foarte folositoare, nu am mai simțit nimic după, chiar și când ecranele arătau că am contracții.
Se făcuse deja ora 9 seara, deci aproape o zi de când ajunsesem la spital și, deși eram dilatata 10 cm, bebelușul nu cobora. Moașa m-a pus în diverse poziții folosing un taburet, iar la un moment dat epidurala și-a pierdut efectul și am simțit niște dureri îngrozitoare (tot respectul pentru cele care nasc fără epidurală!). Aveam deja fire care verificau pulsul copilului direct de pe căpuțul ei, sondă, epidurală, ce mai, eram ca un robot la câte fire ieșeau din mine.
Doctorul meu a sosit pe la 22:30 și m-a verificat îndelung. M-a anunțat că trebuie să facem cezariană, fiindcă fetița are capul prea mare și nu va putea ieși fără ajutor (forceps sau aspirator). Eu deja tremuram și aveam buzele vinete de oboseală, așa că am încuviințat și m-au mutat în sala de operație. Soțul meu, care mi-a fost alături non-stop, a fost și el echipat corespunzător, și m-a urmat.
Tatăl a beneficiat de ora magică
În sala de operație erau doi doctori, unul fiind medicul meu, două moașe și un anestezist. Mi-au făcut rahianestezie și m-au pregătit, tot timpul explicându-mi ce se întâmplă. Nașterea a decurs rapid, am simțit cum mi s-a luat o greutate de pe abdomen și ne-au arătat fetița, care era mov și nu plângea. M-am speriat, dar au luat-o repede și un medic neonatolog i-a scos lichidul din plămâni. A fost preluată de tată pentru ora magică, de skin to skin. Micuța s-a născut cu 4, 100 kg și 54 cm.
Până au închis operația a durat mai mult timp, dar după ce m-au curățat și îmbrăcat, am stat o oră într-o cameră de supraveghere cu minunea noastră la sân. Era deja 1 noaptea, jumătatea lui septembrie 2022, și i-am sunat pe ai noștri – ce bucurie a fost!
Șederea în spital a fost grozavă
Recuperarea a fost grea pentru mine, poate și pentru că nu mai fusesem operată niciodată. Am plâns pe timpul întregii șederi în spital fiindcă mă simțeam neputincioasă și pentru că nașterea nu s-a desfășurat așa cum îmi imaginam. Șederea în spital, în schimb, a fost grozavă. Am avut o cameră doar pentru noi 3, am putut să aleg ce vreau să mănânc și am avut ajutor non-stop – tot ce trebuia să facem e să apăsăm un buton. Prin salon au trecut zilnic medicul meu, medicul neonatolog, kinetoterapeuți și moașe. M-au ajutat să alăptez și să folosesc pompa. M-au ajutat să mă schimb și să mă spăl când sângeram mult. Mi-au spus numai vorbe bune și încurajatoare. Tot ele i-au arătat soțului meu cum se face baie bebelușului, cum se schimbă și multe alte lucruri.
Din păcate, operația nu s-a închis bine, și am fost nevoită să port pansament 7 săptămâni. Am început kinetoterapia, care mi-a făcut bine la bazin și m-a ajutat să mă vindec. Cu timpul, am ajuns să fac pace cu faptul că nu am apucat să experimentez nașterea naturală. Cezariana e tot o naștere, iar durerile de după sunt poate la fel de intense ca la o naștere naturală. Faptul că l-am avut alături pe soțul meu și a văzut cât m-am chinuit, nu numai cu nașterea, dar și cu sarcina, m-a ajutat în creșterea încrederii de sine. Jos pălăria pentru personalul din spitalul Delta! Toate moașele au fost grozave, m-au susținut psihic și ne-au pregătit, pe mine și pe soțul meu, pentru viața de familie!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!
Dacă te-a impresionat această poveste de naștere de la spitalul Delta din Bruxelles, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la spitalul Delta din Belgia. „Am născut cu ventuză și forceps, deși era planificată cezariana. A fost o experiență oribilă!”
- Vocea ta: „Am făcut pace cu mine și am născut prin cezariană”
