Naștere la Munchen. „Soțul meu este un munte de om, dar i-a fost teamă să asiste la naștere”

Pentru că fetița nu mai creștea, iar lichidul era puțin, medicii au decis să îi facă gravidei cezariană la 37 de săptămâni.

Theodora Fintescu, redactor
mama si copil dupa cezariană
Mama și fetița au stat cinci zile în spital, timp în care au fost îngrijite impecabil.

Cititoarea noastră Mihaela Turlea ne-a trimis povestea ei de naștere la Munchen, o experiență plăcută, datorată în parte personalului spitalului, care a sprijinit-o și încurajat-o pe toată perioada spitalizării. Deși a născut prin cezariană, mămica s-a recuperat rapid și s-a ridicat în picioare la câteva ore după naștere. Redăm povestea de naștere la Munchen, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Am 32 de ani și în urmă cu 4 luni și jumătate am adus pe lume un pui de om, pui inclusiv la fizic, pentru că fetița mea a cântărit la naștere 2,260 gr. Am avut o sarcină mega ușoară, am lucrat până în ultimele zile, și nu au fost semne că ar fi ceva în neregulă. Am făcut și câteva investigații suplimentare, totul arăta normal, doar că ea lua mai greu în greutate.

În Germania este nevoie să îți alegi un spital cu câteva săptămâni înainte de termen, iar acolo te înregistrezi pentru naștere. Investigațiile făcute în spital au avut același rezultat ca cele anterioare. Modalitatea de a naște este alegerea mămicii, eu am optat pentru naștere naturală, sau măcar mi-am dorit să încerc. Pentru că ea a fost pe toată perioada sarcinii cu capul în sus, aș fi fost dispusă să încercam metoda întoarcerii în burtică. Fiind însă atât de micuță, am fost programată pentru naștere la împlinirea a 37 de săptămâni, iar pentru că nu aveam suficient de mult lichid, operațiunea de întoarcere era riscantă. În aceste condiții, mi s-a recomandat să optăm pentru cezariană.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Epidurala a fost făcută cu dificultate

Într-o miercuri, la ora 7 dimineața, m-am prezentat pentru cezariană. Totul a decurs foarte repede, mai puțin epidurala în sine, aici m-au chinuit puțin pentru că nu îmi găseau locul potrivit. Aveam atâția doctori și asistente în jurul meu că, văzută imaginea din exterior, părea de speriat. Soțul nu a dorit să participe la operație (am un munte de soț, dar sensibil cât e lumea, să nu vadă cumva că mi se întâmplă ceva), astfel că mă sprijineam de o asistentă, o alta monitoriza inima copilului.

Ceea ce mi s-a părut de apreciat a fost că toată lumea mi s-a prezentat, nu am reținut niciun nume, dar acest lucru mi-a oferit o senzație de încredere și siguranța. Am născut, o asistentă a ținut copilul lângă fața mea câteva minute, până m-au cusut, și, ulterior, i-a fost dusă soțului în salon împreună cu 10 ml de lapte.

În brațele tatălui

M-am ridicat în prima seară

Mi se părea atât de mică și de firavă în mâinile lui. Am fost duși cu toții pe secția de nou născuți și eu mă simțeam foarte obosită, cel mai probabil efectul anesteziei și al faptului că nu putusem dormi din cauza emoțiilor cu o seară înainte. Dar mi-am așteptat fetița, eram nerabdătoare să o revad și aveam senzația că doar ațipesc câte 5 minute.

În prima seară, m-am ridicat singură în picioare, dar nu fără a avea o asistentă în preajmă, aceasta este regula spitalului. Am mers singură la baie, dar m-am spălat cu ajutor, iar a doua zi dimineață am făcut duș singură. Aveam o baie cu duș încăpătoare și am dus căruțul fetei cu mine în baie.

În primele două zile am primit multe vizite ale doctorilor, foarte mulți anesteziști au venit în control din cauza complicației cu epidurala. Am fost surprinsă de câți medici tineri am întâlnit în spital, inclusiv doctorii care m-au operat erau cam de aceeași vârstă cu mine. Au urmat 5 nopți obositoare, nu reușeam deloc să dorm, mi se părea totul atât de nou și nu mă simțeam sigură pe mine deloc.

Am primit exact ce aveam nevoie

Am primit sfaturi de la specialista în alăptare a spitalului și am fost învățată diverse tehnici utile de către kinetoterapeut. Am fost învățată cum să îmbrac copilul mai ușor, toată lumea oferea informații celor care aveau nevoie sau le cereau, lucru care mi-a oferit încredere. Am fost încurajată la fiecare pas că fac ceea ce trebuie, și asta a fost exact ceea ce eu, proaspăt mămică a primului pui, aveam nevoie. Am părăsit spitalul cu un sentiment plăcut, că totul, per total, a fost ușor, că nu am avut dureri, că am fost mobilă și aptă pentru a avea singură grijă de bebelină în primele zile, că nu m-am simțit abandonată de cei responsabili și că a fost mereu de ajuns un simplu mulțumesc și recunostința din partea mea. Nu am avut absolut deloc o experiență traumatizantă, dar cred ca a contat foarte mult atitudinea personalului, lucru pentru care sunt recunoscătoare”.

Micuțul și mama lui au stat 5 nopți în spital

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la Munchen, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa