Naștere la maternitatea Odobescu din Timișoara. „Am doar cuvinte de laudă pentru personalul medical”

Oana vrea să le încurajeze pe gravidele care urmează să nască la stat, povestindu-le experiența ei pozitivă.

Theodora Fintescu, redactor
naștere prin cezariană la Timișoara
Oana a stat în spital trei zile, iar medicul cu care a născut a consultat-o zilnic. FOTO: SHUTTERSTOCK

Cititoarea noastră Oana Rusu ne-a scris experiența ei de naștere la maternitatea Odobescu din Timișoara, impresionată fiind de modul în care a fost tratată și de atenția de care s-a bucurat din partea personalului maternității. Oana a născut prin cezariană și a primit calmante și sprijin permanent pentru o recuperare ușoară. Redăm povestea de naștere la maternitatea Odobescu din Timișoara, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Am avut o sarcină fără probleme, monitorizată de medicul Mihai Băcilă, un profesionist deosebit. Am născut prin cezariană la 39 de săptămâni un băiețel de nota 10, care a cântărit 3 kg. Voi scrie mai mult despre experiența din maternitate, știind că multă lume fuge de spitalele de stat. Eu nu am decât cuvinte de laudă pentru tot personalul medical.

Toată lumea se asigura că sunt bine

Am ajuns la spital în data de 9 septembrie 2022, dimineața devreme. Mi s-a facut internarea, mi s-au recoltat analize pentru a avea rezultate la zi, iar la ora 12.00 am fost dusă în sala de operații. Pe parcursul operației mi s-au explicat toți pașii, de la anestezie până la cusătura de final. Totul a durat cam 40 de minute și nu am simțit nici o durere.

M-am simțit în siguranță, iar asistentele și medicii s-au asigurat că mă simt bine în permanență, au glumit cu mine, mi l-au arătat pe bebe, mi l-au pus în brațe să pot să îi dau primul pupic, i-au făcut poze cu telefonul meu, iar curățarea lui s-a făcut într-un mod în care să pot vedea și eu.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Infirmierele s-au plimbat cu mine

După cezariană am fost dusă în salon, unde am primit constant calmante, iar asistentele veneau periodic să mă verifice. Seara, mi-au spus că trebuie să mă ridic și să fac prima plimbare. Cu cât mă ridicam mai repede, cu atât era mai ușoară recuperarea. M-au ajutat infirmierele să mă ridic și s-au plimbat cu mine.

Apoi, și peste noapte au venit periodic asistentele să mă întrebe dacă mă doare ceva și dacă am nevoie de calmante. A doua zi, după vizita medicului, mi s-a scos sonda și m-am ridicat singură, dar tot sub supraveghere. Mi-au spus asistentele că e important să mă mișc cât de des pot, tot pentru o recuperare cât mai ușoară.

Am avut dureri la mers în primele zile și nu puteam sta în picioare prea mult, dar am îndurat și m-am plimbat de mai multe ori pe zi. Pe bebe mi l-au adus în fiecare zi și îl lăsau cât voiam eu, dar pentru că nu pornise lactația îl luau pentru masă și peste noapte. Mi-a prins bine și mie să mă odihnesc cât de cât. Și pentru lactație m-au ajutat asistentele și mi-au arătat cum trebuie stimulați sânii.

Maternitatea Odobescu, o supriză plăcută

Am găsit umanitate, înțelegere, o vorbă bună și un sfat de la fiecare asistentă și infirmieră, iar când am avut nevoie de ajutor, mi s-a oferit. Domnul doctor Băcilă a venit zilnic să vadă cum sunt și să îmi schimbe pansamentul, iar în a treia zi am putut pleca acasă cu bebe. La externare, m-a ajutat o asistentă să cobor, cu bebe și cu bagajele, fiindcă vizitele nu sunt permise.

Recomand cu încredere maternitatea Odobescu și recunosc că am rămas foarte plăcut surprinsă de felul în care am fost tratată pe tot parcursul internării”.

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa [email protected]. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la maternitatea Odobescu din Timișoara, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa