Cititoarea noastră Diana, din Bacău, ne-a scris povestea ei de naștere la maternitatea din Onești, loc în care a ajuns la recomandarea unei prietene, iar alegerea s-a dovedit a fi foarte bună. Diana a fost surprinsă de comportamentul personalului maternității și spune că întreaga experiență a fost peste așteptări. Redăm povestea de naștere la maternitatea din Onești, așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:
„În urmă cu 3 ani și jumătate, am devenit mamă pentru prima dată și, deși locuiesc în Bacău, am hotărât să nasc la Maternitatea din Onești, la recomandarea unei prietene. Nu puteam lua o decizie mai bună pentru mine si pentru copilul meu. Sarcina a decurs fără probleme, a fost chiar o perioadă minunată, iar nașterea a fost prin cezariană, din motive personale.
Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.
Toată lumea s-a comportat exemplar
Ajunsă la camera de gardă pentru internare, începusem să am emoții și îmi era frică de ceea ce avea să urmeze, inclusiv de comportamentul inadecvat al personalului, așa cum mai citisem și auzisem că se întâmplă prin alte maternități din țară. Însă, surpriză! Începând de la doamnele infirmiere și până la medici, toată lumea s-a comportat exemplar.
Empatia, profesionalismul și omenia celor din cadrul maternității, atât de la secție de nașteri, cât și de la neonatologie, m-au făcut să mă simt cea mai importantă și respectată femeie. Drept pentru care, și la următoarea naștere, care a avut loc acum 4 luni, am optat pentru aceeași maternitate.
Curățenie impecabilă, zâmbete și glume
Țin să menționez că nu am dat nici măcar 1 ban nimănui, iar cu toate acestea, nu au lipsit curățenia impecabilă, zâmbetele și glumele de bun gust ale personalului. Nu o să-mi ajungă o viață să le mulțumesc tuturor, mai ales domnului doctor Ganea Mihai, pentru amintirile minunate din timpul perioadei de sarcină, pentru copiii născuți sănătoși și în siguranță și pentru șederea minunată de câteva zile în maternitate. Vă mulțumim că ne-ați ajutat să ne împlinim familia!”
Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!
Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere la maternitatea din Onești, îți recomandăm să citești și:
- Naștere la maternitatea din Bacău. „Sarcina a fost monitorizată în Anglia, dar am născut la Bacău, cu moașa și infirmiera. Le mulțumesc din suflet”
- Naștere la Bacău. „Am născut în 4 ore, fără medicamente pentru durere. Recomand din toată inima această maternitate!”
- Naștere la spitalul din Moinești. „Nu am întâlnit și nici nu cred că voi mai întâlni atâta empatie. Toți au fost extraordinari!”
- Naștere la maternitatea din Moinești. „Toate cadrele medicale au fost de nota 10. Când am vrut să le pun ceva în buzunar, au refuzat”