Naștere naturală la Brașov. „Cine dorește o naștere frumoasă, să meargă la maternitatea din Brașov. Îi mulțumesc moașei pentru tot ce a făcut pentru mine”

Consultantul în alăptare s-a asigurat că mămica a înțeles cum să își alăpteze corect nou- născutul.

Theodora Fintescu, redactor
nou nascut si mama lui
Gravida a ales ca travaliul să îi fie indus, pentru a fi sigură că naște cu medicul care i-a monitorizat sarcina.

Cititoarea noastră Camelia ne-a trimis o poveste de naștere naturală la Brașov, dorind să mulțumească angajaților maternității pentru modul în care s-au ocupat de ea și de copilul ei. Redăm povestea de naștere așa cum a fost scrisă de cititoarea noastră:

„Mă numesc Camelia, sunt din Brașov și vreau să vă povestesc cum a decurs nașterea mea (a doua, naturală) la maternitatea de stat din Brașov. La ultimul control de dinaintea nașterii am hotărât cu doctorul meu să provocăm venirea lui bebe pe lume. Mai mult eu am hotărât, pentru că știam cât de greu este acum, cu Covid-19, să te asiste doctorul tău, așa că am preferat să fie o naștere provocată, la termen.

Știam ce urmează să se întâmple, dar eram speriată

Fiind a doua oară însărcinată, știam ce mă așteaptă, știam condițiile din spital și tot ce urmează să mi se întample, atât mie, cât și bebelușului meu.
Pe data de 27.12.2020 m-am prezentat pentru testul Covid, rezultatul ieșind negativ. A doua zi, 28.12, la ora 14:00, am mers la internare, cu coada între picioare de frică și cu sufletul spintecat, după fetița mea care rămânea acasă cu tati.

Îți recomandăm să afli mai multe despre provocările vieții de părinte citind cărți de referință despre îngrijirea bebelușului. În ZYX Books găsești „Ghidul pentru alăptare”, de Dr. Jack Newman, și „Soluții blânde pentru somnul liniștit al bebelușilor și copiilor”.

Maternitatea din Brașov este recent renovată, condițiile sunt extraordinare, probabil ca la privat. Mai au puțin de lucrat doamnele de la Urgențe, care te preiau, și cele de la Internări, la vocabular și răbdare. Dar sus, la nașteri și la neonatologie, este totul ca în rai, recomand tuturor celor care doresc o naștere frumoasă și „curată”.

Ajutor din partea consultantului în alăptare

La ora 17:00, doctorul meu mi-a rupt apa, apoi am rămas cu moașa căreia îi mulțumesc din toata inima pentru tot ce mi-a spus, pentru felul în care m-a îngrijit și pentru modul în care s-a purtat cu mine. După un travaliu dureros și intens, la ora 22:45 mi-am ținut puiucul în brațe și nu a mai contat nimic, voiam doar să ajung acasă, la fetița mea, și să îi prezint frățiorul.

Am fost mutată a doua zi în rezervă, unde am avut parte de tot confortul și de suportul cadrelor medicale, care m-au întrebat de fiecare dată dacă este totul în regulă și cum e bebe. Făceau curățenie și dezinfectau la 3 ore. Să nu mai zic de consultantul în alăptare, care nu a plecat din salon până nu mi-a explicat cum trebuie să-l pun pe bebe la sân, să fie atașarea corectă și hrănirea exclusivă, fără lapte praf. Doamnelor, mămicilor, nu ezitați să alegeți maternitatea de stat Brașov!”

Cum a fost naşterea ta? Ai avut parte de experiența la care ai visat sau ai rămas cu amintiri triste? Dacă îți dorești să împărtășești povestea ta cu gravidele și mămicile din comunitatea Totul Despre Mame, trimite-o pe adresa contact@totuldespremame.ro. Mulţumim!

Dacă ți s-a părut interesantă această poveste de naștere naturală la Brașov, îți recomandăm să citești și:

Îți recomandăm să te uiți și la acest video

Te-ar mai putea interesa

Te-ar mai putea interesa